Giovanna Reggiani, italianca despre care se sustine ca a fost talharita si ucisa de un tigan originar din Romania, nu a fost violata, se sustine in raportul medico-legal dat publicitatii.

Potrivit raportului, Romulus Nicolae Mailat nu ar fi violat-o pe victima, insa el ramane suspect de talharirea si uciderea femeii.

Mailat este incarcerat intr-un penitenciar din capitala italiana.

Medicii italieni care au efectuat autopsia femeii in varsta de 47 de ani, nu au putut confirma in noiembrie vreo urma externa de agresiune sexuala. Autopsia a scos la iveala ca aceasta a murit din cauza unui traumatism cranio-encefalic, provocat de o agresiune violenta cu un obiect ascutit.

Tiganul originar din Romania a fost arestat si acuzat de autoritatile italiene de agresiune sexuala, jaf si omor, fiind suspectat de uciderea Giovannei Regiani. Mailat a sustinut tot timpul ca nu a agresat-o in niciun fel pe italianca, ci doar i-a furat geanta.

Asasinarea italiencei a declansat un val de xenofobie in Italia impotriva emigrantilor romani. La randul sau, guvernul lui Romano Prodi a emis un decret de extradare a cetatenilor comunitari periculosi pentru siguranta nationala, insa documentul a fost abandonat ulterior.

Executivul a decis sa renunte la document pentru ca nu mai era timp sa fie revizuit si adoptat in Parlamentul de la Roma inainte de expirarea termenului legal, stabilit pentru 31 decembrie 2007.

Procesul lui Mailat ar putea incepe la jumatatea lunii viitoare.