Aproximativ 14 milioane de copii sufera dificultati si traume in urma razboaielor din Siria si Irak, a comunicat joi UNICEF, subliniind necesitatea ajutorarii copiilor ce se straduiesc sa faca fata violentelor grave si pericolul la care se supune restul lumii prin neajutorarea acestei generatii, scrie New York Times.

"Violenta si suferinta nu numai ca le-au marcat trecutul, ci le definesc si viitorul", spune intr-o declaratie data joi directorul UNICEF, Anthony Lake. El prezinta un raport asupra situatiei a 5,6 miilioane de copii in Siria si a inca 2 milioane de alti refugiati. De asemenea, aproape 3 milioane de copii in Irak si alti 3,6 milioane care au emigrat in tarile invecinate sunt afectati de acest conflict, estimeaza UNICEF.

"Pe masura ce criza intra in cel de-al cincilea an, aceasta generatie de tineri este inca in pericol sa se piarda in ciclul violentei - proiectand asupra urmatoarei generatii ceea ce au suferit ei acum", spune Lake.

Raportul UNICEF este unul dintre multele declaratii ale agentiilor de ajutor international ce detaliaza drama si suferinta prin care trec civilii din Siria, intr-un conflict ce a dus la moartea a mai mult de 200.000 de persoane.

Descriind 2014 drept cel mai violent an de conflict, un raport al 21 de agentii umanitare a fost facut public joi, comunicand faptul ca actorii implicati in conflict au ignorat 3 rezolutii ale Consiliului de Securitate ONU care cereau accesul ajutorului umanitar, ca numarul copiilor ce necesita ajutor a crescut cu cel putin o treime din 2013 si ca finantarea agentiilor de ajutorare a scazut in raport cu nevoile civiliilor.

In Sira, se estimeaza ca 2,8 milioane de copii se zbat sa-si continue o forma de scolarizare, printre molozul rezultat din urma conflictului. Asaltul din noiembrie asupra unei scoli ce a dus la moartea a cel putin 11 copii a fost unul dintre cele 68 de atacuri indreptate asupra scolilor inregistrate in 2014, mai comunica UNICEF in raport.

In partile Siriei controlate de Statul Islamic, copiii mici sunt din ce in ce mai des folositi cu roluri active in conflictul armat si supusi unor procese de antrenament si indoctrinare intense, spune Hanaa Singer, reprezentantul UNICEF in Siria.