VIDEO Europa, afectata de ninsori, rafale puternice de vant si un val de frig

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 30 decembrie 2014, 17:02 Actualitate | Internaţional

Europa, afectata de ninsori
Foto: Captura YouTube
Drumuri au fost inchise, sute de persoane, inclusiv copii, au fost blocate in zapada in masini si trenuri in Europa, afectata puternic de ninsori si rafale de vant, care au impins un feribot pe tarm intr-un port din Muntenegru, iar in Franta s-au inregistrat primele decese provocate de frig, relateaza Mediafax.

Ninsori si rafale puternice de vant au provocat haos in nordul BULGARIEI, unde au fost inchise drumuri, iar traficul este perturbat, potrivit site-ului Novinite.com. Agentia pentru Infrastructura Rutiera (API) a avertizat ca - din cauza "situatiei meteorologice complicate" - drumurile de categoria a treia din nord-vestul Bulgariei au fost inchise, iar locuiorii au fost indemnati sa nu pelce la drum daca nu este necesar, in regiunile Pleven, Vrata, Montana, Vidin si Loveci. De asemenea, API a interzis traficul pentru camioane de peste 12 tone.

Primarul din Loveci, Mincio Kazandzhiev a declarat stare de urgenta in zona din cauza rafalelor de vant, ninsorii si nametilor.

Situatia revenea usor la normal marti dimineata, dupa ce autoritatile locale si firme au intervenit in noaptea de luni spre marti pentru deszapezirea drumurilor si remorcarea vehiculelor blcate. Meteorologii au anuntat un nou val de frig, cu temperaturi de pana la -20 de grade Celsius noaptea, in anumite regiuni.

Zapada a acoperit regiunea BALCANILOR DE VEST, iar temperaturile au coborat sub pragul de inghet, potrivit B92, meteorologii anuntand aceleasi conditii in urmatoarele zile. In Muntii Bjelasnica din BOSNIA-HERTEGOVINA a fost inregistrata cea mai scazuta temperatura, de -18 grade Celsius. La Sarajevo, in Ajunul Anului Nou sunt preconizate -20 de grade Celsius. Ninsori si un val de frig afecta CROATIA si Makarska Riviera, pe coasta Adriaticii, unde rafalele de vant au atins intre 90 si, izolat, 160 de kilometri pe ora.

Sase tineri din Makarska erau blocati in zona Vosac din Muntii Biokovo de duminica, iar o echipa a salvamontului croat (CMRS) a pornit catre ei luni dimineata.

Un feribot a fost impins luni dimineata pe tarm de rafale puternice vant, la Herceg Novi, un oras din zona de coasta a MUNTENEGRULUI. Meteorologii muntenegreni au anuntat ninsori usoare, local, mai ales in nordul tarii, si izolat furtuni.

SLOVENIA se confrunta cu dificultati din cauza rafalelor de vant, potrivit postului sarbesc.



In REPUBLICA MOLDOVA, zeci de masini au ramas blocate pe drumuri din cauza viscolului de luni. Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate din vehiculele blocate, iar 170 de autoturisme au fost deszapezite in noaptea de luni spre marti, potrivit IPN. Cea mai dificila situatie s-a inregistrat pe drumuri din raioanele Stefan Voda, Taraclia, Leova si Cahul. Pe drumul Comrat-Visneovca, din masinile blocate au fost evacuati 32 de oameni, iar pe segmentul Chisinau-Cimislia-Vulcanesti-Giurgiulesti salvatorii au deblocat 54 de autoturisme in care se aflau 178 de persoane, inclusiv 18 copii.

Salvatori lucrau la deblocarea masinilor in apropiere de Svetlii, in GAGAUZIA, unde erau inzapezite 20 de autoturisme.

Din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, 26 de localitati din 11 raioane nu aveau curent electric.

Soferii au fost sfatuiti sa evite drumurile lungi si sa se echipeze corespunzator - nisip, lopata, patura, ceai fierbinte si bateria telefonului incarcata.

In sudul tarii stratul de zapada atinge 2,5 metri, iar unele drumuri sunt blocate, a anuntat Ministerul Transporturilor, precizand intr-un comunicat ca este vorba despre sectoarele de drum M3 Chisinau-Cimislia-Vulcanesti-Giurgiulesti, de la kilometrul 158 la kilometrul 161 (sectorul Ciumai-Burlaceni) si de la kilometrul 127 la kilometrul 137 (sectorul Svetloie-Balabani). De asemenea, circulatia era intrerupta pe drumul R37 Cedir-Lunga-Comrat intre kilometri 51 si 54 (satul Visnevca), drumul R38 Vulcanesti-Cahul-Taraclia de la kilometrul 67 si pana la kilometrul 69 si 72-75 si pe drumul R52 R30 Tudora-Palanca si la frontiera cu Ucraina intre kilometrii 0 si 6.

Ministerul anunta interventii in vederea asigurarii accesului catre localitatile Baurci-Moldoveni (Cahul), satele Samalia, Tolica, Bobicica, Acui-Dimitrova si Craciun (Cantemir), satele Cotovscoie, Dezghingea, Chioselia Rusa, Chiriet-Lunga, Avdorma (Comrat), satele Volontir, Copceac, Semionovca, Marianca de Jos si Brezoaia (Stefan Voda), satele Cairaclia, Mirnoie (Taraclia) si satele Ialpug, Constangalia (Cimislia).

Drumarii au distribuit in noaptea de luni spre marti, pe drumuri nationale si locale, circa 1.500 de tone de material antiderapant. La deszapezirea drumurilor au lucrat 391 de lucratori rutieri si 300 de unitati de autospeciale.

In cazul unor dificultati, cetatenii sunt indemnati sa apeleze la numarul verde 022748961 pus la dispozitie de Administratia de Stat a Drumurilor, se mai arata in comunicatul ministerului, iar drumurile din nordul si centrul tarii sunt practicabile.

In DANEMARCA, duminica si luni a nins in intreaga tara, iar stratul de zapada atinge intre doi si sase centimetri, potrivit site-ului TheLocal.dk, care-i indeamna pe danezi sa iasa afara sa se bucure de "peisajul ca de poveste", precizand ca zapada a inceput sa se topeasca marti, din cauza cresterii temperaturii. Luni dimineata au fost -10 grade Celsius, iar cea mai scazuta temperatura s-a inregistrat la Roskilde, -25 de grade Celsius, cea mai scazuta din tara in ultimii doi ani.

Autoritatile rutiere au anuntat ca frigul si ninsoarea au provocat probleme minore de trafic, iar meteorologii au anuntat maxime de 5-7 grade in Ajunul Anului Nou si un cer senin.

In GERMANIA, peste 500 de pasageri au ramas blocati timp de mai multe ore, luni dupa-amiaza, la bordul unui tren ICE, in Saxonia-Anhalt, provocand intarzieri in intreaga regiune, potrivit site-ului TheLocal.de. Trenul, care circula pe ruta Stuttgart-Berlin, s-a oprit pe sine si a stationat timp de patru ore, in timp ce echipajul a lucrat la solutionarea problemei. Pasagerii nu au putut parasi vagoanele, deoarece trenul a ramas blocat in camp. Catre ora locala 20.00 (21,00, ora Romaniei), garnitura a sosit la Stendal, de unde pasagerii au luat alte trenuri catre Berlin.

Deutsche Bahn (DB) a anuntat marti ca problema a fost cauzata de o defectiune la sistemul de franare. Stationarea a provocat intarzieri in intreaga regiune, dar mai ales pe ruta Berlin-Hanovra. DB a afirmat spera ca situatia sa revina la normal marti seara, catre ora locala 20.30 (21.30, ora Romaniei). Insa pasagerii au putut sa ajunga la timp la legaturi, iar altfel pot solicita compensatii de pana la 50% din valoarea biletului.

Valul de frig care s-a abatut in ultimele zile asupra FRANTEI a provocat cel putin cinci morti incepand de sambata, persoane fara adapost victime ale hipotermiei sau care au decedat intr-un incendiu declansat in timp ce incercau sa se incalzeasca, au anuntat autoritatile locale, potrivit AFP.

Doua persoane fara adapost au murit marti dimineata in incendiul declansat intr-o cladire din regiunea pariziana unde se refugiasera din cauza frigului si unde cel mai probabil incercasera sa aprinda focul, a anuntat o sursa din cadrul politiei. Un barbat fara adapost a murit duminica seara intr-un cartier din Paris, in mod evident din cauza frigului, au anuntat marti autoritatile din Paris. Cu o zi inainte, un barbat fara adapost in varsta de 29 de ani a fost gasit imobil intr-un spatiu tehnic al liceului din Douai (nord) unde se refugiase. Tanarul a decedat cateva ore mai tarziu la spital.

O alta persoana fara adapost, un belgian in varsta de 46 de ani, a fost gasita decedata duminica in cortul sau din Mandelieu-la-Napoule, in apropiere de Nisa (sud-est), "un deces cauzat de frigul combinat cu alcoolemia", potrivit prefecturii locale.






















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

2777 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri