Presedintele american Barack Obama a exclus vineri posibilitatea trimiterii unor trupe terestre pentru a sprijini noul guvern libian, in schimb SUA ar putea sa colaboreze cu acesta inclusiv acordandu-i asistenta tehnica militara pentru a preveni avansul gruparii jihadiste Statul Islamic, relateaza agentia EFE, citata de Agerpres.

La finalul unei reuniuni avute la Londra cu premierul britanic David Cameon, Obama a declarat ca atat SUA cat si Marea Britanie se angajeaza fata de noua administratie de la Tripoli sa o ajute pentru a asigura frontierele Libiei, oferindu-i asistenta militara ce ar consta in consiliere si programe de instructie pentru armata. "Nu exista planuri pentru trimiterea de trupe de infanterie in Libia. Nu cred ca ar fi necesar si nici oportun pentru acest nou guvern (...) Ce putem face este sa ii oferim asistenta tehnica", a indicat Obama.

El s-a aratat preocupat in special de gruparea jihadista Statul Islamic, care in timp ce a pierdut teren in Siria si Irak a profitat de anarhia din Libia pentru a-si gasi acolo refugiu, mai ales in zona orasului Sirta.

"Colaboram atat cu guvernul libian cat si cu multi dintre partenerii nostri internationali pentru a ne asigura ca primim informatiile de care avem nevoie pentru a actiona in asa fel incat sa evitam ca Statul Islamic sa-si creeze un alt centru de unde sa lanseze atacuri in Europa si SUA'" a mai declarat liderul de la Casa Alba.

La randul sau, premierul Cameron a declarat ca 'fara nicio indoiala situatia din Libia reprezinta un risc major', dar a apreciat ca se va putea lucra cu actualul guvern de uniune nationala instalat la Tripoli.

Anterior si ministrul britanic de externe, Philip Hammond, a declarat ca guvernul de la Londra este dispus sa ofere asistenta tehnica executivului libian, dar a exclus de asemenea posibilitatea trimiterii unor trupe terestre.

Tripoli a fost cucerit in anul 2014 de coalitia de militii islamiste Fajr Libya (Zorii Libiei), care a instalat propriul executiv si a pastrat legislativul ce ar fi trebuit sa-si incheie activitatea dupa alegerile din luna iunie a aceluiasi an, iar executivul si legislativul recunoscute pe plan international s-au refugiat in estul extrem al tarii. Intre timp, unitati fidele executivului legitim au preluat partial controlul capitalei.

Aceste forte politice au acceptat la sfasitul anului trecut, sub presiunea comunitatii internationale, un guvern de uniune nationala care a fost instalat cu ajutorul ONU pe 30 martie. Dar situatia continua sa fie confuza, intrucat acest executiv nu controleaza pe plan militar situatia in tara, iar numeroase factiuni politico-militare continua sa-i conteste legitimitatea.

Situatia din Libia prezinta un interes deosebit si pentru Uniunea Europeana, intrucat aceasta tara a devenit placa turnanta a imigratiei ilegale africane catre Europa. Conform unor responsabili comunitari, in Libia s-ar afla in prezent sute de mii de migranti veniti din statele Africii sub-sahariene cu intentia de a pleca mai departe catre tarile vest-europene.