​Cum votezi duminica la alegerile prezidentiale 2014: Daca esti in alt oras, poti vota la orice sectie de votare

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Joi, 30 octombrie 2014, 14:43 Actualitate | Esenţial

Alegeri prezidentiale 2014
Foto: www.primulvot.ro
Romanii care in ziua alegerilor prezidentiale, duminica 2 noiembrie 2014, sunt in alt oras decat cel de domiciliu pot vota la orice sectie de votare, pe listele suplimentare. Bucurestenii cu domiciliul intr-un sector nu pot vota insa in alt sector, au declarat pentru HotNews.ro reprezentantii Biroului Electoral Central, care au explicat ca posibilitatea de a vota la orice sectie de votare este valabila doar atunci cand te afli in alta localitate, nu si in alt sector.

UPDATE 2 noiembrie: Astazi se desfasoara primul tur al alegerilor prezidentiale 2014. Votarea a inceput la ora 7:00 si se desfasoara pana la ora 21:00, cand sectia de votare se inchide. Persoanele care la ora 21:00 sunt in sala in care se voteaza pot sa-si exercite dreptul de vot. Pot vota si romanii care implinesc 18 ani inclusiv astazi, 2 noiembrie 2014, cand sunt alegeri prezidentiale, informeaza Autoritatea Electorala Permanenta, pe portalul www.primulvot.ro.

Unde votam?
  • Romanii care nu se afla in localitatea de domiciliu duminica, 2 noiembrie, vor vota la orice alta sectie de votare. Autoritatile explica si cum isi vor exprima optiunile cei care in ziua alegerilor se afla in alta localitate decat cea de domiciliu: pot vota la orice sectie de votare, dupa ce declara in scris pe propria raspundere ca nu au mai votat si nu vor mai vota la acel tur de scrutin. Presedintele biroului electoral al sectiei de votare ii va inscrie intr-un tabel separat.
  • Cetatenii care in ziua alegerilor, duminica 2 noiembrie, se afla in localitatea (comuna, oras, municipiu) de domiciliu vor vota la sectia de votare la care sunt arondati potrivit domiciliului.
Cum decurge efectiv procedura de vot intr-o sectie de votare:
  • 1. Prezinti actul de identitate unui membru al biroului electoral al sectiei de votare
  • 2. Semnezi in lista electorala permanenta la pozitia destinata tie, dupa ce presedintele biroului electoral al sectiei de votare sau membrul desemnat de acesta verifica daca esti inscris in copia de pe lista electorala permanenta
  • 3. Primesti buletinul de vot si stampila cu mentiunea 'VOTAT', pe care o vei aplica pe buletinul de vot, de la presedintele sau membrul biroului electoral al sectiei de votare desemnat de acesta, in baza semnaturii in copia de pe lista electorala permanenta sau in tabel
  • 4. Inainte de a intra in cabina de vot, asigura-te ca pe spatele buletinului de vot este aplicata stampila de control a sectiei de votare. ATENTIE: Daca aceasta lipseste, votul tau va fi declarat nul.
  • 5. Intri singur in cabina si aplici stampila cu mentiunea 'VOTAT' inauntrul patrulaterului care cuprinde prenumele si numele candidatului pe care vrei sa il votezi. ATENTIE: Daca stampila este in afara patrulaterului sau in mai multe patrulatere, votul este nul
  • 6. Indoaie buletinul, astfel incat pagina netiparita care poarta stampila de control sa ramana in afara, introdu-l apoi in urna
  • 7. Restituie presedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al sectiei de votare desemnati de acesta stampila incredintata pentru votare. Vei primi inapoi actul de identitate, pe care trebuie sa fie aplicata stampila cu mentiunea 'VOTAT' sau un timbru autocolant.
Sursa

Care este ordinea candidatilor pe buletinele de vot

Ordinea candidatilor pe buletinele de vot, stabilita de Biroul Electoral Central prin tragere la sorti:

1. Kelemen Hunor (Uniunea Democrata Maghiara din Romania)
2. Klaus Iohannis (Alianta Crestin-Liberala)
3. Dan Diaconescu (Partidul Poporului - Dan Diaconescu)
4. Victor Ponta (Alianta PSD-PC-UNPR,)
5. William Branza (Partidul Ecologist Roman)
6. Elena Udrea (Partidul Miscarea Populara)
7. Mirel Mircea Amaritei (Prodemo)
8. Teodor Melescanu (independent)
9. Gheorghe Funar (independent)
10. Zsolt Szilagyi (Partidului Popular Maghiar din Transilvania)
11. Monica Macovei (independent)
12. Constantin Rotaru (Partidul Alianta Socialista)
13. Calin Popescu Tariceanu (independent)
14. Corneliu Vadim Tudor (Partidul Romania Mare)


Cum procedezi daca in ziua votului nu figurezi in listele electorale permanente ale sectiei de votare la care esti arondat

In situatia in care nu figurezi in listele electorale permanente ale sectiei de votare la care esti arondat, atunci faci dovada cu actul de identitate ca locuiesti in raza teritoriala a sectiei de votare respective si vei fi inscris intr-un tabel cuprinzand numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul, tipul, seria si numarul actului de identitate, informeaza autoritatile.

Campania electorala pentru alegerea presedintelui Romaniei a inceput pe data de 3 octombrie 2014 si se incheie sambata, 1 noiembrie 2014, ora 07:00, potrivit Biroului Electoral Central. Dupa incheierea campaniei electorale (de la 1 noiembrie 2014, ora 07:00), este obligatorie "indepartarea materialelor electorale de orice tip din si de pe cladirea sediului sectiei de votare", potrivit BEC. Biroul precizeaza ca "indepartarea materialelor de propaganda electorala de orice tip din si de pe cladirea sediului sectiei de votare se dispune de presedintele biroului electoral al sectiei de votare si se realizeaza prin persoanele desemnate de primar in acest scop".

Dupa incheierea campaniei electorale se interzic: difuzarea de mesaje electorale, continuarea propagandei electorale, precum si sfatuirea in ziua votarii a alegatorilor la sectiile de votare sa voteze sau sa nu voteze un anumit candidat, potrivit Mediafax. Este interzisa de asemenea prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete cu continut electoral facute pe strada.

In ziua votului, inainte de incheierea votarii, este interzisa prezentarea sondajelor realizate la iesirea de la urne. Membrii birourilor electorale ale sectiilor de votare, persoanele insarcinate cu mentinerea ordinii, persoanele acreditate si operatorii de sondaj nu au voie sa poarte ecusoane, insigne sau alte insemne de propaganda electorala.

Alegeri Prezidentiale 2014: cum va fi comunicata prezenta la vot

In ziua alegerilor prezidentiale, pe 2 noiembrie 2014, Biroul Electoral Central (BEC) va anunta care este prezenta, de-a lungul zilei, la vot in primul tur al alegerilor prezidentiale, prin cinci informari. Orele la care BEC va anunta public prezenta la vot sunt: 11:30, 14:30, 17:30, 20:30, 22:30.



Biroul Electoral Central precizeaza ca datele privind prezenta la vot vor fi furnizate numai de catre presedintii birourilor sectiilor de votare sau loctiitorii acestora, prin SMS-uri "trimise de pe telefoanele mobile primite in dotare".

Inainte de a transmite datele la BEC, birourile electorale ale sectiilor de votare vor afisa datele privind prezenta la vot la intrarea in sediul sectiei de votare, informeaza Autoritatea Electorala Permanenta.

Cum se alege Presedintele Romaniei

Este declarat Presedintele Romaniei candidatul care intruneste, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale permanente, explica autoritatile. In cazul in care pe 2 noiembrie 2014, cand se desfasoara primul tur al alegerilor prezidentiale, niciunul dintre candidati nu este votat de majoritatea alegatorilor inscrisi pe liste, atunci se organizeaza al doilea tur de scrutin - care se va desfasura pe 16 noiembrie 2014.

In al doilea tur de scrutin vor participa primii doi candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Va fi declarat ales candidatul care obtine cel mai mare numar de voturi.

Mandatul Presedintelui Romaniei este de cinci ani, incepand din 2004 (pana atunci, mandatul presedintelui era de 4 ani), si nici o persoana nu poate indeplini functia de presedinte decat pentru cel mult doua mandate. Functia de presedinte se exercita de la data depunerii juramantului. Presedintele Romaniei isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de presedintele nou ales.

In timpul mandatului, presedintele nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata, potrivit Constitutiei. Presedintele Romaniei are imunitate si nu poate fi tras la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului.

Detalii despre Rolul si atributiile Presedintelui Romaniei pe presidency.ro si pe primulvot.ro
 
Urna speciala se foloseste numai la sectiile de votare din tara, anunta BEC, care intareste ca sectiile de votare din strainatate nu vor avea sau utiliza urne speciale.

Au drept de vot la alegeri aproximativ 18.300.000 de cetateni romani, potrivit Agerpres. Drept de vot au cetatenii romani care au varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv si care nu au drepturile electorale interzise. In cazul in care va fi organizat un al doilea tur de scrutin, cetatenii romani care implinesc varsta de 18 ani intre cele doua tururi, inclusiv in ziua alegerilor, isi pot exercita dreptul de vot la cel de-al doilea tur de scrutin. Nu au drept de vot debilii si alienatii mintal pusi sub interdictie si persoanele care sunt condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva la pierderea drepturilor electorale.

Alegatorul care, din motive temeinice, constatate de presedintele biroului electoral al sectiei de votare, nu poate sa voteze singur, are dreptul sa cheme in cabina de votare un insotitor ales de el, pentru a-l ajuta, care nu poate fi din randul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al sectiei de votare sau al candidatilor.

Care sunt atributiile Presedintelui Romaniei

Atributii in raport cu Guvernul:
  • Desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament;
  • In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului;
  • Poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita;
  • Poate lua parte la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului-ministru, in alte situatii;
  • Prezideaza sedintele Guvernului la care participa.
Atributii in raport cu Parlamentul:
  • Adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii;
  • Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura;
  • Dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national;
  • Promulga legile adoptate de Parlament.
Atributii in politica externa:
  • Incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului;
  • La propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;
  • Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langa Presedintele Romaniei.
Atributii in domeniul Apararii
  • Este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT);
  • Poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare;
  • In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj;
  • Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la declansarea agresiunii.
Alte atributii:
  • Confera decoratii si titluri de onoare;
  • Acorda gradele de maresal, de general si de amiral;
  • Numeste in functii publice, in conditiile prevazute de lege;
  • Acorda gratierea individuala.
Sursa

Cine sunt candidatii la alegerile prezidentiale 2014

In cursa electorala pentru Cotroceni au intrat 14 candidati: Victor Ponta (PSD-UNPR-PC), Klaus Iohannis (Alianta Crestin-Liberala PNL-PDL), Monica Macovei (Candidat independent), Kelemen Hunor (Uniunea Democrata Maghiara din Romania - UDMR), Elena Udrea (Partidul Miscarea Populara - PMP), Calin Popescu Tariceanu (Candidat independent), William Brinza (Partidul Ecologist Roman - PER), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialista), Corneliu Vadim Tudor (Partidul Romania Mare - PRM), Dan Diaconescu (Partidul Poporului - Dan Diaconescu PP-DD), Gheorghe Funar (Candidat independent), Szilagyi Zsolt (Erdelyi Magyar Neppart - Partidul Popular Maghiar din Transilvania PPMT), Mirel Mircea Amaritei (Partidul PRODEMO) si Teodor Melescanu (Candidat independent).
* Nota Redactiei: Ordinea este cea publicata de Biroul Electoral Central

Campania electorala pentru alegerile prezidentiale a inceput pe 3 octombrie, moment din care cei 14 candidati inscrisi in cursa pentru Cotroceni au la dispozitie 30 de zile pentru a convinge alegatorii sa-i voteze la cea mai inalta functie in stat, pentru un mandat de 5 ani.

Cu ce act de identitate poti vota la alegerile prezidentiale 2014

Cetatenii romani cu domiciliul in Romania care vor vota duminica, 2 noiembrie 2014, la alegerile prezidentiale, la una dintre sectiile de votare organizate in tara, isi vor exprima optiunea in baza unuia dintre urmatoarele acte de identitate, valabile in ziua votarii:
  • a) cartea de identitate;

sau

  • b) cartea electronica de identitate;

sau

  • c) cartea de identitate provizorie;

sau

  • d) buletinul de identitate;

sau

  • e) pasaportul diplomatic;

sau

  • f) pasaportul diplomatic electronic;

sau

  • g) pasaportul de serviciu;

sau

  • h) pasaportul de serviciu electronic;

sau

  • i) carnetul de serviciu militar (in cazul elevilor din scolile militare)
Romanii cu domiciliul in Strainatate care vor vota in Romania isi pot exercita dreptul de vot in baza unuia dintre urmatoarele acte de identitate, valabile in ziua votarii:
  • a) pasaportul simplu cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS);
  • b) pasaportul simplu temporar cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS);
  • c) pasaportul simplu electronic cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS).
Romanii cu domiciliul in Romania care in ziua votarii se afla in Strainatate vor vota la sectiile de votare organizate in strainatate in baza unuia dintre urmatoarele acte de identitate, valabile in ziua votarii:
  • a) pasaportul diplomatic;
  • b) pasaportul diplomatic electronic;
  • c) pasaportul de serviciu;
  • d) pasaportul de serviciu electronic;
  • e) pasaportul simplu;
  • f) pasaportul simplu electronic;
  • g) pasaportul simplu temporar;
  • h) titlul de calatorie.
Romanii cu domiciliul in Romania care in ziua votarii se afla in Strainatate in state care permit accesul pe teritoriul lor in baza cartii de identitate si a cartii electronice de identitate vor vota la sectiile organizate in acele state, in baza unuia dintre urmatoarele acte de identitate, valabile in ziua votarii:
  • a) pasaportul diplomatic;
  • b) pasaportul diplomatic electronic;
  • c) pasaportul de serviciu;
  • d) pasaportul de serviciu electronic;
  • e) pasaportul simplu;
  • f) pasaportul simplu electronic;
  • g) pasaportul simplu temporar;
  • h) cartea de identitate;
  • i) cartea electronica de identitate;
  • j) titlul de calatorie.
Romanii cu domiciliul in Strainatate care vor vota in Strainatate isi pot exercita dreptul de vot la sectiile de votare organizate in afara tarii, in baza unuia dintre urmatoarele acte de identitate, valabile in ziua votarii:
  • a) pasaportul simplu cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS);
  • b) pasaportul simplu temporar cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS);
  • c) pasaportul simplu electronic cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS).
  • d) titlul de calatorie.
Sursa: Autoritatea Electorala Permanenta si Biroul Electoral Central

Citeste si:


Citeste mai multe despre   











Material prezentat de LIDL​

FOTO​ Incearca reteta saptamanii de la LIDL: Sorbet cu fructe de padure, o varianta mult mai putin calorica a inghetatei


Sorbetul este un desert racoritor pe baza de fructe, suc de fructe, apa si zahar, care desi aduce foarte mult cu inghetata, este o varianta mult mai putin calorica insa poate fi la fel de cremos si delicios! Folositi fructe congelate pentru ca sorbetul sa fie consistent si sa va racoreasca instant in zilele toride de vara.
62096 vizualizari
  • +5 (5 voturi)    
    De ce nu se introduce CNP-ul intr-o baza de date (Joi, 30 octombrie 2014, 15:42)

    Luke1 [utilizator]

    accesibila tuturor sectiilor de votare nu pot sa inteleg ...

    Ar fi foarte simplu sa se verifice cei care au votat - plus ca s-ar detecta tentativa de frauda in timp real !
    • +4 (4 voturi)    
      corect, dar... (Joi, 30 octombrie 2014, 20:59)

      anau [utilizator] i-a raspuns lui Luke1

      cine e interesat sa se detecteze frauda?
    • +2 (2 voturi)    
      E greu! Si scump! (Vineri, 31 octombrie 2014, 12:50)

      Spirt [utilizator] i-a raspuns lui Luke1

      Si "statul" rromanistanez nu a cheltuit cu IT-ul "decat" 10 miliarde de euro din 2003 si pana acum! Trebuia sa consume vreo 3-4 trilioane ca sa aiba bani si de ce spui tu, restul, normal, ca la orice teritoriu, nu tara, al lumii a III-a, spaga!
  • -1 (5 voturi)    
    da ce-ar fi (Joi, 30 octombrie 2014, 16:25)

    nelu_controcelu [utilizator]

    daca ar vota numai cei care tin atat de mult la votul lor cat sa stea acasa duminica, in localitatea de domiciliu.
    Exceptie se poate face pentru studentii din centrele universitare, atat.
    • +3 (3 voturi)    
      Nu, este aberant! (Vineri, 31 octombrie 2014, 12:53)

      Spirt [utilizator] i-a raspuns lui nelu_controcelu

      Intr-un stat cat de cat civilizat, care a auzit de informatica ce spune Luke1 este de bun simt! Dar nici o gasca de cleptocrati nu este interesata de asa ceva cat este la ciolan. Suntem in anul 2014! De ce sa stau acasa?
  • +5 (5 voturi)    
    Frauda pregatita !!! (Joi, 30 octombrie 2014, 16:31)

