Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi în ţară, relatează duminică DPA, preluată de Agerpres.

Cancelarul Austriei Karl NehammerFoto: photonews.at/Georges Schneider / imago stock&people / Profimedia

Nehammer, un politician conservator, a anunţat duminică o intensificare a utilizării testelor genetice pentru a dovedi relaţiile de rudenie.

Verificările efectuate de experţi în documente şi de către oficiali în domeniul securităţii vor fi, de asemenea, înăsprite ca parte a procesului de reîntregire a familiei, a declarat el pentru agenţia austriacă de presă APA.

„Vom restricţiona reunificarea familiilor prin controale stricte”, a declarat cancelarul austriac, fără să precizeze cât de multe fraude au fost descoperite până în prezent în astfel de proceduri.

Reunificarea membrilor familiei refugiaţilor cu statut deja recunoscut a fost împiedicată de pandemia de coronavirus, iar în prezent Viena se confruntă cu o creştere uriaşă de cereri în acest sens.

Ministerul de Interne austriac a înregistrat circa 6.900 de cereri de azil în primul trimestru al acestui an. Dintre acestea, 45% au fost făcute de persoane care au primit un permis de intrare în cadrul unui program de reîntregire a familiei. Cu un an în urmă, proporţia a fost de 16%, potrivit DPA.