Valcea: Drumul judetean care trece prin localitatea Alunu, afectata de o alunecare de teren, a fost inchis, traficul fiind deviat

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 11 iunie 2017, 19:09 Actualitate | Esenţial

Drumul judetean care trece prin localitatea valceana Alunu, afectata de la inceputul lunii mai de o alunecare de teren, a fost inchis pe o lungime de aproape trei kilometri, traficul fiind deviat pe "un drum de tarla", informeaza News.ro.

Prefectura Valcea arata intr-un comunicat de presa ca, din cauza "pericolului iminent de traversare a drumului judetean 605 C de halda de steril si pentru siguranta cetatenilor din localitatea Alunu, s-a dispus, incepand de duminica, devierea circulatiei pe o ruta ocolitoare, respectiv un drum de tarla paralel atat cu raul Oltet cat si cu drumul judetean, pe o lungime de 2,7 kilometri".
 
In zona au fost amplasate indicatoare rutiere.
 
Alunecarea de teren din localitatea valceana Alunu, la o halda de steril apartinand unei exploatari miniere din cadrul CET Govora, a fost activata, in urma ploilor abundente de la inceputul lunii mai. Pana acum, sase case aflate in apropierea zonei in care se produce alunecarea de teren au fost demolate, iar 20 de persoane au fost nevoite sa se mute.

Echipajele de interventie au montat in zona doi pinteni care sa stabilizeze terenul, insa alunecarea continua.





















Articol sustinut de Superbrands

AmCham  - 25 de ani de impact in Romania, prin sustinerea consultarii intre mediul public si privat, pentru dezvoltarea Romaniei

Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania) este de 25 de ani intre cele mai reprezentative asociatii ale comunitatii de afaceri din Romania, fiind recunoscuta drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea Romaniei sau dinamica relatiilor comerciale intre SUA si Romania.

343 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri