Cele doua partide care sustin masurile de austeritate, Pasok (socialist) si Noua Democratie (dreapta), si care guverneaza impreuna din noiembrie 2011, se confrunta cu o adevarata catastrofa electorala, primind intre 31 si 37% din voturi, fata de 77,4%, in 2009, anunta AFP.

Grecii voteaza in alegerile legislativeFoto: Agerpres/AP

Daca se confirma, acest esec va face practic imposibil formarea unui guvern de coalitie de catre aceste doua partide, pentru continuarea politicii de rigoare dictata de UE si FMI.

Scrutinul a fost dominat de contestarea politicilor de austeritate.

Mica formatiunea de extrema stanga Syriza, care si-a construit campania criticand masurile de austeritate, obtine un scor cuprins intre 15,5% si 18,5%, potrivit sondajelor la iesirea de la urne.

Si dreapta extrema Zori de Aur va intra in parlament, potrivit sondajelor, fiind cotat cu 6-8% din intentiile de vot. In 2009, acest partid obtinuse 0,29% din voturi.

Grecii au votat duminica pentru un nou parlament, intr-un scrutin urmarit de intreaga Europa, care ar trebuie sa dea un semnal al capacitatii tarii de a se dedica eforturilor de redresare si mentinere in zona euro.

UPDATE Ora 11:50 Liderul socialistilor si fostul ministru de Finante, Evangelos Venizelos, a fost huiduit la biroul de vot din Salonic, unde venise sa-si exprime optiunea electorala.

"Hotii", "Politica voastra ne-a impins sa fim muncitori imigranti in Germania", au strigat contestatarii, mai putin de zece, potrivit presei locale. Unii dintre ei venisera sa voteze, altii strigau de la balcoanele din fata scolii unde erau instalate urnele.

"Este cea mai cruciala zi pentru tara, din 1974", an care a marcat revenirea la democratiei, a spus Venizelos, care si-a construit campania agitand amenintarea unei renuntari la euro daca alegatorii resping politica de redresare aplicata din 2009 de partidul sau.

Urnele s-au deschis la ora locala 07:00 si se vor inchide la 19:00, ora la care va fi transmis, de catre principalele televiziuni, primul exit poll, relateaza AFP.

"Orientarea strategica a Greciei si viitorul pentru urmatoarele decenii se joaca in aceste alegeri", estima in timpul campaniei actualul premier Lucas Papademos.

Antonis Samaras, liderul Noua Democratie, favorit

Antonis Samaras, liderul Noua Democratie, favorit

Foto: Agerpres/AP

"Astazi oamenii voteaza pentru viitorul copiilor lor, pentru stabilitate, crestere, securitate si justitie", a declarat liderul conservator Antonis Samaras, care ar putea deveni noul lider politic al Greciei, daca scrutinul confirma primul loc detinut in sondaje de formatiunea sa, Noua Democratie (ND).

Favorit in fata rivalului socialist Evangelos Venizelos, el nu este insa creditat decat cu 25% din voturi, fata de 33% in 2009, ceea ce ar forta formarea unui guvern de coalitie.

Optiunea cea mai probabila este cea a aliantei intre Noua Democratie si PASOK al lui Venizelos, deja uniti din noiembrie pentru guvernul de criza, care a readus tara pe drumul redresarii.

Insa cei circa 9,8 milioane de alegatori ar putea compromite acest scenariu, intorcand spatele acestor doua formatiuni, responsabile de situatia Greciei.

Sanctionat dur pentru ca in ultimii doi ani s-a conformat indicatiilor si reformelor impuse de UE si FMI, PASOK ar putea pierde peste jumatate din alegatorii din 2009, cand a obtinut 44%.

Potrivit ultimelor sondaje oficiale, publicate in urma cu doua saptamani, stanga non-socialista ar strange in total 30%, impartite intre stanga radicala Syriza, ramura moderata a Stangii democratice si partidul comunist KKE.

Dreapta plasata impotriva polticilor de rigoare bugetara este creditata cu 15%, intre acestea numarandu-se partidul neo-nazist Chryssi Avghi (Zori de Aur), care ar putea sa ajunga in parlament pentru prima data.

Aceasta implozie politica ar putea aduce 10 partide in parlament, fata de 5 cate sunt in prezent.