Patru membri ai unei familii din Liban au fost uciși într-un atac aerian israelian asupra unei case dintr-un oraș aflat în sudul țării, au declarat surse din apărarea civilă și forțele locale de securitate, informează Reuters.

Soldați israelieni la granița cu GazaFoto: Mahmoud ZAYYAT / AFP / Profimedia

Cei patru au fost uciși în satul Meiss al Jabal, care a suferit pagube pe scară largă în schimburile regultate de focuri între Israel și milițiile pro-iraniene Hezbollah, izbucnite după începutul războiului din Gaza în luna octombrie a anului trecut.

Totuși ambele tabere s-au abținut de la declanșarea unui război pe scară largă, deși lovituri aeriene și bombardamente au avut loc sporadic.

Peste 250 de membri ai Hezbollah și 75 de civili au fost uciși în atacurile israeliene pe teritoriul libanez din octombrie încoace. În Israel, tirurile de rachete venind dinspre Liban au ucis 12 soldați și câțiva civili.

Recent, ostilitățile s-au intensificat pe 25 aprilie, când gruparea Hezbollah a anunțat marți că a efectuat un atac cu drone care a vizat baze militare la nord de orașul Acra, cel mai îndepărtat punct din Israel pe care îl țintește de la declanșarea războiului din Gaza.

Armata israeliană a precizat că nu are informații ca vreo facilitate să fi fost lovită de Hezbollah, dar a interceptat marți două „ținte aeriene” pe coasta de nord a Israelului. Hezbollah a catalogat atacul drept o răzbunare pentru un atac israelian care a ucis unul din membrii săi.

Dacă Hezbollah vorbește de un luptător mort, armata israeliană a anunțat anterior că a ucis doi luptători de la vârful grupării într-un atac în sudul Libanului. Hezbollah a confirmat doar uciderea unui luptător, pe care l-a identificat drept Hussein Azkoul, dar nu a oferit alte informații.

Un alt atac separat care avusese loc în noaptea anterioară a ucis un membru al unității de elită, Forțele Radwan ale Hezbollah, dar gruparea nu a confirmat decesul.