Fortele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii si Fortele Aeriene Romane vor efectua un exercitiu bilateral la Campia Turzii, in perioada 10-17 aprilie 2014, se arata intr-un comunicat al Ambasadei SUA.

F-16Foto: US Air Force

Sase avioane F-16 ale Escadrilei 31 Vanatoare de la Baza Aeriana Aviano, din Italia, vor participa la exercitiu.

Ambasada Statelor Unite precizeaza ca "exercitiul a fost planificat anterior evenimentelor actuale din Ucraina."

"Scopul exercitiului este cresterea interoperabilitatii si a nivelului de pregatire pentru operatiuni aeriene combinate, inclusiv aer-aer, aer-sol si pregatire pentru controlori de trafic aerian pentru operatiuni tactice intrunite. Acest exercitiu este cea mai recenta ilustrare a inaltului nivel de cooperare militara existenta intre cele doua tari si reflecta forta parteneriatului nostru cu Romania", se arata in comunicat.

Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a precizat, luni, ca efectivele de militari americani pe teritoriul Romaniei vor fi suplimentate cu militari din fortele marine care au misiuni de operatii speciale.

El a afirmat ca exercitiile din spatiul aerian romanesc la care vor participa, in aceasta saptamana, avioane americane F-16 nu au legatura cu situatia din Ucraina.

"Incepand din aceasta saptamana vom avea exercitii comune, care nu au nicio legatura cu situatia din Ucraina, pentru ca ele au fost planificate de anul trecut, pe aviatie de vanatoare si supraveghere aeriana. Avioane F16 vor fi, incepand din aceasta saptamana, prezente la aceste exercitii", a mentionat Dusa.

El a precizat ca va avea o discutie telefonica, in cursul zilei de luni, cu secretarul Apararii, Charles Timothy Hagel, in care va discuta despre perspectivele NATO. "Voi aborda si subiecte ale parteneriatului Romania-Statele Unite si capabilitati militare pe care va trebui sa le avem in viitor in Romania, dar si in celelalte state care sunt granite NATO si granita a Uniunii Europene", a aratat acesta.

Intrebat daca a cerut sprijin aerian pentru o escadrila de avioane F16 care sa stationeze in Romania pana in momentul in care armata romana le va avea in dotare, el a spus: "O sa am o discutie cu domnul Hagel pe subiecte care vizeaza supravegherea spatiului aerian, politie aeriana, sisteme de aparare antiaeriana, sisteme de securitate pe Marea Neagra. Avioanele F16 vor fi prezente la exercitii cu fortele aeriene romane incepand din aceasta saptamana in Romania. Este un exercitiu planificat in anul 2013".

Intrebat daca au existat zboruri ale unor avioane rusesti in apropierea spatiului aerian al Romaniei, acesta a spus ca "24 de ore din 24, aviatia militara a fortelor aeriene supravegheaza spatiul aerian al tarii".

"Impreuna cu fortele NATO, cu acel avion Awaks, de supraveghere aeriana, fortele aeriene romane executa misiunea de supraveghere si a politiei aeriene", a aratat Mircea Dusa.

"Asa cum tarile NATO, in teritoriul si in spatiul aerian al tarilor NATO, fac supravegheri aeriene si alte state, care nu sunt membre NATO, pe zonele unde nu incalca tratatele internationale, granitele si spatiul aerian al altor tari, fac supraveghere aeriana", a declarat ministrul Apararii.