11 oameni raniti, dupa ce un vulcan din Japonia a intrat in eruptie

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 27 septembrie 2014, 17:24 Actualitate | Internaţional

Cel putin 11 persoane au fost ranite dupa ce un vulcan a intrat in eruptie in centrul Japoniei, proiectand in aer cenusa si pietre, a anuntat televiziunea publica. Muntele Ontake, cu o altitudine de 3.067 de metri, a inceput sa erupa la jumatatea zilei de sambata, anunta Mediafax. Imaginile difuzate de televiziune au aratat nori de fum uriasi ridicandu-se din conul vulcanic, care este o destinatie preferata de amatorii de drumetii in Japonia.

"A fost ca un tunet si cerul s-a intunecat din cauza fumului", a explicat pentru agentia Kyodo Shuichi Mukai, care administreaza o cabana din apropierea varfului. "Sunt 15 centimetri de cenusa pe sol", a adaugat el.

La Tokyo, premierul Shinzo Abe le-a ordonat fortelor militare sa trimita soldati la fata locului pentru a salva persoanele blocate la inaltime.

"Stim ca sunt raniti si am cerut sa se faca tot posibilul pentru siguranta persoanelor surprinse in timpul drumetiilor" pe munte, a declarat el presei.

Potrivit autoritatilor locale, au fost semnalati 11 raniti, dintre care sapte si-au pierdut cunostinta.

"Nu ni s-au raportat decese, dar ne temem ca numarul ranitilor va creste", a precizat pentru AFP un functionar al prefecturii Nagano.

Potrivit postului public de televiziune NHK, circa 150 de persoane se afla inca in adaposturi in apropierea varfului, in timp ce alte cateva zeci au coborat, potrivit primelor imagini difuzate.

"Imediat ce am vazut eruptia, m-am salvat, dar am fost acoperit imediat de cenusa", a marturisit un locuitor.

Agentia de meteorologie a anticipat noi eruptii si a avertizat ca materia expulzata de vulcan ar putea ajunge pana la patru kilometri distanta de crater.

Ultima activitate majora a Muntelui Ontake dateaza din 1979, cand vulcanul a erupt peste 200.000 de tone de cenusa, potrivit presei locale.

























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

405 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version