Traversarea Dunarii cu bacul intre porturile Bechet si Oreahovo (Bulgaria) a fost suspendata pe timpul noptii, din cauza scaderii nivelului fluviului, relateaza News.ro.

Societatea comerciala care asigura transbordarea mijloacelor de transport cu bacul intre porturile Bechet - Oreahovo (Bulgaria) a informat Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu ca traversarea Dunarii se va face numai intre orele 7.00 - 21.00, fiind suspendata trecerea pe timpul noptii. Aceasta masura a fost luata din cauza scaderii nivelului Dunarii, urmand ca, in functie de evolutia acesteia, sa se reintre in programul normal.

Pentru fluidizarea traficului, politistii de frontiera recomanda tranzitarea tuturor punctelor de frontiera deschise traficului international la granita cu Bulgaria si consultarea aplicatiei "Trafic Online", disponibila pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezinta o medie a timpilor de asteptare in punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.