Constructorii sunt compania franceza Colas - pentru tronsonul de 20 de km Cernavoda - Medgidia, iar pentru tronsonul Medgidia - Constanta, de 32 de kilometri - consortiul format din companiile Anstaldi& Max Boegl. "Constructorii mai au de definitivat niste proiecte tehnice si, in maximum doua-trei luni, vor incepe lucrarile", a spus ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.
Mai mult, la sfarsitul anului 2009, Radu Berceanu doreste sa masoare 42 de kilometri din autostrada Transilvania si vreo 30 din autostrada Bucuresti-Ploiesti. "Contractul Bechtel are si va avea totdeauna probleme din cauza ca este un contract acordat prin incredintare directa. Autostrada Bucuresti-Ploiesti putea sa fie gata, toata. Pe de o parte, s-au dat tot felul de terenuri cu tot felul de autorizatii de constructie de catre primarii din zona. In al doilea rand, s-au apucat sa se faca schimbari de solutii, adica pe primii 40 si ceva din kilometri s-a schimbat solutia de la doua benzi pe sens, la trei benzi pe sens. Nu o sa putem sa circulam pe Bucuresti-Ploiesti la sfarsitul anului acestuia", a declarat Berceanu, citat de Rador.
El a mai precizat ca noile contracte, semnate marti, permit Companiei Nationale de Autostrazi sa amendeze constructorul pentru nerespectarea termenelor. "Niciodata, pana in prezent, niciun constructor nu a respectat pe vreun santier termenele de finalizare a lucrarilor. Acum vom aplica amenzi pentru intarzieri in valoare de pana la 0,005% pe zi din valoarea contractelor."
Potrivit Agerpres, Berceanu a anuntat ca modalitatile de finantare pentru programul de autostrazi vor fi prezentate in aproximativ trei saptamani. "Acest program de autostrazi nu se refera neaparat la trasee, pentru ca sunt cunoscute, ci mai ales la modalitatea de finantare a respectivelor proiecte, astfel incat sa putem realiza 836 de kilometri de autostrazi, pana in anul 2012", a spus ministrul Transporturilor.
Potrivit acestuia, tinta poate fi atinsa daca va fi abordata cu inteligenta modalitatea de finantare a proiectelor. "Tinta pana in 2012 poate fi atinsa daca abordam cu mai multa imaginatie si inteligenta modalitatea de finantare a autostrazilor si modalitatile concrete de realizare", a spus Berceanu.

































Am avea mai mult decat o cale mai rapida spre litoralul romanesc- bleah (vorbesc in calitate de bucurestean) - am avea aproape jumate din drumul spre vestul europei....atat de necesar, se pare.
Acum a inceput sa-l copieze pe Boc si pe derbedeu.
In vara din cauza crizei o sa anunte ca nu se mai construieste nimic si contractele cu constructorii pentru terminarea A2 vor fi reziliate din viciu de procedura sau ca a luat unul, altu spaga
N-am vazut pe nimeni sa se intrebe de cati ani se tot face autostrada spre Constanta (dreapta, prin campie) si cum s-a facut ce s-a facut (a se vedea ce zice suspensia masinii la 100km/ora, nu mai mult, la intrarea/iesirea de pe poduri, unde s-a tasat din greu pamantul sub asfalt).
Un an = 365 zile
10 ani = 3650 zile
3650 * 0,005 = 3,65 * 5 = 18,25 %
Deci daca se depaseste termenul de predare cu 10 ANI ...repet 10 ani ... constructorul plateste o penalizare de 18,25 %. Adica NIMIC in comapratie cu cat catiga daca in loc sa construiasca imediat ar mai trece vreo 10 ani banii printr-o banca. In 10 ani dobanda pe care ar incasa-o de la o banca ar fi de caa 50%. Dobanda pe care o plateste statul la o banca pt banii pe un asemenea proiect este de cca 100% (repet in 10 ani). Deci ... domnul Berceanu tocmai ne-a tras CEA MAI MARE TZEAPA POSIBILA (daca articolul e 100% corect). Dar mai nou nu mai au baietii bani la buget deci nu mai au de unde furaaaa.... nu nimic ! Exista FMI ! Platim tot noi , fraierii !
Pretul terenurilor din zona in crestere.
Proprietarii(barosani) -baieti destepti .