Procurorul General al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a declarat miercuri, la Senat, ca dosarul referitor la arhiva SIPA este in stadiu incipient si ca urmeaza ca procurorul de caz sa faca planul de ancheta, transmite Agerpres.

Intrebat in ce stadiu se afla dosarul privind SIPA si daca s-au ridicat documente, Horodniceanu a spus: "E in stadiu incipient, abia a fost inregistrat saptamana aceasta. E un dosar penal, sunt pasii normali intr-un dosar penal, se va face planul de ancheta de catre procurorul de caz si se va lua decizia, el fiind suveran pe dosarul pe care il instrumenteaza. (...) Pana acum nu s-a ridicat niciun document, dosarul e inregistrat de doua zile la DIICOT".

Referitor la sesizarea lui Cristi Danilet in cazul Dan Andronic, procurorul sef al DIICOT a explicat ca acesta a sesizat Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insa a fost declinata competenta de catre Parchetul General la DIICOT, iar in acest moment "este format dosar penal si procurorul de caz va face cercetari".