Inalta Curte: Cei trei barbati romani din reportajul Sky News raman in arest preventiv

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 23 august 2016, 16:31 Actualitate | Esenţial

Cei trei barbati romani care apar in reportajul realizat de televiziunea britanica Sky News raman in arest preventiv, dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) le-a respins contestatiile, anunta Agerpres.

Decizia este definitiva.

Cei trei - Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics si Levente Pantics - au fost arestati preventiv, la propunerea DIICOT, in 12 august, in urma unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti, insa au contestat masura.

Anterior, ei fusesera retinuti pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si comunicarea de informatii false.

Aurelian Mihai Szanto a jucat rolul de intermediar intre jurnalistii britanici si presupusii traficanti de arme, iar Attila Csaba Pantics si Levente Pantics apar cu fetele acoperite in materialul Sky News, in care descriu si manipuleaza armele de foc oferite spre vanzare.

In acest caz, procurorii DIICOT au transmis saptamana trecuta autoritatilor britanice cererea de audiere a jurnalistilor de la Sky News, potrivit unor surse judiciare. Cel mai probabil audierea va avea loc in Marea Britanie.

Trei membri ai echipei de la postul de televiziune britanic care au participat la realizarea reportajului au fost pusi sub urmarire penala de procurorii DIICOT pentru savarsirea infractiunii de comunicare de informatii false.

Extinderea si inceperea urmaririi penale fata de cei trei a fost dispusa de procurorii DIICOT pe data de 11 august.

'S-a retinut in referat ca (...), prin toate datele si informatiile comunicate verbal si surprinse ca atare in materialul video al postului Sky News, ce au fost raspandite prin intermediul a numeroase alte posturi de televiziune si componente mass-media, inclusiv in mediul virtual, cunoscand caracterul fals al acestora (si anume faptul ca persoanele din video nu erau traficanti de arme, ci doar vanatori, iar armele manipulate si prezentate de acestia erau arme de vanatoare detinute legal) s-a pus in pericol securitatea nationala, iar respectiva fapta constituie infractiunea de comunicare de informatii false. (...) Totodata, s-a retinut faptul ca membrii echipei postului de televiziune Sky News din Marea Britanie, si anume cetatenii britanici R.S.R., S.C.S., S.J., cu intentie, au comunicat si raspandit in mediul virtual si prin mass-media, stiri si informatii false referitoare la presupusul trafic de armament din Romania, desi cunosteau ca aceste stiri nu sunt reale', potrivit motivarii deciziei Curtii de Apel Bucuresti prin care au fost arestati preventiv cei trei barbati romani.

Potrivit instantei, derularea unor astfel de actiuni pe teritoriul Romaniei ar putea afecta securitatea nationala, prin inducerea in eroare a autoritatilor europene si a populatiei cu privire la capacitatea autoritatilor romane de a gestiona contrabanda cu armament provenit din zone de conflict si de a aproviziona cu armament de razboi grupari teroriste din vestul Europei sau alte zone de conflict.

Judecatorul a apreciat ca, in lipsa unei interventii rapide si eficiente a autoritatilor romane, toate aceste aspecte ar fi ramas in memoria publica asa cum autorii acestora au dorit sa le infatiseze. 'In lipsa unei reactii proportionale din partea statului, asa-zisa fapta de trafic de armament prezentata de postul de televiziune (...) ar fi ramas in atentia opiniei publice, nationale si internationale, asa cum s-a dorit initial, prezentand astfel o imagine total distorsionata, imaginara si de natura a discredita imaginea Romaniei, dar si a statului, in particular', se arata in motivare.










1065 vizualizari
  • +2 (8 voturi)    
    Ciudat (Marţi, 23 august 2016, 16:36)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Astea trei secaturi sa fi pus in pericol siguranta nationala? Mai DIICOT, nu cumva siguranta nationala e periclitata de hoardele de mafioti si securisti care jefuiesc tara, dar pe care le slujiti?
  • +4 (4 voturi)    
    O mare minciuna (Marţi, 23 august 2016, 18:42)

    ipolitic [utilizator]

    care trebuie pedepsita exemplar.
    Dar cum ramane cu sutele de mici minciuni care apar zilnic pe canalele de TV si in presa scrisa si online, si care ne otravesc viata?
  • +2 (4 voturi)    
    ce prostie... (Marţi, 23 august 2016, 18:43)

    vrednic [utilizator]

    in arest ar trebui sa stea doar daca pun in pericol siguranta nationala. o sa fim de rasul lumii cand autoritatile britanice n-o sa permita anchetarea pacalicilor de la skynews si noi vom condamna niste oameni trasi pe sfoara.
  • +2 (2 voturi)    
    Au jucat (Miercuri, 24 august 2016, 7:32)

    mopsu [utilizator]

    o sceneta pe un camp si pun pericol ,, siguranta statului ,, ?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version