Regizorul Andrei Șerban a explicat, la emisiunea „Profesioniștii” a Eugeniei Vodă, că și-a dat demisia de la universitatea Columbia din Statele Unite după ce, într-o primă etapă, i s-a spus că urmează să fie angajat un nou profesor, „de preferință o femeie de culoare, care dacă este gay e foarte bine”, iar ulterior nu a fost de acord cu interpretarea unui candidat transsexual care a ales Monologul Julietei.

Andrei SerbanFoto: Captura YouTube

Acesta a precizat că ar fi putut fi profesor la Columbia până la „100 de ani”: „Nu mă dădea nimeni afară pentru că aveam o statură de profesor emerit”, a spus acesta, la emisiunea „Profesioniștii” de la TVR1, difuzată în 26 octombrie.

Însă „în epoca Trump, dreapta e foarte radicală, stânga e foarte radicală”, „Universitățile în America sunt de obicei de stânga” iar „Columbia e un fel de socialism care merge spre comunism, e o nouă formă de comunism”, a continuat Andrei Șerban.

Iată mai jos explicațiile oferite de regizorul Andrei Șerban pentru plecarea de la Columbia University:

  • Corectitudinea politică care a ajuns la un nivel de boală, de icter galben al Americii
  • Am fost chemați, noi, profesorii de la școala de actorie, în care eu eram șeful școlii de Actorie, și ni s-a spus că trebuie să facem o comisie în care să angajăm un profesor nou pentru că cineva se pensionase și aveam un loc liber.
  • Și ne-a spus decana școlii de artă că suntem prea mulți profesori de culoare albi, prea mulți profesori bărbați, heterosexuali și este de dorit să luăm un nou cadru didactic, de preferință o femeie de culoare, care dacă este gay e foarte bine iar dacă este un bărbat de preferință să fie portorican sau de culoare, sigur nu poate să fie cineva cum ești tu, Andrei, mi s-a spus, care ești un bărbat care ai fost căsătorit, care ești heterosexual și care ai copii.
  • Și atunci am întrebat: dacă, să spunem, dintre toți candidații, se întâmplă ca cel care este de departe cel mai pregătit ca să fie profesor, să-i instruiască pe acești studenți, care cheltuie o groază de bani să vină să învețe, ce se întâmplă dacă totuși el este un alb, care are o familie, este căsătorit ... și mi s-a spus nu, nu puteți lua pe acest om.
  • După care s-a adeverit că cineva care era foarte foarte bun nu a fost luat. A fost luat altcineva, care era o persoană gay de culoare.
  • Ăsta a fost un punct în care am simțit că se ia o decizie contra voinței mele, și că sunt necinstiți, și că eu sunt șeful comisiei și accept ceva pentru că mi se spune, pentru că mi se ordonă, mă simțeam iar în comunism.
  • A doua a fost când aveam o audiție pentru noi studenți și la audițiile acestea veneau din toată lumea, nu numai din California sau din toate statele americane, cam zece pe un loc.
  • Ei bine, într-o audiție vine un transsexual, un băiat care s-a transformat, a decis să fie ea. Și-i spun - ce ai pregătit. Am pregătit monologul Julietei. Monologul Julietei, în monologul Julietei este Julieta care este o fată de 14 ani, puritatea întruchipată, care este absolut imposibil pentru mine să cred că acest băiat care a devenit fată acum poate să fie Julieta. Putea să încerce alte scene, alte roluri ... și i-am spus - altceva nu vrei decât Julieta? Zice - nu, vă deranjează? Imediat s-a simțit că este ... Nu mă deranjează zic dar nu știu cum pot să cred că poți să fii Julieta.
  • Zice - pot să încep monologul? Zic evident că da. L-a încercat, a făcut, după care restul comisiei, care era lângă mine după ce el a ieșit, au început să mă blameze de ce nu pot eu să cred că el poate să fie Julieta. Pentru că nu pot să cred, nu pot să cred că el poate fi Julieta și nu pot să cred că dacă el vine student la Columbia eu voi putea să lucrez cu acest băiat care a devenit fată trei ani de zile ca Julieta, nu pot, eu sunt necinstit față de mine însumi dacă fac asta.
  • Mi-am oferit demisia și am plecat. Mi-a părut rău pentru că toți studenții au lăcrimat, studenți pe care îi aveam de doi ani de zile.
  • Decana a fost fericită, mai e încă o poziție liberă, încă un alb, heterosexual, european, a plecat deci e o altă poziție ca să vină altcineva.

Andrei Ștefan a afirmat că a fost profesor la Columbia University timp de 27 de ani.