Insarcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Dean Thompson, a afirmat, luni, ca Guvernul Romaniei trebuie sa se asigure ca la conducerea companiilor controlate de stat sunt selectati manageri privati profesionisti printr-o procedura transparenta si fara influente politice, citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Primul pas catre o buna guvernanta corporativa este sa ai oamenii potriviti - competenti, cu experienta si profesionisti - in consiliul director. Guvernul roman trebuie sa se asigure ca entitatile controlate de stat sunt conduse de manageri privati profesionisti selectati printr-un proces transparent si competitiv, fara influente politice', a spus diplomatul, la forumul 'Noi perspective de cooperare romano-americane in baza Parteneriatului Strategic".

Thompson a aratat ca guvernul de la Bucuresti ar trebui sa le ofere managerilor respectivi puterea de a lua decizii de afaceri potrivite "fara teama de interferente din partea oficialilor guvernamentali in afacerile interne" ale companiilor pe care acestia le conduc.

"Capacitatea de a lua decizii potrivite, ca parte guvernarii corporative, are avantaje aditionale, desi deseori necunoscute - consolideaza o companie impotriva amenintarii coruptiei si ajuta economia unei tari sa creasca", a adaugat diplomatul american.

El a explicat ca buna guvernanta corporativa stabileste un set de reguli care face ca actele de coruptie sa fie mai dificil de realizat.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste investitiile straine, Thompson a punctat ca, pentru a-si atinge potentialul maxim, Bucurestiul trebuie sa continue progresele in privinta climatului investitional si a mediului de afaceri.

"Companiile americane cauta oportunitati de investitii care ofera beneficii. Romania a facute deja multe lucruri pentru a atrage investitii straine directe, venite inclusiv din partea companiilor americane, dar inca putem face multe. Companiile americane, ca toate companiile, cauta o piata stabila, transparenta si predictibila, cu beneficii si costuri clare si predictibile", a sustinut Dean Thompson.