VIDEO Incendiu intr-un parc natural din Spania: Cel putin 1.800 de persoane evacuate

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 25 iunie 2017, 17:49 Actualitate | Internaţional

Un incendiu a ajuns duminica in parcul natural Donana din sudul Spaniei si a dus la evacuarea a peste 1.800 de persoane, au anuntat autoritatile spaniole, potrivit AFP.

Incendiul, care a izbucnit in seara zilei precedente in comuna Moguer (sud-vest), "a patruns in limitele spatiului natural al Donana", inclus in patrimoniul mondial al UNESCO, a declarat duminica dimineata la televiziunea publica adjunctul pentru portofoliul mediului din cadrul guvernului regional al Andaluziei, Jose Fiscal, citeaza News.ro.

Focul a dus la evacuarea a cel putin 1.850 de persoane, in special dintr-un camping al acestei regiuni turistice, potrivit prefecturii din Andaluzia.

Zece elicoptere, sapte avioane si patru hidroavioane au fost mobilizate pentru a lupta impotriva focului, potrivit serviciilor de urgenta.

Serviciile de urgenta au anuntat ca au mutat 750 de persoane, precizand insa ca mai multe au parasit zona prin propriile mijloace.

Autoritatile nu sunt in masura sa precizeze ce suprafata a fost afectata de incendiu, acesta nefiind inca adus sub control.

"Factorul uman nu este exclus" in declansarea incendiului, a precizat presedinta regiunii, Susana Diaz.

Spania este afectata de o seceta precoce si mai multe zone ale tarii erau in situatie de risc de incendiu maxim, printre care si o mare parte din provincia Huelva, unde s-a declansat incendiul.

In Portugalia vecina, 64 de persoane au murit si peste 250 au fost ranite in incendiile de padure care au fost aduse sub control joi.



Citeste mai multe despre   























[P] 1000 inseamna mai mult decat un numar

Angajatii sunt resursa cea mai importanta in orice companie, iar in cazul unui business de servicii, succesul se bazeaza pe resurse umane competente si implicate, care aduc plus valoare in relatia cu clientii. Societe Generale European Business Services, centrul care ofera servicii profesionale cu valoare adaugata in domenii precum finante, achizitii, resurse umane, KYC (Know Your Customers) si servicii de IT pentru grupul Societe Generale, a ajuns la pragul de 1000 de angajati in doar 6 ani de la infiintare.

788 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă