Ministerul rus de Externe a declarat luni ca alegerile de duminica pentru un parlament ucrainean ar putea reprezenta o sansa pentru pace in estul tarii, insa ca un numar mare de nationalisti in corpul legislativ al tarii ar putea submina procesul de pace, transmite RIA Novosti, potrivit Reuters.

Rezultatele oficiale partiale ale alegerilor legislative desfasurate duminica in Ucraina confirma victoria categorica (70% din voturi) indicata de exit-poll-uri. Dupa numararea a 10% din buletinele de vot, partidele pro-occidentale - blocul presedintelui Petro Poroshenko si alte patru partide, intre care si nationalistii - au obtinut impreuna in jur de 70% din voturi, potrivit AFP.

"Partidele care sprijina o solutionare pasnica a crizei interne ucrainene au castigat majoritate. Asta le da o noua oportunitate sa se intoarca la acordurile facute, in primul si in primul rand, la Minsk", a declarat ministrul adjunct de Externe Grigori Karasin, referindu-se la acordul incheiat intre Kiev, moscova si separatistii pro-rusi din estul Ucrainei.

Pe de alta parte, "faptul ca forte deschis nationaliste si sovine au castigat un sprijin considerabil si vor fi reprezentate in Rada (Parlament - n. red.) creaza o amenintare in plus ca se va cere din nou sa se recurga la forta, ca se va face apel la varsare de sange", a adaugat Karasin. "Acesta este un lucru deosebit de periculos".

Scrutinul, la care participarea a fost modesta - 53% din alegatori - este marcat si de un eveniment istoric: este posibil ca Partidul Comunist al fostului presedinte pro-rus Viktor Ianukovici sa nu intre in Parlament. Ucrainenii au votat masiv pentru o apropiere "ireversibila" a tarii lor de Europa, a declarat duminica seara presedintele Petro Poroshenko.

Amintim ca tiruri de artilerie sustinute rasunau luni dimineata la Donetsk, bastion al rebelilor prorusi din estul Ucrainei, marcand o reluare a luptelor dupa doua zile de calm relativ.

Linistea relativa de peste weekend a intervenit pe fundalul alegerilor legislative anticipate, care nu s-au desfasurat insa si in teritoriul aflat sub controlul separatistilor prorusi.