Un membru al Camerei Reprezentantilor din SUA, Randy Weber, a adus in atentia Congresului american situatia in care se afla Republica Moldova,introducand si o rezolutieprin care se cerecrearea unei liste de interdictii de tipul listei Magnitsky pentru Vladimir Plahotniuc si altii implicati in Afacerea “Miliardul Furat”.

Republicanul Randy Weber a ridicat problema R. Moldova in Congresul SUAFoto: Captura YouTube

De asemenea in rezolutia elaborata de Weber si sprijinita de colegul sau republican Trent Franks se solicita restrictionarea ajutorului acordat Chisinaului doar la domeniile justitiei si luptei anticoruptie cat timp coruptia persista in institutie statului.

Documentul cere agentiilor din SUA sa cerceteze daca sistemul bancar american a fost folosit pentru spalarea de bani in scandalul bancar din R. Moldova si daca oficiali moldoveni, inclusiv Plahotniuc, au beneficiat, incepand cu 2014, de acest adevarat jaf bancar.

Daca investigatiile arata ca persoane sau entitati- inclusiv Plahotniuc, Andrian Candu, presedintele Parlamentului de la Chisinau, Mihai Poalelungi, seful Currtii supreme, Eduard Harunjen, procurorul general, etc. - au participat la spalari de bani pentru entitati sau guverne aflate sub sanctiunile SUA, sa fie si ele supuse unor sanctiuni: interzicerea intrarii in SUA, blocarea activelor si sanctiuni economice.

"Fara indoiala, Rusia a pus ochii pe statele de pe frontiera Europei de Est. Un astfel de stat vulnerabil este Republica Moldova. Pozitia strategica a Moldovei, intre Rusia si Ucraina face ca loialitatea ei fata de Occident sa fie din ce in ce mai importanta”, a spus Weber in Camera Reprezentantilor.