Corespondenta de la Berlin: De doua ori Porumboiu in "Al doilea joc" - un film de mai multe ori grozav

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Miercuri, 12 februarie 2014, 2:36

Scena din film
Foto: berlinale.de
Incerc sa imi amintesc haiku-ul cu greierele care "s-a pierdut in cantec cu totul" pe care il stiam in liceu. Filmul lui Corneliu Porumboiu e despre memorie, cinema, fotbal, istorie si multe alte lucruri. "Arati conventia si pe urma dispari in ea", a spus regizorul dupa premiera mondiala cu sala plina de la Delphi Filmpalast, intrebat daca e o legatura intre fotbal si film. "Clasa unui arbitru inseamna sa asigure cursivitatea jocului", spusese si tatal sau pe ecran.

Cu ce sa incep pentru ca e tarziu si nu pot scrie prea repede, mai ales despre un asemenea film? Cu ce e mai usor: "Al doilea joc" reprezinta meciul de fotbal din 3 decembrie 1988 dintre Steaua si Dinamo, jucat pe stadionul Dinamo si arbitrat de Adrian Porumboiu, meci care e comentat in zilele noastre de Adrian Porumboiu si fiul sau, Corneliu.

Rectific: este vorba despre inregistrarea meciului. Ce vedem nu e realitatea, nu e un meci comentat de la fata locului, ci un comentariu asupra unui alt comentariu asupra realitatii. Cand Corneliu Porumboiu s-a apucat sa inregistreze impreuna cu tatal sau folosind un reportofon labil si un DVD "cu un singur buton: Play", nu prea stia ce vrea sa faca.

Si-a dat seama din mers, dupa patru reprize de inregistrat pe bucati (reportofonul se tot oprea), desi tatal ii spusese de cateva ori in timpul inregistrarii: "Nu se uita nimeni la asa ceva!" Si totusi, publicul din cinematograful de pe Kantstrasse s-a uitat cu gura cascata (doar cativa au iesit.). A ras cand camerele de filmat se mutau pe tribune ca sa nu vada telespectatorii ca fotbalistii se imbrancesc.

A chicotit ori de cate ori aparea Camataru cu sangele curgandu-i din arcada sparta prin bandaj, pentru ca semana cu un soldat ranit care lupta pana la moarte (dar si cu Serban Pavlu din "Toata lumea din familia noastra" cand fuge dramatic si plin de sange pe strada.).

Publicul si-a incordat vederea ca sa citeasca subtitrarea in engleza suprapusa peste terenul albit de zapada si a urmarit cu sufletul la gura, ca in timp real, ocaziile de gol ale ambelor echipe. Meciul s-a terminat 0-0, ca si meciul secund, cel verbal dintre tata si fiu.

"Iti trec multe prin cap, mai ales daca nu esti din Romania", a spus dupa proiectie selectionerul de la sectiunea Forum, Christoph Terhechte. Dar si daca esti din Romania iti trec multe prin cap.

In primul rand, regasesti generatia de aur: Gica Hagi (care avea vreo 20-21 de ani), Camataru, Lupescu, micutul Mateut, Lupu, manzul Raducioiu  – doua echipe stralucite chiar daca reprezentau "armata care se batea cu Securitatea", cum rezuma azi Adrian Porumboiu (amanunt care unui strain ii spune altceva decat unui roman.).

Observi pe urma reclamele de pe marginea terenului si care iti largesc cadru. De la fotbal la: Bucur Obor, Cofetaria Florentina, "Recuperand hartia, pastram padurea" , "Economisiti la CEC". Ninge de rupe ("incepuse cu o ora-o ora jumate inainte de meci si a continuat toata ziua", isi aminteste arbitrul), terenul e tot mai moale. La un moment dat nu se mai vad marcajele, dar cele doua echipe lupta sanatos pana la capat.

(Era, cum s-ar spune, vremea cand fotbalistii nu jucau pentru goluri, actorii nu jucau pentru premii, iar oamenii nu munceau pentru bani.).

Pe fundal, ca in "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" de Andrei Ujica (cu care filmul lui Porumboiu imparte paradigma), se vede poporul, cei multi si anonimi care stau imobili in tribune, cu umbrelele deschise, tacuti (meciul are sonorul la minimum, ca sa auzim comentariul de azi.).

Desi vremea nu e buna pentru fotbal, tribunele sunt arhipline. Corneliu Porumboiu remarca si el acest lucru, asa cum face si alte aprecieri in incercarea de a-si provoca tatal. "La un moment dat nu mai stiam ce sa-l intreb", spusese inainte de proiectie.  Prin urmare, apar "blank"-urile, spatiile unde urmarim doar primul nivel al jocului.

Ca si pe ecran, cand meciul se apropie de final - si comentariile celor doi se raresc. Iar reactia noastra – care constituie al treilea comentariu, e sa gandim ca ambele jocuri (care pentru noi devin unul singur) deja treneaza.

Dar totul are un sens in conventia pe care Corneliu Porumboiu o defineste de la bun inceput, la fel cum un bun arbitru, cum spune tatal sau, se arata mai ferm la inceputul meciului pentru a lasa pe urma jocul sa curga.

E multa subtilitate si multa profunzime in film pentru ora 00:27 cand scriu aceste randuri, dar am sentimentul ca "Al doilea joc" e savuros si la a doua vizionare. Deocamdata notez niste lucruri razlete.

De pilda, ninsoarea pe care Corneliu Porumboiu o tot invoca si care te trimite, normal, la copertele lui "A fost sau n-a fost?", facand din "Al doilea joc" o continuare a lungmetrajului de debut prin investigarea procesului subiectiv al rememorarii si al modului cum trecutul e modificat retroactiv.

Dialogul dintre tata si fiu e de multe ori de un umor nebun, ca intr-un film de Corneliu Porumboiu:
Fiul: "Mie imi place zapada. Are, asa, o poezie..."
Tatal: "N-are nici o poezie. Arata ca un ogor. E arhaic."

(....)

Fiul: "Imi place meciul. E un meci frumos."
Tatal: "N-are nici o frumusete in el."

Desi in esenta, tatal si fiul sunt asemanatori in felul cum isi percep domeniul, la prima vedere – cel al limbajului, par sa nu se inteleaga. Pe Corneliu nu-l deranjeaza asta si in toate cele 90 de minute incearca sa-si scoata tatal din poarta.

"Nu se uita nimeni la asa ceva", repeta acesta." Lumea traieste in prezent. Fotbalul e un produs perisabil." Cu toate astea, ce vedem pe ecran e exact contrariul. Imaginea nu e perisabila, dimpotriva, e mai vie si mai bogata decat credeam. Dar de ce avem impresia asta?

(Cand camera de filmat panorameaza absent peste tribune, ai senzatia clara a unui comentariu, ca si cum cineastul si-ar plimba aparatul de filmat peste stadion.)

Amuzat, Corneliu pluseaza: "Nu arata nici asta ca un film de-al meu? Lung si in care nu se intampla nimic?"
Tatal: "Doar n-o sa faci film din asta?! N-o sa se uite nimeni; lucruri trecute...."

Fiind personal, "Al doilea joc" devine general, largind in acelasi timp cadrul spre o epoca aproape de sfarsit - peste un an si doua saptamani se schimba paradigma.  Vorbeste si despre capacitatea imaginii filmate de a capta realitatea sau de a o modifica. Imaginile acestea aratau exact la fel si acum 25 de ani, doar ca perspectiva noastra e acum alta. 

"Al doilea joc" e si o declaratie de dragoste a cineastului fata de tatal sau, declaratie care e discreta si profunda la fel ca autorul. Adrian Porumboiu nu si-a dat seama la momentul inregistrarii, dar fiul a simtit din mers ca a descoperit punctul de jonctiune intre cinema si fotbal, reusind sa-l impace intr-un fel pe tatal care l-ar fi dorit fotbalist.

Exista o rigoare pe care amandoi "Porumboii" o au, si pe care tanarul Porumboiu o leaga de a treia sa pasiune – geometria. Largind din nou cadrul, aceasta rigoare ar trebui sa ne ordoneze vietile – in mic si in mare (societatea).

Rigoare presupune acea intelepciune care te invata sa mentii echilibrul propriei vieti fara sa gresesti, fara sa te compromiti, fara sa renunti la principiile tale (morale, estetice samd), fara sa faci ceva pe care sa-l regreti mai tarziu. Sa fii serios in tot ce faci.

Privind in urma, arbitrul Porumboiu nu regreta nici o decizie pe care a luat-o intr-un moment decisiv al meciului - asta inseamna sa traiesti in prezent si sa iei cea mai buna decizie, precis si la timp.

"Al doilea joc" e o lectie de fotbal, de cinema, de istorie, dar si o lectie de viata.

Dupa proiectie, un spectator german caruia ii placuse ce vazuse l-a intrebat pe autor ce face din acest meci comentat un film? Faptul ca e proiectat intr-un cinematograf? E doar una din intrebarile cu care publicul a plecat asta-seara acasa. Filmul e amuzant, accesibil, distractiv, dar cate nu duce cu el...

Urmariti un clip aici





















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

2941 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri