Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania anunta conducatorii auto ca circulatia pe drumurile nationale aflate in administrarea Companiei se desfasoara in conditii de iarna, insa fara a exista drumuri cu circulatia intrerupta.

Potrivit unui comunicat al CNADNR, citat de Agerpres, carosabilul este partial umed in majoritatea zonelor tarii. CNADNR actioneaza pe intreaga retea rutiera din administrare, astfel ca pana in prezent s-a intervenit cu 457 de autoutilaje si s-au imprastiat 3367,2 tone material antiderapant.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale face un apel catre participantii la trafic sa respecte restrictiile de viteza specifice sezonului de iarna, sa adapteze viteza de deplasare la conditiile meteo-rutiere existente si sa echipeze vehiculele cu anvelope de iarna si, dupa caz, cu lanturi antiderapante.