Turcia a trimis 10.000 de militari in nordul Irakului, intr-o operatiune terestra impotriva rebelilor kurzi, potrivit canalului de televiziune NTV, citat de agentiile internationale de presa. Pe de alta parte, ministrul irakian de Externe a dezmintit anuntul facut de Turcia privitor la o ampla incursiune terestra a armatei, dar a confirmat o intensificare a tensiunilor in zona de frontiera.

Operatiunea terestra a fost precedata de bombardamente aeriene si de artilerie, care au vizat taberele PKK din partea irakiana a frontierei dintre cele doua tari.

Trupele turce au intrat in nordul Irakului pentru a-i urmari pe rebelii kurzi separatisti care si-au stabilit bazele in aceasta regiune.

Reactia SUA

Un oficial american de rang inalt a declarat la Bruxelles, ca incursiunea terestra a fortelor turce in nordul Irakului constituie o veste proasta.

Potrivit lui Bryza, Washingtonul a cooperat deplin cu Turcia in furnizarea de informatii despre pozitiile PKK din nordul Irakului incepand din noiembrie, pentru a ajuta fortele aeriene turce sa efectueze atacuri cu tinte precise, cu cat mai putine victime in randul civililor.