Un baiat de 16 ani din judetul Arad a murit, joi, in spital, din cauza complicatiilor provocate de rujeola, in conditiile in care adolescentul suferea de o afectiune congenitala si nu era vaccinat, fiind al treilea deces inregistrat in judet in timpul epidemiei de rujeola, transmite News.ro.

Joi, toate paturile Sectiei Infectioase Copii de la Spitalul Judetean erau ocupate de bolnavi de rujeola.

Baiatul de 16 ani, care este din satul Covasint, a fost dus de familie la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Arad duminica seara, dupa ce a primit rujeola de la verisorii sai, insa medicii afirma ca evolutia a fost spre agravare.

Pacientul a suferit un stop respirator si a fost transferat intubat la Sectia ATI, unde a decedat joi dimineata. Seful Sectiei Pediatrie II din cadrul SCJU Arad, Dorin Lazar, care a preluat cazul initial, a declarat, pentru News.ro, ca baiatul suferea de o boala congenitala care i-a afectat dezvoltarea somatica si psihica.

"Este vorba de o boala care a afectat intreaga structura a organismului, cu toate organele si creierul, iar pe acest fond rujeola a provocat complicatii pulmonare de tip bronhopneumonie. A decedat la ATI in urma unui stop cardio-respirator", a declarat medicul Dorin Lazar, care a precizat ca baiatul nu fusese vaccinat impotriva rujeolei.

Seful Directiei de Sanatate Publica Arad, Constantin Catana, a adaugat ca vor fi trimise probe serologice la Institutul Cantacuzino, pentru a se confirma rujeola, iar cauzele decesului vor fi stabilite in urma unei expertize medico-legale.

Acesta este al treilea deces al unor bolnavi de rujeola inregistrat in judetul Arad, unde este declarata epidemie. De la inceputul anului, au fost inregistrate aproximativ 140 de imbolnaviri, iar primele doua victime au fost un baietel de opt luni si o fetita de noua luni, care nu erau vaccinati.

Joi, Sectia Infectioase Copii SCJU Arad era ocupata peste capacitatea normala, din cauza bolnavilor de rujeola. Sectia are 20 de paturi, dar au fost instalate inca cinci paturi, fiind internati 25 de copii. Alti cativa copii care au peste zece ani au fost internati la Sectia Infectioase Adulti, din cauza lipsei spatiului.

Inca 33 de cazuri de rujeola au fost inregistrate la nivel national in sapatamana 8 oct. - 14 oct., a anuntat vineri Ministerul Sanatatii. Astfel, numarul total de cazuri de rujeola a ajuns la 786.