FOTOREPORTAJ Homeless (III)

de     Bogdan Dinca / corespondent HotNews.ro
Joi, 10 decembrie 2015, 1:01 Actualitate | Esenţial

Homeless
Foto: Bogdan Dinca
“În momentul ăla, am zis că și dacă mă duc la pușcărie, nu mă interesează. O cunoșteam, știam că stă singură, am intrat în casă, am lovit-o în cap și asta a fost.”

Marcel avea 20 de ani. Juca în fiecare zi la aparate, toți banii i se duceau acolo. Se lăsase de școala profesională în clasa a noua, locuia cu familia, până când “s-a umplut paharul și tata mi-a zis: potolește-te sau o să stai mulți ani în pușcărie.” Și așa a fost.

Începuse să fure lucruri de la vecini și a fost nevoit să fugă de acasă, voia oricum libertate, să hotărască singur ce face și când face. A stat prin București o vreme, până s-a spart gașca cu care venise și a plecat să stea la bunici. Acolo, în sat, a intrat într-o seară să fure, de la o femeie singură pe care o știa, a lovit-o și femeia a murit. A stat pe străzi, înapoi în București, câteva luni, cu gândul că va fi mai greu de găsit. Dormea prin scări, mânca pe la fundații.
L-au prins până la urmă, prin Obor, fusese dat în urmărire generală.

A ajuns la Deva, până când i s-a judecat dosarul. Libertatea la care visa luase forma unei camere mici, cu o găleată în care își făceau nevoile, pe care o scoteau dimineața și seara. A fost transferat la Aiud și a stat acolo și apoi la Penitenciarul Timișoara aproape 14 ani.







“În pușcărie am învățat să muncesc. Trecea și timpul mai repede. După primii doi-trei ani, m-am obișnuit.” Au trecut anii, nu a avut nici un conflict în închisoare, a fost un deținut model și a fost eliberat condiționat. A încercat să se angajeze, dar cazierul întrerupea orice discuție. Fundațiile pe care le suna nu au putut să îl ajute. Marcel povestește încet, retrăiește intens zilele în care căuta o soluție, îi dau lacrimile. Se înroșește rapid și un pic jenat, continuă. A cunoscut-o pe Irina, asistent social la Samusocial, care a investigat problema, căutând pe Internet alte cazuri similare, și apoi l-a îndrumat să își ia inima în dinți și să sune la Ateliere fără Frontiere. Mai mult, l-a ajutat să își recupereze vechimea pentru zilele petrecute în închisoare. Ajutorul ei a venit în momentul în care Marcel era încă între lumi, undeva între normalitatea temporară pe care i-o ofereau puținii banii câștigați în închisoare și “zona de risc” a homleșilor.

“E un început. Prefer să iau lucrurile așa cum vin, e o nouă șansă, totul depinde în mare parte de mine.” Marcel locuiește acum într-o garsonieră închiriată, împreună cu prietena lui, surdomută, pe care a cunoscut-o la muncă. Lucrează într-un atelier de inserție socială, colectează și recondiționează componente și periferice IT.


                                                                                             * 







“Într-o zi, o babă s-a dus să arunce gunoiul la tomberon, dar a aruncat sacoșa cu bani. Altul, când i-a găsit, a zis mulțumesc lui Dumnezeu, s-a dus și i-a băgat la păcănele. Păi eu dacă-i găseam, nu mă dădeam mare, făceam o groapă, îi băgam acolo și opream doar de cheltuială”.

Stau de vorbă cu Nicu și Vandana undeva în Timpuri Noi, în curtea clădirii abandonate în care locuiesc, parcare pentru firmele din jur, plin de mașini în jurul nostru. Din cameră iese un fum gros pe ușa larg deschisă, lemnele umede se bagă în soba cu ușă aproximativă, măcar e ceva căldură înăuntru. Cei doi dorm aici împreună cu copiii de șapte și nouă ani, trei pisici și câțiva câini. Nu au curent electric și apă, clădirea e mare, două camere învecinate, fără geamuri, sunt pline de fecale, gunoi și urme de urină. Lângă noi zace un lighean spart, a fost ceartă mare cu o seară înainte, de Sfântul Nicolae, au sărbătorit, au băut, au țipat, au spart.







Nicu nu își aduce aminte exact câți ani are. N-are buletin de mult timp. Povestește despre Craiova copilăriei lui, e ursar, “sunt țigan, dar nu suport țiganii. Tata, când a văzut că m-am pus pe picioare, mi-a zis, toată viața ta, barbut, cărți, remi, alte jocuri care or să apară, să nu joci! Că toate duc la ruină! Pierzi casă, familie, tot!”. Nu a ascultat, erau vorbe goale pentru el, a fugit de la ai lui prima dată la unsprezece ani, pe vremea aia îl chema Paris. Avea tot ce-i trebuie acasă, mâncare, loc de dormit, o familie, dar voia libertate. “Mama și tata făceau bișniță cu semințe, cu baloane, cu de toate, cum se făcea pe vremea lui Ceaușescu, era bine.” A fost găsit după un an jumătate, l-au adus acasă și au făcut petrecere mare. Paris a băut pe nerăsuflate o sticlă de țuică, a ajuns la spital în comă alcoolică. A ieșit până la urmă, l-au trimis cu caii la păscut, nu-i plăcea, după trei zile a fugit din nou. Sărea gardurile oamenilor, fura mâncare, haine și mergea mai departe.

Autoritățile l-au adunat de pe stradă și l-au trimis la un centru de reeducare. Era bine acolo, îmi spune, avea de toate, muncea la porci, dar când unul greșea, erau pedepsiți toți. Erau legați de mâini, deasupra capului, și lăsați zile întregi în apă, până la brâu. Familia l-a crezut mort, i-au făcut parastasul, dar după câțiva ani, unui milițian i-a venit ideea să se ducă cu poza la centrele de reeducare. Și l-au găsit iar. L-au trimis la muncă, la o fermă din Călărași, “dar acolo, în loc să tai pirul, tăiam floarea soarelui, porumbul, le duceam apă muncitorilor și puneam pământ în ea, aveam eu damblaua asta. Copil rău, uite, acum e ăsta micu la fel cum eram eu atunci”.







Au încercat să îl însoare, cu una Felicia, din Reghin, a stat cu el o vreme și a fugit “la alți țigani”. S-a săturat și a plecat la București. A stat în Gara de Nord, până l-a văzut un director de magazin, i-a dat de mâncare, haine, l-a luat la el acasă și i-a zis să rămână peste noapte. A rămas și a făcut ce i s-a cerut.

Ne mutăm în cameră, lemnele s-au uscat, e mai puțin fum, putem respira. Andrei e la joacă în parc, Andreea a rămas acasă, e răcită, se joacă cu un cățeluș în patul murdar. Își completează tatăl la fiecare propoziție, îi știe povestea, le-o spune mereu în întuneric, la culcare. Vandana își aprinde o țigară, Andreea îi spune chicotind: “mami, nu îmi place când fumezi în fața mea”. Femeia se dă într-o parte, “Nicule, adu niște apă, n-am să fac cafea”, stai că nu vezi că am treabă?. Vandana râde, dă din mână a lehamite și pleacă, “dacă îți dau una în cap să vezi ce te duci tu după apă”.







Nicu își continuă povestea. Coboară ușor vocea, spune cuvintele rar, fiecare frază pe care o începe pare să fie cea finală. Îmi spune numele femeilor din viața lui, “alea pe care mi le aduc aminte”, ar fi vrut să găsească una care să stea cu el. Dar cele mai multe au plecat după alții. Și în ziua de azi, certurile tot de la asta se pornesc, gelozie, neîncredere, abandon. La centrul de reeducare era o fată, “uite, mi-am scris aici pe mână numele, după ce a plecat, l-am ars cu țigara”. Alta l-a băgat la pușcărie, ca să “scape, să nu mai fie cu mine.”







Pe Vandana a luat-o de la centrul de plasament “Cireșarii”, din Ferentari. Fata avea 14 ani, era acolo deja de trei și avea un amant care o vizita. După ce a văzut- o, Nicu a venit de patru-cinci ori pe zi, până a fugit cu el. Atunci stătea într-un canal la Trafic Greu, s-au mutat împreună în Tineretului, Pasajul Mărășești, Stadionul Olimpia și tot așa, pe unde puteau. Barăci, case abandonate, canale, scări de bloc. Au furat, au cerșit, au strâns deșeuri, au ars cupru.

Apoi au apărut copiii. I-au crescut, pe unde apucau, au primit ajutor de la oameni, de la fundații, pamperși, lapte, de toate. Nu i-au dus la grădiniță, nu i-au înscris la școală. Le pierduseră certificatele de naștere, Vandana a avut buletin provizoriu, a expirat.







N-au un plan, le-ar fi și greu să își facă unul. Visează din când în când să găsească punga plină cu bani, aruncată la gunoi din greșeală. Au trăit toată viața de pe-o zi pe alta, mereu pe fugă, permanent la marginea sistemului. Copiii lor duc acum mai departe viețile părinților, normalitatea fără apă, fără curent, fără educație, fără afecțiune, fără șanse de incluziune socială.

Conform Eurostat, în România unul din doi copii trăiește în risc de sărăcie. Pentru mai mult de jumătate din copiii români, sistemul eșuează constant în stoparea transmiterii sărăciei între generații și în oferirea dreptului la educație. Copii precum Andrei și Andreea sunt incluși în statisticile rapoartelor oficiale, în strategiile și politicile guvernamentale. Acestea sunt însă scrise într-o realitate ministerială deconectată de realitatea de pe stradă. Ministerul Muncii a realizat, împreună cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare un Document de analiză pentru elaborarea unui proiect de strategie naţională şi plan de acţiuni privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020). Acolo putem citi măsuri precum “dezvoltarea unui program care să furnizeze asistență, educație parentală, sprijin și monitorizare pentru gospodăriile care au copii de vârstă școlară care nu frecventează școala”. În realitate, sistemul de asistență socială este rupt de aceste strategii și se zbate sub o descentralizare ineficientă, printre responsabilități vagi și orgolii interne, cu personal fie necalificat, fie sub presiunea cantității de cazuri, cu fonduri mici și lipsa de voință politică. O privire mai largă asupra sistemului de asistență socială pentru oamenii fără adăpost va fi prezentată în reportajul următor.


                                                                                          *


Acest material este realizat cu ajutorul Asociației Samusocial din România, care se ocupă cu sprijinirea persoanelor fără adăpost. Puteți dona către Samusocial haine de iarnă (căciuli, mănuși, fulare, șosete, pantaloni, încălțăminte, tricouri), saci de dormit, pături, mâncare ambalată (conserve, biscuiți etc.) la sediul din Șoseaua Grozăvești nr. 82bis (telefon 021.410.50.67) sau bani, în contul RO93BRDE441SV49929504410, deschis la BRD GSG Agentia Carol, de Samusocial din România (CUI: 16050641) sau puteți dona către organizație în cadrul Bursei Binelui: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/ONG-uri/Samusocial-din-Romania?uid=0.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
3776 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri