Peste 47.000 de absolventi sustin a doua proba a bacalaureatului, sesiunea august-septembrie 2009. Se pot inscrie la examen cei care au promovat ultima clasa de liceu si nu s-au prezentat in sesiunea din iulie, precum si cei care nu au trecut de una sau mai multe probe ale examenului de bacalaureat organizate in anii anteriori.

Luni si marti, au loc probele orale la limba si literatura romana. Pe 19 august se desfasoara examenul la limba si literatura moderna, iar joi, pe 20 august are loc prima proba scrisa, la limba si literatura romana.

Sustinerea probei scrise la limba si literatura materna are loc vineri, 21 august, iar a probei obligatorii a profilulului, luni, 24 august.

Proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii (E) - scrisa sau practica - este programata marti, 25 august, iar ultima, la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzatoare specializarii (F) - scrisa sau practica -, miercuri, 26 august.

Pe 28 august vor fi afisate primele rezultate (pana la ora 16:00) si vor fi depuse contestatii (16:00 - 20:00). Acestea vor fi solutionate in intervalul 30 august - 2 septembrie, urmand ca afisarea rezultatelor finale sa aiba loc luni, 3 septembrie, precizeaza un comunicat al Ministerului Educatiei.