Instanta suprema, asteptata sa judece contestatia DNA privind ridicarea interdictiei de parasire a tarii de catre Sebastian Ghita

de Carla Dinu     HotNews.ro
Marţi, 27 decembrie 2016, 7:25 Actualitate | Esenţial

Completul de cinci judecatori al instantei supreme este asteptat sa judece, marti, contestatia formulata de procurorii DNA dupa ce lui Sebastian Ghita i-a fost ridicata interdictia de parasire a tarii din cadrul controlului judiciar pe cautiune. Fostul deputat este cautat de politisti si dat in consemn la frontiera din 21 decembrie, pentru ca nu a respectat obligatiile controlului judiciar, iar daca instanta suprema va decide schimbarea masurii cu arestul la domiciliu sau arestarea preventiva, Sebastian Ghita va pierde cautiunea de 60 milioane de lei, scrie news.ro.

 Termenul la care urma sa fie judecata contestatia DNA dupa ce lui Sebastian Ghita i-a fost ridicata interdictia de a parasi tara a fost preschimbat de doua ori.

Initial, instanta suprema a stabilit pentru 30 ianuarie 2017 termenul de judecare a contestatiei DNA, dar procurorii au cerut schimbarea termenului, pentru ca solicitarea sa fie solutionata mai repede.

 Instanta a admis, in 23 decembrie, solicitarea si a stabilit noul termenul de judecata in 5 ianuarie 2017. Ulterior si acest termen a fost preschimbat, fiind fixat pentru marti la ora 12.00.

Fostul deputat este cautat din 21 decembrie, dupa ce a fost chemat la DNA Ploiesti, in dosarul de coruptie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair in Romania, si nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.

Sebastian Ghita va pierde cautiunea de 60 milioane de lei daca instanta suprema va decide arestarea sa, ca urmare a incalcarii obligatiilor controlului judiciar. Conform Codului de procedura penala, instanta de judecata dispune prin hotarare confiscarea cautiunii, daca masura controlului judiciar pe cautiune a fost inlocuita cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive.

 In dosarul in care Sebastian Ghita, fostii sefi ai Parchetului Curtii de Apel Ploiesti Liviu Tudose si Aurelian Mihaila, fostul sef al IPJ Prahova Viorel Dosaru si fostul sef al Directiei Generale Anticoruptie Prahova Constantin Ispas sunt judecati pentru fapte de coruptie, un complet de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis, in 16 decembrie, cererea fostului deputat de ridicare a interdictiei de parasire a tarii "fara incuviintarea organului competent¬, aceasta fiind una dintre obligatiile din cadrul controlului judiciar.

Decizia nu este definitiva si a fost contestata atunci de procurorii DNA Ploiesti la Completul de cinci judecatori al ICCJ.

Sebastian Ghita nu poate pleca din tara fara acceptul procurorilor pentru ca decizia, pana la judecarea contestatiei, nu este definitiva. Politistii l-au cautat pe Sebastian Ghita la locuinta sa din Ploiesti, dar si in alte locuri pe care acesta le frecventa, insa nu l-au gasit, iar in 22 decembrie au anuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie ca fostul deputat a incalcat termenii controlului judiciar pe cautiune.

De asemenea, politistii au informat DNA Ploiesti ca Sebastian Ghita nu a fost gasit dupa ce pe numele lui a fost emis mandatul de aducere.

Potrivit unor surse din Politia Prahova, Sebastian Ghita s-a prezentat ultima data pe 19 decembrie la sediul IPJ Prahova pentru a semna, conform procedurilor, in cadrul controlului judiciar.

Fostul parlamentar Sebastian Ghita era supravegheat de catre politisti, iar ultima oara a fost vazut de echipajul de filaj luni seara, pe DN 1. Potrivit unor surse judiciare, parlamentarul a plecat luni tarziu din Bucuresti, iar pe DN 1 a accelerat masina pe care o conducea, atingand o viteza de peste 180 de kilometri pe ora, astfel incat masina care se tinea dupa el l-a pierdut.

Conducerea SRI a avut, luni seara, o intalnire "protocolara" cu fostii membri ai Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra Serviciului, care a marcat finalul mandatului fostului Legislativ si la care a participat si Sebastian Ghita, a confirmat, pentru News.ro, purtatorul de cuvant al SRI, Ovidiu Marincea.

Sebastian Ghita a fost trimis in judecata in doua dosare penale. Unul dintre acestea in care, alaturi de Ghita, sunt acuzati si fostii sefi ai Parchetului Curtii de Apel Ploiesti Liviu Tudose si Aurelian Mihaila, fostul sef al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova Viorel Dosaru si fostul sef al Directiei Generale Anticoruptie Prahova Constantin Ispas se afla pe rolul instantei supreme.

In acest dosar, Sebastian Ghita este acuzat de dare de mita, cumparare de influenta, santaj, spalare de bani, folosirea de informatii nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, precum si pentru conducerea unui vehicul fara permis de conducere.

In aprilie 2016, procurorii DNA Ploiesti au admis cererea lui Sebastian Ghita de constituire a cautiunii in limita sumei de 59.417.133 lei, dupa ce acesta a depus garantii reale imobiliare si mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentand echipamente ce apartin unei societati comerciale si opere de arta, toate in valoare de 86.652.513,50 lei.

In cel de-al doilea dosar, aflat tot pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sebastian Ghita este judecat alaturi de fostul primar al Ploiestiului Iulian Badescu. Ghita este acuzat ca i-a dat lui Badescu o casa pentru a primi finantare de la bugetul local pentru asociatia Basket Club Asesoft.

De asemenea, Sebastian Ghita este urmarit penal in alte doua dosare de coruptie
, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair in Romania in 2012 si cel in care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Hertanu este acuzat de fraude cu fonduri europene si alte infractiuni, in acesta din urma fiind cercetati si fostul sef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum si fiul acestuia Vlad Cosma.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1982 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Omul nostru din Havana,salt in R.Dominicana? (Marţi, 27 decembrie 2016, 9:01)

    Plagarus [utilizator]

    Diaconu ,Viorel P. + penalii PRUritului,plang doar dupa banii l'u Ghitza si cam atat. !
  • 0 (2 voturi)    
    Sa vedem. (Marţi, 27 decembrie 2016, 11:27)

    Lok [utilizator]

    Fost parlamentar. Dar nimeni din parlament nu comenteaza disparitia.

    Utiliza inregistrari compromitatoare pentru santaj. Dar nici o actiune sau stire despre cele denuntate. Dr. Kovesi e in "regula" ca doar 5% nu e destul. Si de Procurorul Negulescu este non-stire, chiar daca nu e nimic dovedit.

    Lui Sebi i se r*** de 15 mil de euro, fiind mort deja.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version