Noi violente, urmate de arestari, au izbucnit in noaptea de miercuri spre joi in cartierul de romi din orasul bulgar Blagoevgrad. Doi romi au fost raniti dupa ciocniri intre locuitori si un grup de skinheads, a anuntat joi dimineata postul de televiziune bTV.

Iesirile din oras au fost inchise de catre politie. Ciocnirile au inceput dupa ce participantii la ceea ce fusese anuntat ca un mars pasnic au atacat doi romi care treceau prin apropierea lor.

Ordinea in Blagoevgrad a fost restabilita, iar joi dimineata orasul este calm, scrie novinite.com.

In ultimele zile au izbucnit violente in noua orase bulgare - capitala Sofia si Varna, Veliko Tarnovo, Asenovgrad, Montana, Pleven, Plovdiv, Ruse si Sliven- dupa ce un barbat de etnie roma a accidentat mortal, cu masina, un tanar de 19 ani.

Autorul accidentului este un apropiat al lui Kiril Raskov, numit tarul Kiro, iar liderul clanului tiganesc este considerat vinovat pentru acest incident si suspectat ca ar fi comandat uciderea tanarului.

De altfel, Kiril Raskov a fost arestat miercuri dimineata la Plovdiv.

Politia a arestat in jur de 300 de persoane in urma incidentelor izbucnite in week-end-ul trecut.