INTERVIU Emile Hirsch pentru HotNews.ro: “Daca  vrei sa faci numai filme independente, trebuie sa-­ti iei o slujba de chelner”

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Miercuri, 19 februarie 2014, 11:23

Imagine din Prince Avalanche
Foto: Transilvania Film
In general, actorii arata mai tineri in realitate decat pe ecran. Emile Hirsch arata ca un pusti, desi are deja 28 de ani. Dupa „Into the Wild”, „Milk” sau „Lone Survivor”, el ajunge in Romania cu „Prince Avalanche”, o comedie inteligenta despre doi barbati care trag linii pe drum. Filmul lui David Gordon Green a fost premiat pentru regie anul trecut la Berlin, loc unde am realizat si interviul de mai jos.

Nu mai tin minte detalii de culoare de genul cum era imbracat Emile Hirsch - parca avea un jerseu bej si jeansi -, dar mi-a lasat impresia unui tanar la locul lui care incearca sa-si faca meseria cat mai bine, adica nu doar sa joace in filme, ci si sa le promoveze raspunzand cat mai sarguincios unor intrebari pe care le aude a „n”-a oara.

 
“Prince Avalanche” e povestea a doi muncitori de la drumuri si poduri (interpretati de Emile Hirsch si Paul Rudd) care traseaza dungi galbene pe o sosea unde nu trece mai nimeni, printr-un peisaj ars de incendii. Filmul e comic dar si grav, verosimil dar si suprarealist, asa cum eroii se cearta si se impaca, iar natura arsa renaste in culori extraordinare. David Gordon Green vorbeste pe limba fiecarui spectator despre schimbare si ne face sa intelegem razand in hohote de ce este ea buna chiar si cand ne agatam cu dintii de ce aveam. Filmul intra pe ecranele romanesti in 21 februarie.


 
 
Reporter: Rolurile tale din „Into the Wild” si „Prince Avalanche” sunt diametral opuse. Lance uraste natura, iar Chris McCandless vrea sa se piarda in ea.
Emile Hirsch: Mi se pare amuzant ca Lance e contrariul ipostazei pentru care fusesem cunoscut in „Into the Wild”. E reconfortant sa joci un personaj construit dintr-o perspectiva complet diferita despre natura si salbaticie. Nu cred ca Lance uraste neaparat natura, doar ca nu e interesat de ea asa cum e interesat de fete, petreceri si viata de la oras.

Rep: Cu cine semeni mai mult, cu Lance ori cu Chris?
E.H.: Sunt undeva la mijloc: imi place natura, dar nu cat sa hartanesc o veverita sau sa-mi pun cortul printre copaci. Poate ca, totusi, sunt mai apropiat de Lance. Locuiesc in Los Angeles, asa ca fac drumetii prin Hollywood Hills, iar din cand in cand merg si mai departe. Acum trei ani am urcat pe Kilimandjaro intr-o expeditie de o saptamana si a fost grozav.

Rep: Lance si Chris evolueaza. Crezi ca asta e cel mai important aspect pentru un actor - un personaj care se schimba, sau e exact contrariul?
E.H.: Cred ca amandoua genurile de personaje sunt tentante. Daca personajul se schimba, e ceva interesant de construit inauntrul lui, e ca intr-o drama unde exista un conflict care se rezolva. Daca joci un personaj care nu se schimba, trebuie sa tragi tu ca sa il faci interesant, ceea ce poate fi mai greu.

Rep: Personajul din „Into the Wild” te-a schimbat intr-un fel?
E.H.: Hmm, nu stiu. Adica mi-ar placea sa spun "da, sigur", dar nu stiu... Cred ca, in orice caz, m-a facut sa apreciez simtul aventurii si a fost o ocazie imensa de a invata de la Sean Penn. Cred ca am invatat mai mult despre actorie si film doar lucrand cu Sean decat chestii filosofice.

Rep: Ai fost pe Kilimandjaro dupa ce ai facut "Into the Wild"?
E.H.: Da. Mda, probabil ca nu m-as fi dus daca n-as fi facut filmul, adica n-as fi stiut daca sunt in stare sa ma catar sau nu. Kilimandjaro n-a fost usor dar, e adevarat, „Into the Wild” mi-a dat, asa, o sete de aventura. De asta imi si place sa fac filme. Sa pot calatori, sa poti trai cu echipa ca intr-o haita, sa ma pot imprieteni cu oameni noi sunt aventuri care imi fac foarte bine.

Rep: Daca dinamica celor doi eroi e elementul central in „Prince Avalanche”, care a fost relatia ta cu Paul Rudd in afara platoului?
E.H.: Ne-am cunoscut cu ocazia filmului, nu ne stiam dinainte. Asta s-a intamplat in Texas. Abia ce ne-am cunoscut si a trebuit sa incepem repetitiile, ceea ce cred ca ne-a apropiat pentru ca am intrat repede in pielea personajelor.

Paul e un actor atat de inteligent si de talentat incat comunicarea a fost foarte usoara. S-a intamplat, de pilda, la un moment dat sa pregatim o scena la repetitii, iar pe platou sa improvizam. Am fost norocos sa-l am partener pentru ca, datorita lui, spontaneitatea mea a functionat mai bine.

Rep: In film semeni putin cu Jack Black.
E.H.: Mersi mult! Suntem prieteni. Chiar glumeam la un moment dat ca ar trebui sa ne interpretam reciproc pe ecran. Adica sa facem un film despre un rocker in care eu sa joc eroul in varianta mai tanara, iar el sa-l joace 20 de ani mai tarziu.

„Vreau sa ma bucur ca muncesc”

Rep: E obositor un film ca „Lone Survivor”/”Supravietuitorul”?
E.H.: Trebuie sa faci mult antrenament inainte. Eu m-am antrenat în LA cam trei luni si jumatate inainte de a incepe filmarile - la Pro Camp, unde se duc de obicei hocheistii si jucatorii de baseball. Ma trezeam la 4- 4.30 si traversam orasul spre Venice unde incepeam antrenamentul la ora 6 si il terminam pe la 11.30-12. Dar mi-a placut.

Rep: Dupa „Speed Racer” parca te-ai dat un pas inapoi.
E.H.: Am facut „Speed Racer” si „Into the Wild” unul dupa altul si ambele au fost dificile din motive cu totul diferite. Promovarea lor a fost si ea indelungata si intensa. Asa ca m-am oprit putin si am vrut sa-mi revin fara sa ma stresez. N-am vrut sa fug de lume -  chiar si atunci incercam sa pun niste proiecte pe picioare, doar ca n-am reusit. Nu era timpul lor.

Rep: Preferi filmele independente celor comerciale?
E.H.: Nu mai gandesc in termeni atat de transanti. Dupa "Prince Avalanche" am facut un film scump, "Lone Survivor", si nu m-am gandit la unul altfel decat la celalalt. Le-am luat ca pe sansa unei noi experiente. Incerc sa nu fac diferente prea mari pentru ca, daca vrei sa faci numai filme independente, trebuie sa-ti iei si o slujba de chelner.

Rep: Dupa ce ai lucrat cu Penélope Cruz si Sergio Castellito in „Venuto al  mondo”/”Twice Born” ai spus ca nu e o diferenta intre a face un film independent american si un blockbuster, dar ca e o diferenta intre a juca intr-un film independent american si unul european.
E.H.: Acesta a fost primul meu film european si m-am simtit foarte bine. Sergio mi-a spus ca m-a luat pentru ca i-am placut in „Into the Wild” dar, nu stiu, poate vorbea despre „Speed Racer”... (Rade.). A fost un privilegiu sa lucrez cu Penélope care e foarte talentata, dulce si haioasa, si cu Sergio Castellito, care mi-a lasat o impresie foarte buna.

Sergio primise de la producatori un cec in alb si a avut un timp de filmare foarte lung. Cu exceptia celor 70 de zile de filmare, n-am vazut mare diferenta intre acest film si un indie american. Adica am incercat sa nu vad diferentele. Nu vreau sa simt ca un film independent american, unul de studio sau unul european sunt diferite. Vreau numai sa ma bucur ca muncesc.

Rep: Spuneai intr-un interviu ca iti place Marlon Brando. Ce ai invatat de la el?
E.H.: Pe Brando l-am vazut prima oara in „Un tramvai numit dorinta” cand aveam, cred, 14 ani. Mi s-a parut extraordinar. Avea o anume spontaneitate in calitatea jocului... De fapt, nu pot spune ca asta am observat la 14 ani, dar mi s-a parut infinit de interesant. Poti revedea filmele lui si de fiecare data sa ti se para diferite pentru ca el insusi era extrem de fascinant.

Rep: Ai o scena preferata dintr-un anume film? De pildă, lui Woody Allen ii place sfarsitul din „Hotii de biciclete”, scena preferata a lui Christian Bale e din „Beverly Hills Ninja”....
E.H.: Pffui, asta e o intrebare grea. Trebuie sa ma gandesc putin. Primul lucru care imi vine acum in minte e o chestie destul de dulceaga si nu as servi-o ca pe scena mea preferata dar, in fine, asta imi vine in minte: momentul cand Forrest Gump o ia la goana.

Viata mea adevarata nu e la vedere”

Rep: Te vezi in stare sa suni un regizor si sa-i spui: "Vreau sa lucrez cu dvstra"?
E.H.: Am si facut asta – si a mers! L-am sunat pe Oliver Stone, care nu stia de mine. Nu vazuse nimic din ce facusem, dar a acceptat sa ma vada cinci minute. Mi-a rasfoit CV-ul si mi-a spus:"Ok, poate o sa te sunam". Probabil ca a fost impresionat de indrazneala mea, pentru ca asa mi-a dat rolul din "Savages"/”Brutele”.

Rep: Faci actorie de la 11 ani. Cum ti s-a parut aceasta experienta pana acum?
E.H.: A fost un privilegiu sa pot invata de mic o meserie pe care sa o practic la maturitate. Cunosc o multime de oameni, prieteni de varsta mea, care inca nu stiu ce vor sa faca in viata. Faptul ca am fost dintotdeauna atras de actorie mi se pare un mare noroc.

Rep: Esti multumit de cariera ta de pana acum? Ai lucrat cu William Friedkin, Oliver Stone, Sean Penn...
E.H.: Ma simt super norocos pentru ocaziile avute. De fapt, ma simt foarte norocos, dar nu foarte multumit de cum m-am descurcat. Cred ca e un echilibru sanatos. Sunt prieten cu atatia actori din LA care nu pot gasi un rol, punct. Pe de alta parte, sunt atatea filme si atatea lucruri pe care vreau sa le fac...

Rep: Au Friedkin, Penn sau Van Sant ceva ti-a placut in mod deosebit?
E.H.: Sunt personalitati foarte diferite. La Gus (n.red. – cu care a facut „Milk”) e o chestie pe tacute, aproape inobservabila - aproape ca intr-un documentar. Uneori si uiti ca e regizor, desi mai sopteste din cand in cand ceva la urechea directorului de imagine. A fost foarte protector, am discutat rolul, dar m-a facut sa simt ca vrea sa gasesc cheia singur.

Lui Friedkin (n.red. – cu care a facut „Killer Joe”) ii place sa stea cu tine in transee, dar stie cand sa se retraga. Ii place actiunea. Ne-am distrat foarte bine, uneori imi povestea lucruri foarte amuzante. Aveam de filmat o scena cu Thomas Hayden Church intr-un bar de striptease, iar Bill vine la mine si imi susura la ureche: "Aminteste-ti cand filmezi cu el ca vorbesti cu un idiot absolut." Ma rog, n-a folosit chiar cu cuvintele astea, dar e un tip atat de amuzant incat e o placere sa fii in preajma lui.

Rep: Ellen Burstyn a spus odata "Dragul meu prieten William Friedkin e un maniac".
E.H: Este, da, dar un maniac extrem de simpatic. Mintea lui e brici si are o memorie de elefant in care intra o gramada de povesti asa ca te pozi amuza la infinit. Am invatat o gramada de lucruri de la el.

Rep: S-a schimbat viata ta de cand ai devenit celebru?
E.H.: Nu stiu, cu putina farama de celebritate pe care o am cred ca sunt destul de obisnuit cat sa realizez ca viata mea adevarata nu e la vedere.

Rep: Ce te ajuta sa te echilibrezi?
E.H.: Imi place sa alerg... Pe bune.

Trailer:























Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

1989 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri