Premiul in bani oferit laureatilor Nobel va fi redus cu o cincime, a anuntat luni fundatia care ofera prestigiosul premiu, dupa un deceniu de cheltuieli excesive care au afectat finantele institutiei, relateaza Reuters.

Fundatia Nobel a precizat ca banii pentru premii, care se acorda pentru excelenta in domeniile stiintei, literaturii si pacii, vor scadea la 8 milioane de coroane suedeze (1,12 milioane de dolari).

Capitalul care formeaza baza premiilor a fost donat conform vointei inventatorului dinamitei, Alfred Nobel, si este administrat de fundatie, care a fost creata in anul 1900.

Fundatia a spus intr-o declaratie ca veniturile provenite din dobanzi si investitii din ultimul deceniu au fost depasite de costuri, ceea ce impune o scadere a premiului in bani de la valoarea de 10 milioane de coroane.

"Fundatia Nobel este responsabila pentru ca premiul in bani sa ramana la un nivel inalt pe termen lung", a afirmat directorul executiv, Lars Heikensten.

De asemenea, fundatia a mentionat ca a inceput sa taie din costurile cu administratia si cheltuielile asociate cu celebrarile Premiului Nobel, care au loc in fiecare luna decembrie in Stockholm si Oslo. Anul acesta laureatii vor primi valoarea redusa a premiului in bani.