Lumina Sfanta de Paste s-a aprins la Ierusalim

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 16:57 Actualitate | Internaţional

Sfanta Lumina de la Ierusalim s-a aprins, sambata, in jurul orei 14.15, dupa aproape cinci minute de la intrarea in Mormantul Sfant a Patriarhului Ierusalimului, Teofil al Treilea, si a fost impartita clericilor si credinciosilor aflati in Biserica Invierii care adaposteste Sfantul Mormant. Procesiunea pentru coborarea Luminii Sfinte a inceput la Ierusalim in jurul orei 13.00. Biserica Sfantului Mormant a fost inconjurata de trei ori, dupa care Patriarhul Ierusalimul, insotit de mai multe delegatii, s-a indreptat spre Sfantul Mormant, trecand printre cei aproape 5.000 de oameni, care au reusit sa patrunda in biserica, anunta Mediafax.

Patriarhul a intat in Sfantul Mormant in jurul orei 14.10, dupa ce a fost perchezitionat de politisti necrestini.

Dupa doar cinci minute de rugaciune, Patriarhul a iesit cu Lumina Sfanta pe care a impartit-o credinciosilor adunati in biserica.

Alte mii de oameni se afla in afara bisericii, lumina ajungand la ei dupa aproape 20 de minute.

Dupa sosirea Luminii, clopotele din cetate au batut continuu.

Intreaga procesiune a fost transmisa, in direct, pentru prima data in Romania, de televiziunea Trinitas, a Patriarhiei Romane.

O delegatie a Patriarhiei Romane, condusa de PS Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor a participat la slujba de la Ierusalim, urmand sa aduca in tara, in jurul orei 19.00, Lumina Sfanta, cu o aeronava speciala.

Lumina Sfanta va fi oferita la slujba de Inviere de la ora 24.00, de catre Patriarhul Daniel clerului si credinciosilor prezenti la Catedrala patriarhala. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucurestilor si alte eparhii ale Patriarhiei Romane din sudul tarii vor trimite delegati la Aeroportul International "Henri Coanda", la salonul oficial, sambata, in jurul orei 19.00, pentru a primi Lumina Sfanta de la Ierusalim si a o oferi preotilor si credinciosilor.

Traditia Patriarhiei de a aduce in tara Lumina Sfanta de la Ierusalim a fost instituita in 2009 de PF Daniel.

Sfanta Lumina de la Ierusalim sau "Focul Sfant", cum mai este numita, este cea mai evidenta dintre minunile crestine care se petrec in Biserica Ortodoxa. Sfanta Lumina se pogoara numai la rugaciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la randuiala savarsita pentru coborarea Luminii Sfinte. Patriarhii care au savarsit acest ritual au lasat putine marturii cu privire la acest moment. In schimb, rugaciunea speciala pentru primirea Sfintei Lumini, a carei origine nu este cunoscuta, exista intr-o forma tiparita. Aceasta este citita de catre patriarh cat timp sta in Sfantul Mormant. Restul slujbei este savarsita intocmai cu traditiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orala sau prin insemnari liturgice disparate.

In prezent, se cunosc doua descrieri ale ritului: una, cu putine detalii, care apartine lui Lionel Cust, un ofiter districtual britanic in Ierusalim, publicata intr-o colectie de rapoarte confidentiale asupra statu-quoului Tarii Sfinte la sfarsitul anilor '20 ai secolului trecut, si alta din anii '90 apartinand unei anume Ioanna Tsekoura, apreciata de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursa demna de incredere. Informatii despre Sfanta Lumina aduce si Episcopul Auxentios al Foticeii in cartea sa "Lumina Sfanta de la Ierusalim".

Conform acestor surse, doua evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sambata. Primul este perchizitionarea Sfantului Mormant, care dureaza o ora si are ca scop indepartarea oricarei surse de foc din interiorul lui. Perchezitia implica trei inspectii separate, care incep la ora 10.00, si este condusa de un paznic musulman stabilit pentru Sfantul Mormant, in prezenta clericilor armeni, copti si iacobiti. Cel de-al doilea eveniment neliturgic este sigilarea usii Sfantului Mormant si are loc la ora 11.00. Garda musulmana pune o banda alba printre cele doua manere ale usii, sigiland-o cu ceara.

In jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine in Biserica Invierii, unde corurile canta in limbile greaca si araba: "Invierea Ta Hristoase, ingerii o lauda in ceruri si pe noi pe pamant ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim!". Urmat de episcopi si ceilalti clerici, inconjoara de trei ori Sfantul Mormant, oprindu-se in fata intrarii. In timp ce se canta "Lumina lina", patriarhul isi scoate vesmintele si mitra si se supune perchezitionarii primarului orasului si sefului politiei, pentru a se dovedi ca nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care sa poata aprinde vreo lumanare.

Dupa acest moment, se deschide usa Sfantului Mormant. Patriarhul imbracat numai in stihar, vesmant care simbolizeaza giulgiurile cu care Iisus a fost infasurat in groapa, intra inauntru insotit de episcopul armean, care ramane in Capela Ingerului, dupa care usa este inchisa. In interior, Patriarhul ingenuncheaza inaintea dalei de marmura ce acopera mormantul, pe care se afla o candela neaprinsa si carticica cu rugaciunea Luminii Sfinte. Cartea este tinuta deschisa de o lumanare neaprinsa. Patriarhul are asupra sa patru manunchiuri de lumanari neaprinse, fiecare continand cate 33 de bucati.

In lumina slaba a Sfantului Mormant, incepe sa citeasca rugaciunea pentru pogorarea Luminii Sfinte. "Stapane, Doamne, Iisuse Hristoase, Intelepciune incepatoare de lumina a Tatalui Celui fara-de-inceput, Carele locuiesti intru lumina cea neapropiata, Carele ai poruncit luminii sa straluceasca dintru intunerec, Carele ai spus sa fie lumina si a fost lumina, Doamne, Datatorule- de-lumina, Carele ne-ai scos din intunericul inselaciunii si ne-ai calauzit la lumina minunata a cunostintei Tale, Carele ai umplut de lumina si bucurie tot pamantul prin venirea Ta in trup aici si cele de dedesubt prin pogorarea Ta la iad, dupa care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfintii Tai apostoli, Tie Iti multumim ca prin credinta cea dreapta ne-ai scos din intuneric la lumina si ne-am facut fii ai luminii prin sfantul Botez si am vazut slava Ta plina de har si adevar ......si noi Te chemam si Te rugam, Preasfinte Stapane, ca sa arati acest dar de sfintire plin de harul Tau dumnezeiesc prin harul preasfantului si de-viata-purtatorului Tau Mormant si sa binecuvantezi si sa sfintesti pre cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de intunericul patimilor, si sa ne faci vrednici de preastralucitoarele Tale salasuri unde straluceste lumina cea neinserata a Dumnezeirii Tale", se spune intr-un fragment al acestei rugaciuni.

Dupa patriarhul ce rosteste rugaciunea, se spune ca o adiere lina se simte pe deasupra pietrei Sfantului Mormant. Adierea dispare, pe piatra incep sa apara stropi de lumina alba-albastruie, iar patriarhul Ierusalimului "aduna lumina cu mainile si o aseaza in vasul de aur". Din vas, el aprinde apoi manunchiurile de lumanari, iese din mormant si le imparte clericilor de diferite confesiuni si credinciosilor.

Fostul patriarh al Ierusalimului Diodor I povestea in 2008 despre momentul sfant al aprinderii luminii la Biserica Invierii: "Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie, dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot mormantul, asa incat oamenii de afara vad mormantul plin de lumina. Lumina nu arde! - niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in biserica."










8722 vizualizari
  • +6 (10 voturi)    
    oare (Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 18:12)

    CateluPirat1 [anonim]

    oare preafericitu' ala care fructifica 'minunea' cu fosfor sau cine stie ce truc banal cat de tare crede de fapt in mnezo?
    • +2 (2 voturi)    
      fosfor alb (Duminică, 12 aprilie 2015, 8:18)

      derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui CateluPirat1

      istoricul Strabon spune ca era folosit de magii caldeeni cu 500 de ani I.C. iar inaintea lor de babilonieni;

      crestinii au introdus obiceiul prin anul 800 dar undeva dupa 1200 papa Grigore IX a interzis calugarilor catolici sa mai participe la aceasta "frauda pioasa"; au continuat-o grecii, armenii si coptii - nu stiu care e pozitia ortodocsilor rusi.

      in 2005 Michael Kalopoulos a facut o demonstratie la televiziunea greaca cu 3 lumanari muiate in fosfor alb - s-au aprins dupa 20 min.
      • -2 (2 voturi)    
        istoria noastra (Duminică, 12 aprilie 2015, 15:12)

        BenGuest1 [anonim] i-a raspuns lui derblauereiter

        cred ca te referi la istoricul StrapOn, eu de asta am auzit si sunt sigur ca a scris ce zici tu acolo.
  • 0 (2 voturi)    
    Doamne ajuta!!! (Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 18:29)

    EdwardEugene [utilizator]

    Un Paste Fericit!!!
  • 0 (2 voturi)    
    "purtatorul de lumina" (Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 19:26)

    VrabieIonut Ciprian1 [anonim]

    va invit sa descoperiti cum se numeste in greceste ;)
  • +6 (10 voturi)    
    asata cred ca e... (Sâmbătă, 11 aprilie 2015, 20:30)

    liviu_ [utilizator]

    una din cele mai mari pacaleli din istoria planetei asteia
  • 0 (2 voturi)    
    FOSFOR ALB (Duminică, 12 aprilie 2015, 16:50)

    kripton [utilizator]

    si frauda pioasa.... cum permit musulmanii si evreii continuarea escrocheriei?
    lor nu le ajuta chestia asta,dimpotriva.
    sau poate nu e decat o falsa explicatie cea cu fosforul alb?
    • 0 (0 voturi)    
      Kripton, ai citit bine ce ai scris? (Duminică, 12 aprilie 2015, 21:17)

      A.Corneliu [utilizator] i-a raspuns lui kripton

      Kripton, ai citit bine ce ai scris?
      Ce au evreii si musulmanii cu escrocheria perpetrata de 1200 de ani de catre crestinii ortodocsi?
      Chiar daca biserica se afla pe teritoriul Israelului, statul nu intervine in obiceiurile credinciosilor de niciun fel.
      Daca crezi ca ar trebui s-o faca, adreseaza-te oficial autoritatilor, personal sau in scris.
      • 0 (0 voturi)    
        business pt. toata lumea (Luni, 13 aprilie 2015, 10:26)

        derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui A.Corneliu

        aprinderea "luminii sfinte" la Ierusalim a fost dintotdeauna un spectacol destinat pelerinilor (transportul cu avionul este o inovatie recenta de marketing marca BOR);

        pelerinajul a fost si este business pt. toata lumea: biserica ortodoxa, evreii din Ierusalim, garda musulmana etc. toti sunt interesati sa faca evenimentul cat mai spectaculos.

        @A.Corneliu: statul evreu participa si el la "event" prin primar & politie care sunt implicati in "verificare" :)


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version