Cel putin 44 de persoane au murit in Irak, dupa ce mai multe bombe au explodat in Bagdad si alte doua orase, vizand pelerini ce luau parte la o sarbatoare religioasa si politisti, relateaza Reuters.

Cel putin 18 oameni au fost ucisi cand patru bombe au explodat in Bagdad, in locuri unde pelerini siiti se adunasera sa il comemoreze pe imamul Moussa al-Kadhuim, un stranepot al profetului Mahomed.

In orasul Hilla din sud, doua bombe, intre care una a fost detonata de un kamikaze aflat intr-o masina, au explodat in fata unor restaurante frecventate de politisti. Cel putin 22 de oameni au fost ucisi si 38 raniti.

Alte doua masini cu bomba au explodat in orasul in mare parte siit Balad, provocand moartea altor patru persoane.