Politia turca a folosit gaze lacrimogene si tunurile de apa impotriva celor cateva mii de manifestanti reuniti miercuri la Ankara pentru a aduce un omagiu tanarului decedat ca urmare a ranilor provocate de autoritati in timpul protestelor din iunie 2013, transmite AFP.

Ora 18:15 Politia din Istanbul a recurs la tunurile cu apa si la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestantii din apropierea Pietei Taksim, informeaza Reuters.

Ora 18:00 Premierul turc Tayyip Erdogan a criticat protestatarii iesiti pe strazile din mai multe orase din Turcia miercuri, dupa inmormantarea adolescentului in varsta de 15 ani ranit in manifestatiile anti-guvernamentale din vara anului trecut.

"Sa incerci sa aprinzi strada cu 18 zile inainte de alegeri nu este un exemplu de democratie", a declarat Erdogan la un miting electoral in orasul sud-estic Mardin. In Turcia vor avea loc alegeri municipale pe data de 30 martie.

"Fac apel la organizatiile angajatorilor, la sindicate si la ONG-urile care provoaca incidentele sa dea dovada de responsabilitate. Oricine are probleme ar trebui sa le rezolve la urne pe 30 martie", a adaugat Erdogan.

Cateva mii de persoane s-au adunat miercuri in piata centrala din capitala turca, unde au scandat sloganuri ostile la adresa guvernului si au incercat sa blocheze circulatia, provocand o interventie a fostelor de ordine.