Deputatul PMP, Robert Turcescu, prezinta, marti, in Comisia de Invatamint a Camerei Deputatilor si in Comisia pentru Tehnologia Informatiei, un proiect de lege privind infiintarea Registrului National al Lucrarilor de Doctorat, astfel incat toate cele 70.000 de teze de doctorat sa fie publicate in format digital Turcescu, a invitat-o pe jurnalista Emilia Sercan la dezbateri, iar demersul deputatului are si sustinerea fostului ministru al Educatiei, Daniel Funeriu, care a scris peFacebookca "daca nu il sprijiniti acum sa nu va mai plangeti cand constatati ca aveti copii educati de idioti ajunsi profesori prin furt".

Daniel FuneriuFoto: Daniel Funeriu - Facebook

Robert Turcescu a anuntat, marti, pe Facebook ca va prezenta azi in Comisia de Invatamint a Camerei Deputatilor si apoi in Comisia pentru Tehnologia Informatiei, proiectul de lege privind infiintarea Registrului National al Lucrarilor de Doctorat.

"Proiectul propune realizarea unei biblioteci digitale in care scolile doctorale sa publice IN FORMAT ELECTRONIC TOATE cele 70.000 de teze de doctorat realizate din 1990 si pina astazi. Am si un invitat special in sedinta Comisiei de Invatamint de astazi: jurnalista Emilia Sercan. Cred ca va fi o dezbatere interesanta!", arata deputatul PMP.

La cateva momente dupa postarea lui Turcescu, fostul ministru al Educatiei, Daniel Funeriu a reactionat printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, prin care cere sustinerea demersului deputatului PMP.

"Aud ca Robert Nicolae Turcescu, unul dintre luptatorii de prima ora impotriva plagiatului, cand eram putini si agresati constant, se lupta in Parlament sa intareasca legislatia. Nu intru in detalii tehnice dar va spun doar atat: 1) daca nu il sprijiniti acum sa nu va mai plangeti cand constatati ca aveti copii educati de idioti ajunsi profesori prin furt. 2) Verificati temeinic teza oricarui politician care se opune cruciadei lui Robert. Sigur are ceva de ascuns. 3) La conferinta mondiala asupra eticii in cercetare de la Montreal din 2013 dupa prezentarea mea a venit un rus sa imi spuna ca si la ei politicienii ascund plagiatele. Cu mare agresivitate...", a scris Funeriu.