La 17 ani, viata e un party continuu. De scoala nu mai are nimeni chef, de sfaturi de la parinti nici atat. De la parinti, unii tineri vor doar bani. Michaela din Hamburg e o printesa de ghetou. Zilnic, acelasi program: dormit pana la pranz, coafat, machiat, iesit in oras cu prietenii, fumat si baut intr-o veselie. Cand veselia inceteaza, se ajunge la injuraturi si pumni, caci „numai asa esti respectat”. Tino din Köln e un rebel. Un Assi, dupa cum se „autointituleaza”, ca prescurtare de la „asocial”. Banii de chefuri si-i ia singur, furand de acasa, sau de la straini.
- Cei mai severi parinti din lume
Nemastiind ce sa faca cu odraslele lenese si obraznice, parintii le trimit sa vada cum e viata si respectul pe la altii, prin alte tari. Saptamana trecuta, cei doi nemtisori rasfatati si agresivi au ajuns in Romania. De la familia Carloanta dintr-un sat din Moldova, Michaela si Timo trebuiau sa invete ce le lipseste, ca sa traiasca civilizat.
Serialul din fiecare marti seara, „Cei mai severi parinti din lume”, e transmis la ora de varf 20.15, de postul de televiziune Kabel1 si e consacrat unei problematici reale si aproape imposibil de rezolvat, doar de scoala si parinti. Tot mai multi adolescenti, nemti sau din familii de imigranti, o iau pur si simplu razna si nu mai pot fi stapaniti.
De la chiulul sistematic de la scoala pentru alt gen de ocupatii, mult mai distractive, si pana la furturi, violenta si criminalitate nu e, adesea, decat un pas. Sa inveti sau sa muncesti e „totala plictiseala”, cred smecherii inca neajunsi la majorat. Si asa, ei raman o povara grea, pe spatele unor parinti disperati.
Proiectul educational german cuprinde trimiterea a doi adolescenti, pentru doua saptamani, la „parinti-gazde” din diferite tari. Cate o fata si un baiat au ajuns in Kenia, Finlanda, in Turcia sau Ucraina. Saptamana trecuta, a fost randul Romaniei, la televizor.
Michaela Helmecke si Tino Feldkamp s-au imbarcat pe avion, in ceea ce credeau ei ca va fi „o vacanta de party si aventuri”. Intr-adevar, acestea n-au lipsit, insa in cu totul alt sens decat cel imaginat de cei doi „eroi”. Michaela si Tino sunt de fapt doi tineri din viata reala, supusi, cu acordul lor si al parintilor, unui experiment filmat.
- Baia de vis
„Sper sa fie cald in Romania”, spune Michaela inca de pe avion, visand la un beach-party. Fata e blonda, plinuta, puternic machiata. Fara machiaj, nu iese nici pana la tomberonul din fata casei. Tino e si el supraponderal, miscarea lui principala e pufaitul din tigara si dusul sticlei de bere la gura.
Nici nu stiu cei doi „foarte comozi” de la oras, ce ii asteapta in satul uitat de lume, din judetul Suceava. In primul rand, interdictie completa de tutun si alcool, caci sunt minori. Iar ca sa-si castige hrana zilnica, cei doi trebuie sa isi ajute gazdele, in munca din gospodarie. Daca unul dintre cei doi refuza sarcinile, minte, fura sau greseste, e pedepsit si celalalt, caci doar sunt echipa.
In casa familiei Carloanta, oameni saraci, dar muncitori, cinstiti si cu frica lui Dumnezeu, copiii sunt educati dupa reguli vechi, uneori aspre. Pedeapsa nu e niciodata bataia, ci privarea de masa, sau de un anumit confort. Iar aici e atinsa mai ales Michaela, intr-un punct foarte sensibil. O baie!
Ajunsi la casa gazdelor din Romania, teen-agerilor nemti li se arata cum sa ajunga la toaleta.
Drumul prin noroaie, pana la veceul stravechi din curte, e pentru ei o adevarata aventura. Asa ceva n-a vazut „decat in filme, sau poate la muzeu”, spune Michaela. Inauntru, veceul de lemn e curat, peretii sunt imbracati in afise electorale ale PSD. Aceasta insa nu intra in sfera lor de perceptie, e un detaliu care sare in ochi doar la romani.
Nici cu apa curgand de pe teava, afara, nu se impaca niciunul dintre ei. De spalat in lighean, nici nu incape discutie. Pentru Tino, conditiile de igiena sunt „scarboase”, primele impresii ii sunt incarcate de peioratii, strambaturi si refuz total. Ceea ce nu stiu cei doi tineri este ca in casa gazdelor exista si o baie cu toaleta, ca la carte.
