Tortura si relele tratamente, care aduc uneori moartea, sunt "raspandite" in inchisorile din Libia, arata un nou raport ONU, citat de BBC News pe site-ul de Internet.

ONU apreciaza ca aproximativ 8.000 de persoane sunt inca arestate in legatura cu revolta din 2011 care a dus la inlaturarea presedintelui Muammar Kadhafi. Majoritatea sunt retinuti fara proces, arata raportul citat de BBC.

Tortura este folosita "pentru a obtine marturisiri si alte informatii".Misiunea Natiunilor Unite de sustinere in Libia transmite ca a inregistrat 27 de morti in arest de la sfarsitul lui 2011, "cazuri in care exista suficiente informatii pentru a sugera ca tortura a fost cauza", 11 dintre acestea producandu-se in 2013.

Raportul mentioneaza totusi ca utilizarea torturii se petrece "in pofida eforturilor autoritatilor libiene care sunt dedicate la cel mai inalt nivel sa puna capat torturii si sa asigure functionarea normala a sistemului judiciar", citeaza Mediafax.