Duminica se va desfasura un miting de protest in Piata Marii Adunari Nationale, incepand cu ora 13:00, informeazajurnal.md.

Steagul Republicii MoldovaFoto: Agerpres

In cadrul manifestatiei, va fi solicitata restituireamiliardului furat, demisia conducerii Procuraturii, Comisiei Nationale de Integritate, Curtii Supreme de Justitie, Curtii de Apel, Consiliului Concurentei si Serviciului Vamal, in vederea initierii procesului de reformare a acestor institutii. Mai mult, participantii la eveniment vor solicita sa fie incetate atacurile asupra libertatii presei, scrie sursa citata.

Cetatenii care se vor alatura protestului de maine, organizat de Platforma Civica Demnitate si Adevar, sunt rugati sa vina doar cu steagul Republicii Moldova si al Uniunii Europene, intrucat este o manifestatie nepartinitoare. Indemnul vine din partea activistului civic, Liviu Vovc, citat de jurnal.md.

"Steagurile de partid ar fi bine sa nu fie prezente, deoarece este un protest al cetatenilor, un protest nepartinic", a precizat activistul.

Totodata, Liviu Vovc a indemnat participantii la manifestatie sa anunte imediat politia in cazul in care observa o persoana care instiga la violenta.

"Am discutat cu colaboratorii Inspectoratului National de Politie. I-am anuntat ca va fi un numar foarte mare de oameni. I-am rugat sa dubleze sau chiar sa tripleze numarul colaboratorilor in timpul protestului. Asa ca cetatenii sa nu spuna ca Politia a venit ca sa le inchida gura, dar sa fie constienti ca Politia este cu noi pentru a mentine ordinea publica si a nu permite provocatorilor sa intoarca mitingul intr-o directie gresita", a mai adaugat Vovc.

O actiune similara se va organiza maine, tot la ora 13:00, in piata Trocadero din Paris. Mitingul va fi organizat de un grup de initiativa al diasporei din Franta.