    Raju [utilizator]

    Nu se pomeneste nimic despre stampila in pasaport sau timbrul pe legitimatie. Deci fiecare, inclusiv Dragnea, poate vota la toate sectiile de votare la care mai poate ajunge! Daca ar fi fost gata autostrada Bucuresti-Alexandria, ar fi aparut situatia ca Alexandria are o populatie mai mare ca Bucurestiul !!!
  • +2 (2 voturi)    
    Romani deschideti ochii,alfel deschideti punga. (Vineri, 31 octombrie 2014, 11:12)

    andreesanu [utilizator]

    Daca deschideti ochii cind votati si nu mai votati cu capul in traista or ca pomanagii mai aveti o speranta.
    Daca va tenteaza pomenile PSDste e vai de viitorul vostru si al tarii
  • 0 (0 voturi)    
    Precizari (Vineri, 31 octombrie 2014, 20:36)

    GigiM [utilizator]

    Cateva precizari:
    1. Buletinul de vot nu trebuie neaparat indoit, incape in urma in forma sa A4
    2. Stampila de pe spatele foii de vot nu prea are cum sa lipseasca, avand in vedere ca le stampilam inainte sa se deschida sectia si se si numara. Asta daca nu e vreo sectie corupta.
    3. N ai voie sa folosesti telefonul in cabina de vot
    4. Stampila de vot poate fi in afara patratului, ideea e sa atinga interiorul patratului si sa nu atinga alte patrate. Si daca pui 10 stampile in acelasi patrat, votul e valid.
    5. Important: cei ce nu se pot deplasa(handicap etc), le trebuie o adeverinta de la medicul de familie care sa ateste ca nu se poate deplasa. O ruda/apropiat vine cu respectiva adeverinta la sectia de vot unde este respectivul arondat, si membrii comisiei (2 la numar) se vor deplasa la urna mobila. Se accepta numai adeverinta respectiva, degeaba se vine cu alte hartii.

    Parere persoanala: cu ceva efort, se poate frauda usor cu listele suplimentare, dar parerea mea e ca poti frauda cateva mii de voturi, mai mult e prea costisitor/complex, prin metoda vizitarii sectiilor din orase/sate diferite. Oricum, daca se baga cnp ul intr o baza de date nationala era mai bine... parerea mea.
  • +2 (2 voturi)    
    ARE CINEVA CARTE ELECTRONICA...? (Vineri, 31 octombrie 2014, 21:26)

    schroedinger [utilizator]

    De Identitate?
    Si daca da, la ce folos? Exsta vreun device care sa faca citirea si sa impiedice frauda?
  • 0 (0 voturi)    
    Nereguli (Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 18:45)

    maria.elisabeta [utilizator]

    Buna seara! Vrem sa va aducem la cunostinta urmatorul aspect: in Municipiul Bailesti, judetul Dolj, membrii comisiilor din sectiile de votare au fost numite in functie de afinitati, relatii familiale (sunt prezenti si cate trei membri ai aceleiasi familii, fini, nepoti ai conducerii P.S.D. Bailesti). Sunt inlocuite persoane (in aceasta seara, cu 12 ore inainte de startul alegerilor), persoane care au facut deja instructajul pentru Alegerile Prezidentiale 2014, au participat la simularile propuse de P.S.D, transmitand s.m.s-uri, asa cum li s-a cerut la acel instructaj(pe banii lor).Avem si noi o intrebare: in baza a ce s-au facut aceste inlocuiri? Pe ochi frumosi, nepotisme, relatii?!...Asa se pare...Nicidecum trageri la sorti! Atat timp cat mai multi membri din aceeasi familie sunt prezenti... Ar fi bine sa se cerceteze situatia semnalata in Municipiul Bailesti. Chiar v-am ruga!...Sa vedeti si dumneavoastra pana unde se poate merge!...
  • 0 (0 voturi)    
    Stampila (Duminică, 2 noiembrie 2014, 17:55)

    rewind24 [utilizator]

    In cazul in care mi-a fost restituita cartea de identitate fara stampila cu mentiunea 'VOTAT', ar trebui sa imi fac vreo grija?

    Mentionez ca am intrebat un politist de langa sectie, raspunsul sau a inclus un exemplu edificator: "poate nu aveam chef sa-mi scot buletinul, nu conteaza stampila".

    Cand am intrebat cum a primit buletin de vot fara carte de identitate, a schimbat exemplul.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri