Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Sedinta Comisiei Rosia Montana, suspendata dupa 10 ore. PNL acuza PPDD de tradare

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 7 noiembrie 2013, 0:50 Actualitate | Esenţial

Sedinta Comisiei parlamentare privind Rosia Montana a fost suspendata, miercuri noaptea, dupa ce reprezentantii PPDD au avut o discutie cu Gabriela Firea pe hol si n-au mai participat la lucrari cand s-a verificat cvorumul, iar PNL i-a acuzat pe acestia de "tradare", scrie Mediafax.

Presedintele Comisiei, Darius Valcov, a anuntat, dupa mai mult de zece ore de la debutul sedintei, ca aceasta a fost suspendata din lipsa de cvorum.

"Am mai ramas doar noua colegi in sala, s-a cerut prezenta si s-a constatat ca nu indeplinim conditiile de cvorum. Vom relua dezbaterile maine dimineata, la 10.00", a afirmat Valcov.

El nu a vrut sa spuna cine a lipsit, precizand insa ca s-a cerut de doua ori verificarea cvorumului si s-a constatat de fiecare data ca acesta nu este indeplinit.

Deputatul PNL Cristina Pocora, vicepresedinte al comisiei, a spus ca toti cei cinci reprezentanti ai PNL au fost prezenti si au sustinut continuarea dezbaterilor. Ea a reiterat punctul de vedere al PNL ca proiectul trebuie respins. Ea a spus ca au mai fost prezenti reprezentantii UDMR si cei ai celorlalte minoritati nationale.

In privinta reprezentatilor PPDD, deputatul PNL Micea Dolha a spus: "Cei de la PPDD au tradat".

Nerealizarea cvorumului a fost constatata dupa ce senatorul PSD Gabriela Firea a avut o scurta discutie pe hol cu deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru si cu senatorul PPDD Constantin Popa, toti trei fiind membri ai comisiei. In timpul discutiei, Ciuhodaru a fost apelat pe telefonul sau si a plecat, iar Firea i-a aratat ceva pe propriul telefon mobil senatorului Popa.

Imediat dupa acest moment, din sala comisiei a iesit Darius Valcov, care a anuntat suspendarea sedintei din lipsa de cvorum.

Intrebat de ziaristi de ce a disparut din cvorum, senatorul PPDD Constantin Popa a spus: "Nu am disparut nicaieri, am iesit pe hol cu domnul doctor (Tudor Ciuhodaru - n.r.) sa ne consultam. Am stat, am discutat. Pana ne-am consultat, ne-am trezit cu sala goala".

El a mai declarat ca PPDD este categoric impotriva proiectului si nu are cum sa boicoteze lucrarile comisiei. Conform lui Popa, in sedinta de joi PPDD va vota impotriva.

In ceea ce priveste acuzele PNL de tradare, el a spus: "PNL poate sa ne acuze de orice, dar PNL, la urma urmei, face parte din USL. Noi n-avem cum sa tradam, noi suntem in opozitie, nu avem o alianta cu PNL."

Initial, el a admis ca a avut o discutie cu Gabriela Firea, dar a sustinut ca nu a vazut nimic pe telefonul acesteia.

"Pot sa cred ca colegii ne-au intins o mica capcana. Putem sa ne-o asumam si pe asta pana la urma", a mai spus senatorul PPDD, referindu-se la constatarea lipsei cvorumului.

In finalul declaratiei, el a negat ca ar fi avut vreo discutie cu Gabriela Firea.
























1517 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version