Atacurile comise de islamisti pe teritoriul Europei au costat vietile a 135 de oameni in 2016, releva un raport dat publicitatii joi, la Haga, de organizatia europeana de politie Europol, care ofera o imagine concisa a naturii terorismului cu care s-a confruntat Europa anul trecut, potrivit Agerpres.

Raportul privind situatia si tendintele terorismului in UE, aflat la a 10-a editie, puncteaza ca, in total, in 2016 in Europa au fost consemnate, in opt state membre, 142 de atacuri teroriste - esuate, dejucate sau executate -, mai mult de jumatate (76) fiind raportate in Marea Britanie.

Franta a raportat 23 de atacuri, Italia - 17, Spania - 10, Grecia - 6, Germania - 5, Belgia - 4 si Olanda - un atac.

In total, numarul atacurilor jihadiste a scazut de la 15 in 2015 la 13 in 2016, dintre care sase avand legatura cu organizatia Statul Islamic, indica Europol, mentionand ca amenintarea cea mai grava a provenit de la atacatori singuratici reveniti din tari precum Siria.