Un cetatean rus din republica rusa Udmurtia (regiunea Ural) a cumparat mai multe lazi din lemn pentru a se incalzi, pe care le credea goale, insa cand le-a deschis a descoperit 80 de pusti Kalasnikov, au relatat vineri agentiile de presa ruse, citand politia locala, potrivit AFP.

"In timpul zilei de joi, un locuitor de 57 de ani din satul Sovhozni, din republica Udmurtia, ni s-a adresat, spunand ca a descoperit o pusca de asalt Kalasnikov in una dintre cutiile pe care le-a cumparat pentru a face din ele lemn de foc", a explicat o sursa din politie pentru Interfax.

Politia s-a deplasat la fata locului si a deschis in total 64 de cutii in care a gasit 79 de arme de acelasi tip, 254 de incarcatoare si numeroase piese detasate.

"Verificarile de rigoare au permis sa se stabileasca faptul ca armele proveneau din arsenalul Ministerului Apararii de la Ijmas (uzina care fabrica pusti Kalasnikov - n.r.), unde acestea urmau sa fie distruse si lazile ar fi trebuit sa fie folosite la transportul gunoiului", a explicat sursa din politie. "Soferul camionului (care transporta lazile), crezand ca sunt goale, a decis sa faca niste bani vanzandu-le", a adaugat sursa.

O ancheta a fost deschisa pentru a stabili de ce au fost incarcate cutii pline cu arme in stare de functionare in acest camion pentru transport de deseuri.