Marele regizor francez Alain Resnais, autor eclectic si subtil al unor filme majore precum "Hiroshima, dragostea mea" sau "Anul trecut la Mariendbad", a murit sambata seara, la Paris, la varsta de 91 de ani, potrivit AFP.
Cineast al memoriei si al imaginarului, a marcat istoria cinematografului francez din perioada renasterii sale, Nouvelle vague, si pana in zilele noastre.
"Moartea sa a intervenit ieri (sambata, n.r.) seara, inconjurat de familie si apropiatii sai, la Paris", a precizat producatorul ultimelor sale filme, Jean-Louis Livi.
In cele 20 de lung metraje ale sale, scrise adesea de scriitori reputati precum Marguerite Duras, Alain Robbe-Grillet sau Jorge Semprun, Alain Resnais nu a incetat sa exploreze legaturile dintre imaginar si scriitura, innoind permanent campul sau de inspiratie.
Nascut la 3 iunie 1922, tanarul Resnais devine pasionat la o varsta frageda de literatura. La 13 ani, filmeaza primul sau scurt metraj, "Fantomas".
Debuteaza in montaj si apoi se orienteaza spre filme de arta. "Van Gogh" (1946), "Guernica" (1950), "Gauguin" (1951), "Les statues meurent aussi" (1953), premiate la numeroase festivaluri, ii asigura reputatia de documentarist, confirmata stralucit de "Nuit et brouillard" (1955), o evocare a taberelor de exterminare naziste.
Naratiunile fragmentate si poezia insolita a primelor sale lung metraje, "Hiroshima mon amour" (1958) si "L'annee derniere a Marienbad" (1961) surpind publicul si critica. "Muriel" (1962) si "La guerre est finie" (1966), meditatii asupra memoriei, a razboiului si a angajamentului, afirma singularitatea si talentul cineastului.
Dupa doua fime minore, "Je t'aime, je t'aime" (1968) si "Stavisky" (1974), interpretate de Jean-Paul Belmondo, semneaza, cu "Providence" (1976), o subtila reflectie asupra creatiei literare, salutata unanim ca o capodopera.
In anii 80, Resnais adapte tezele biologului Henri Laborit ("Mon oncle d'Amerique") sau o piesa de Henry Bernstein ("Melo"). Semneaza o comedie asupra educatiei ("La vie est un roman"), o drama protestanta asupra reincarnarii ("L'amour a mort") sau o fantezie legata de un creator de benzi desenate, una dintre pasiunile sale ("I want to go home").
Filmul sau in doua parti "Smoking"/"No smoking" (1993) primeste Ursul de argint la Berlin si cinci premii Cesar, precum si premiul Louis-Delluc.
Ulterior, Alain Resnais inoveaza cu o uluitoare prospetime de spirit pentru a regiza o comedie muzicala ("On connait la chanson" in 1997), si apoi adaptarea unei operete din 1925, "Pas sur la bouche" (2003).
Filmul sau "Coeurs", comedie in tonalitate melancolica si onirica asupra temei solitudinii, castiga Leul de Argint pentru regie la Festivalul de la Venetia in 2006.
Anterior, in 1995, primise Leul de Aur la Venetia pentru intreaga cariera.
Dupa trei ani de absenta, revine in studiouri pentru a filma "Les herbes folles", o reflectie plina de fantezie asupra dorintei cu Sabine Azema si Andre Dussolier.
A turnat apoi "Vous n'avez encore rien vu" (2012) si "Aimer, boire et chanter" (2014). Festivalul de la Berlin a recompensat acest film care "deschide noi perspective" cu premiul Alfred Bauer.
Casatorit initial cu Florence Malraux, fiica lui Andre Malraux, a trait, de la finele anilor 80, alaturi de Sabine Azema, cu care s-a casatorit in 1998.
