Stire actualizata Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri, la inceputul sedintei de Guvern, ca Executivul va adopta modificarea legii care va permite ca saptamana viitoare sa poata fi platite arieratele de la Spitalul de Urgenta Floreasca, transmite Agerpres.

"Azi facem modificarea legislativa necesara (..) pentru ca saptamana viitoare sa platim arieratele de la Spitalul de Urgenta Floreasca. Un spital care nu deserveste doar bucurestenii, ci deserveste pe toata lumea care are un necaz si atunci este greu sa il finantam ca si cand ar fi un spital doar al Bucurestiului. Sper ca, in felul asta, activitatea de zi cu zi va functiona absolut normal", a afirmat premierul.

La randul sau, ministrul Sanatatii a explicat ca arieratele s-au acumulat din cauza faptului ca spitalul deserveste pacienti atat din Capitala, cat si din provincie si nu isi recupereaza intotdeauna banii de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

"Spitalul de Urgenta Floreasca deserveste tot ceea ce inseamna pacient critic din zonele limitrofe Bucurestiului, Bucurestiul, tot ce inseamna accidente sunt aduse aici, si spitalul nu-si poate recupera banii pentru acesti pacienti, nici Casa nu poate sa-i deconteze cu toti. Va dau numai un exemplu: pentru accidentul din Muntenegru unde tot costul atunci s-a ridicat la cateva milioane de RON, bani care nu au putut fi decontati de Casa si au acumulat arierate", a spus Banicioiu.