Acest detaliu il descopera cei doi noaptea, cotrobaind prin casa dupa bani si ascunzisuri pentru fumat. Ceea ce nu stiu ei insa, e ca accesul la baia de vis e conditionat de un comportament ireprosabil. Doar astfel ii pot mobiliza gazdele romanesti pe tineri sa intre in program, sa-si revizuiasca comportamentul si sa munceasca pentru painea zilnica.
- Oraseni get-beget
In gospodaria familiei Carloanta, Michaela si Tino dau pentru prima data nas in nas cu mirosul de grajd si cu munca fizica dura si monotona, de gospodarie autosubzistenta. Totul e „Scheise” (n.r. rahat) la inceput pentru cei doi, chiar si la rugaciunea de masa stramba din nas. Mama-gazda Lucretia poarta un batic pe cap. „O fi musulmana?” se intreaba Tino. Nici el, nici colega sa de vacanta n-au tras vreodata, tamaie pe nas. Decat poate altfel de „tamaie”.
Insa pentru cei doi Terror-kids, parintii-gazda Lucretia si Dumitru au un concept educational mostenit din generatii, care si-a dovedit eficienta: dragoste, rabdare si severitate.
Primele zile sunt catastrofale, musafirii nu se pot abtine sa nu fumeze si sa nu bea. Tino fura bani gazdei si o pornesc prin sat. In magazinul satesc, nu se vand insa bauturi si tigari, minorilor. In Germania, problema o rezolva pentru ei prietenii mai in varsta. Intorsi din escapada ratata de cumparaturi interzise, pe tineri ii asteapta pedeapsa. Ei trebuie sa manance afara, in curte.
Cand aud ca trebuie sa si munceasca, cei doi se opun cu tarie: „Noi suntem oraseni, nu venim de la tara”. Dumitru, cu intelepciunea lui de taran asezat, nu-si pierde speranta. „O sa-i invete viata grea”, zice el.
Pe Lucretia o surprinde, asa ca intre femei, grasimea si machiajul strident al Michaelei, cu care aceasta isi ocupa timpul mai toata dimineata. Ambele o imbatranesc pe adolescenta. Mai multa miscare si mai putin fard, e recomandarea Lucretiei pentru „papusa” din Hamburg.
Pentru ca vrea neaparat un dus, Michaela se mobilizeaza a doua zi si porneste cu mama Lucretia in caruta, la colectat laptele din sat. Incetisor, munca incepe s-o prinda si chiar ii place. Ghinion! Tino doarme la pranz inca neintors, ambii sunt pedepsiti, dupa cum au fost stabilite regulile jocului.
- Fuga si cainta
Dumitru ii scoate afara din casa, celor doi le trebuie un plan. Cu o foaie in mana, pe care scrie englezeste „Airport”, ei fac stopul, sperand sa ajunga la aeroport si sa se intoarca in Germania. Al doilea ghinion. Dupa primul stop gratuit, pana in primul oras din vecinatate, al doilea sofer le cere bani. Resemnati, tinerii iau un taxi si se intorc la gazde, cu cenusa in cap. Conciliant, Dumitru le plateste taxiul.
De-aici, lucrurile merg inspre bine. Michaela e din ce in ce mai maleabila si mai harnica. Impreuna cu fiica Lucretiei, ea merge o zi si la scoala acesteia, unde se fileaza cu un tanar frumusel, din ultima banca. E incantata ca toti o vad draguta, chiar daca a renuntat la machiaj.
Tino se da si el pe brazda, rezultatul palpabil e un gard din lemn construit impreuna cu tatal-gazda, pe care si-au imortalizat initialele. „D, T” a fost scrijelit cu cutitul pe gard. De la Dumitru si Tino.
Baiatul crescut fara tata, de o mama rece si mereu preocupata de propriile boli si ceilalti patru copii. In Romania, Tino primeste de lucru, iar cand face totul bine, e laudat. E un lucru pe care nu-l stia de acasa, unde orice facea era criticat, luat peste picior sau privit cu indiferenta. In Dumitru, Tino si-a gasit un prieten si un model in viata.
Ca un corolar al „vacantei de studii” in Romania, cei doi tineri nemti sunt imbracati in costume populare romanesti si dusi de sarbatoare, la biserica de pe deal. Lectia care li se da este ca „nu numai la necaz trebuie sa ne aducem aminte de Dumnezeu”.
Dupa doua saptamani, Tino si Michaela nu mai au nevoie deloc de translator, comunica cu gazdele ca de la suflet la suflet. Au invatat si cateva cuvinte romanesti. Au invatat si ca nu tot ce sclipeste e aur, cum credeau pana atunci. Despartirea de parintii-gazda din Romania e cu lacrimi, reintalnirea cu mama Michaelei, pe aeroportul din Germania, e la fel. Mama lui Tino n-a venit sa-l intampine.
Un lucru pare insa cert. Cei doi „incorigibili” si-au dat seama „ce bine le merge acasa si in Germania”. Iar acest lucru nu e de la sine inteles, ci merita macar un dram de recunostinta si respect.
30
7
