​Premierul Nicolae Ciucă a precizat vineri că în acest moment nu se discută despre introducerea impozitului progresiv, ci există un grup de lucru la Ministerul de Finanțe care analizează măsuri de optimizare fiscală. „PNL continuă să susțină cota unică. Nu susținem introducerea de taxe și impozite noi, iar ceea ce urmează să se decidă va avea la bază o analiză și o dezbatere aplicată pe situația din țara noastră”, a declarat vineri premierul Nicolae Ciucă, la Cluj-Napoca.

Nicolae Ciuca la Cluj-NapocaFoto: Captura Guvern
  • „Am făcut mențiunea acum 2 zile. Nu se discută despre impozitul progresiv. Nu există in momentul de față o altă formulă de impozitare, ci există analize și studii care se derulează in grupul de lucru înființat la nivelul Ministerului de Finanțe.
  • Odată ce vor finaliza aceste măsuri de optimizare fiscală, vom avea etape de consultare cu instituțiile de specialitate, cu mediul de business, asociativ (..) astfel ca în final să avem o decizie care să sprijine tot ceea ce înseamnă atât colectarea la bugetul de stat, cât și sprijinul pentru mediul de afaceri.”, a declarat vineri, la Cluj-Napoca, premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a dat asigurări că orice măsură se va lua se va face în urma consultărilor publice.

  • „Creșterea economică din primul trimestru se datorează în mare măsura dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri, cu instituțiile de specialitate și cu investitorii români și străini.(..)
  • PNL continua să susțină cota unică. Nu susținem introducerea de taxe și impozite noi, iar ceea ce urmează să se decidă va avea la bază o analiză și o dezbatere aplicată pe situația din țara noastră.”, a mai spus Ciucă.

Ciolacu: Nu puteţi să îmi spuneţi că toți sunt tâmpiţi pentru că au un sistem progresiv de impozitare, Spania, Olanda, Germania, SUA

În ciuda afirmațiilor premierului Ciucă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus miercuri că este normal să existe o discuție privind impozitare, susținând că nu „sunt toți tâmpiți” cei care au sistem progresiv, cum e cazul Spaniei, Olandei, Germaniei sau SUA.

Liderul PSD a afirmat că la nivelul Ministerului de Finanţe s-a constituit un grup de lucru şi în zece zile, două săptămâni, maximum, ministrul de Finanţe va veni cu propunerile şi analizele, mai ales venite de la auditori financiari internaţionali.

„Cred că este normal să fie această discuţie. Este normal ca orice coaliţie politică responsabilă să vadă nu numai ziua de astăzi sau ziua de mâine, ci să vină cu un program predictibil, pe o perioadă medie. (...) Nu puteţi să îmi spuneţi că Spania, Olanda, Germania, SUA, Italia, toţi sunt tâmpiţi, pentru că au un sistem progresiv de impozitare, modern, adaptat cu deductibilităţi”, a mai afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că nu se introduc taxe noi.

Premierul Nicolae Ciucă spune, în contextul discuțiilor privind impozitarea progresivă pe care o vrea PSD, că anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare şi nu vor exista taxe noi.

Potrivit acestuia, în coaliție s-a stabilit ca în două săptămâni Ministerul Finanţelor să facă o analiză care să fie discutată apoi cu toate instituțiile implicate și cu mediul de afaceri, astfel încât "prin măsurile luate să se asigure o optimizare a mediului fiscal".

Citește si: