In majoritatea scolilor din Bucuresti, "programul se desfasoara astazi in conditii de normalitate numai cu primul schimb, adica pana la ora 12:00, 13:00 sau 14:00. Dupa aceste ore se suspenda cursurile pentru a permite ca in spatiile care sunt rezervate sectiilor de votare sa fie organizata activitatea de votare (cabine, urne)", a declarat pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Marian Banu.

La scoalaFoto: Agerpres

Purtatorul de cuvant al inspectoratului a explicat pentru HotNews.ro ca “pentru desfasurarea in conditii de normalitate si pregatirea alegerilor pentru presedintele statului, inspectoratul scolar a stabilit urmatoarele:

  • in unitatile de invatamant in care sunt organizate sectii de votare, adica in majoritatea scolilor, programul se desfasoara astazi in conditii de normalitate numai cu primul schimb, adica pana la ora 12:00, 13:00 sau 14:00.
  • dupa aceste ore se suspenda cursurile pentru a permite ca in spatiile care sunt rezervate sectiilor de votare sa fie organizata activitatea de votare (cabine, urne etc).
  • maine dimineata, institutia prefectului verifica incepand cu ora 8:00 daca toate lucrurile sunt asa cum trebuie, deci deja de maine vor intra jandarmii”.

Marian Banu a precizat pentru HotNews.ro ca, pentru fiecare scoala in parte, Consiliul de Administratie - din care fac parte si profesori, si parinti - “decide punctual programul”. “Sunt scoli unde sunt 12 sectii de votare si sunt scoli in care sunt doar 2 sectii de votare. Consiliul de Administratie este cel care decide daca suspenda cursurile pentru intreaga scoala sau numai pentru anumite clase, pentru ca nu putem decide de la nivelul inspectoratului sa se inchida toata scoala, daca sunt doar 2 sectii”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.

Tot Consiliul de Administratie al scolii este si cel care stabileste cum vor recupera elevii orele suspendate. “In mod exceptional”, orele vor fi suspendate si luni dimineata, dupa alegeri, in scolile in care au fost sectii de votare, pentru igienizare. Oficialul a explicat insa pentru HotNews.ro ca pe 3 noiembrie vor fi doar exceptii scolile in care pana la ora 10:00 se suspenda cursurile pentru igienizare, pentru ca in cele mai multe scoli nu sunt cursuri lunea viitoare - fiind prima zi de vacanta pentru elevii din invatamantul primar.

Dar in turul al doilea, “vom lua decizia ca primele 2 ore sa fie rezervate igienizarii, pentru ca nu putem introduce copiii in clase imediat dupa votare. Asta se va intampla dupa 16 noiembrie. In scolile unde avem 12 sectii de votare, nu putem sa nu intrerupem cursurile pana la ora 10:00, in lunea dupa vot, pentru ca nu putem pune in pericol sanatatea copiilor”, a declarat pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Marian Banu.

Duminica, 2 noiembrie 2014, se desfasoara primul tur al alegerilor prezidentiale. Turul al doilea al alegerilor se va desfasura pe 16 noiembrie.

Citeste si: