Presedintele Comisiei parlamentare de control asupra controlului activitatii SRI, Radu Stroe, a anuntat sambata intr-o conferinta de presa, ca a adresat o scrisoare SRI in care ii cere sa verifice convorbirile publicate in presa intre omul de afaceri romano-sirian, Omar Haysam si procurorul Ciprian Nastasiu.

"Am cerut date de la SRI despre cei care au avut legaturi cu Omar Hayssan. Presa a aratat cel mai mare interes pentru aceasta convorbire telefonica. Nicio institutie a statului nu s-a sesizat" - a mai precizat Stroe. El a adaugat ca parlamentarii vor sa stie cine este "profesorul", un personaj intalnit in discutia purtata intre Hayssam si Nastasiu. Radu Stroe a cerut procurorului general sa aiba o discutie in acest sens cu procurorul Nastasiu.

Parlamentarul a afirmat, totodata, ca si Ministerul Internelor si Reformei Administrative ar trebui sa dea explicatii despre fuga si pasaportul lui Hayssam, avand in vedere ca acesta avea statutul de terorist. "Este interesanta ipoteza ca Omar a parasit tara cu pasaport fals". In scrisoarea adresata de parlamentarul liberal mai sunt solicitate date despre persoanele din SRI sau din afara acestui serviciu care ar fi avut cunostinta despre plecarea din tara a lui Hayssam.

Presa a facut publice, in cursul saptamanii, transcrierile convorbirilor telefonice dintre Omar Hayssam si procurorul DIICOT Ciprian Nastasiu, din care rezulta ca omul de afaceri romano-sirian a parasit Roamania pe calea aerului, si nu cu vaporul. Sirianul sustine ca a plecat din Romania ca un "domn, cu capul sus, la costum, aranjat, parfumat", cu ajutorul unui pasaport fals si un alt look, pe Aeroportul Henri Coanda. El sugereaza ca plecarea sa din tara a fost aranjata "la varf", un rol important jucandu-l un personaj numit "profesorul".

Comisia parlamentara de control a activitatii SRI vrea lamuriri despre Norica Nicolai

Totodata, liberalul Radu Stroe a cerut SRI sa comunice daca sunt elemente (de dosar de Securitate, de ofiter acoperit sau altele) care sa impiedice numirea Noricai Nicolai la Ministerul Justitiei.

Declaratiile lui Radu Stoe in ceea ce o priveste pe Norica Nicolai au loc in contextul in care presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu o va numi niciodata in functia de ministru al Justitiei, seful satutului referindu-se la doua cazuri concrete in care aceasta ar fi incalcat legea.