Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs duminica dimineata in zona Vrancei, transmite Institutul National de Fizica a Pamantului, citat de Agerpres. Cutremurul s-a produs la o adancime de 134 de kilometri, la ora 4.37, ora Romaniei, si a fost resimtit in mai multe orase din tara, printre care si Bucuresti. Epicentrul a fost localizat la 40 de kilometri de orasul Covasna, 46 de kilometri de Focsani, 47 de kilometri de Ramnicu Sarat, 52 de kilometri de Targu Secuiesc si 55 de kilometri de Marasesti. Cutremurul din Vrancea vine la scurt timp dupa o serie de seisme de mai mica intensitate in zona Galati.

Epicentrul cutremurului din noaptea de simata spre duminicaFoto: Institutul de Fizica a Pamantului

Potrivit directorului stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian, citat de Mediafax, sunt posibile replici de pana in 4 grade.

UPDATE 2 Potrivit PRO TV Chisinau, seismul produs in Romania a fost resimtit in mai multe regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv la Chisinau, fara a provoca daune materiale. Cutremurul a fost resimtit si in nordul Bulgariei, in orasele Ruse, Sumen si Silistra, transmite Mediafax.

UPDATE Un alt cutremur in zona Vrancea, de 2,7 grade pe scara Richter, s-a produs duminica, la ora 8.10, informeaza Mediafax. Cutremurul de 2,7 grade s-a produs la o adancime de 87 de kilometri. Epicentrul seismului a fost la 41 de kilometri de Covasna si Focsani, la 48 de kilometri de Ramnicu Sarat si Marasesti si la 51 de kilometri de Targu Secuiesc.

Potrivit Realitatea TV, cutremurul produs sambata noapte in Romania a fost cel mai puternic din ultimii patru ani.

"A fost cel mai mare cutremur din ultimii 4 ani, care nu a produs insa pagube, desi a fost resimtit destul de puternic de populatie. Era de asteptat tinand cont de frecventa cutremurelor din aceasta zona din ultima perioada. Replicile vor fi mai mici de 4 pe scara Richter", a spus Mircea Radulian, directorul Institutului pentru Fizica Pamantului, la Realitatea TV.

In cazul cutremurelor puternice, Mircea Radulani le recomanda persoanelor care locuiesc in apartamentele de la etajele superioare sa nu paraseasca locuintele.

Intensitatea seismului in zona epicentrala a fost de V-VI grade pe scara Mercalli. Seismul a fost resimtit pe arie larga in Moldova si Muntenia, inclusiv la Bucuresti, unde intensitatea a fost de IV-V grade pe scara Mercalli. Miscarea seismica a fost resimtita la Iasi, Galati, Focsani, Barlad, Constanta, Bucuresti, Pitesti, Targoviste, Brasov si in alte orase din sudul si estul tarii.

Cutremurul din aceasta dimineata a fost cel mai puternic eveniment seismic produs in regiunea Vrancea dupa cel de magnitudine 5,7 produs la 25 aprilie 2009.

Anul acesta, in zona Vrancea s-au mai produs sase cutremure cu magnitudinea de cel putin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) si 6 martie (4,2 grade). Din 23 septembrie, in Galati s-au produs peste 30 de cutremure cu magnitudine de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cel mai puternic a avut 3,9 grade si s-a produs pe 29 septembrie.

Sambata, in Galati s-au produs trei cutremure de 2,9, 3,3 si 3,5 grade pe scara Richter, iar vineri au fost sase seisme, cu magnitudini intre 2,5 si 3,8 grade.