Seful Politiei Romane: Daca protestele vor degenera, vom solutiona cu celeritate eventualele dosare penale

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 21 octombrie 2013, 15:02 Actualitate | Esenţial


Seful Politiei Romane, Petre Toba, a declarat luni ca pana acum manifestatiile din Bucuresti au avut un caracter preponderent pasnic, dar ca in cazul in care vor degenera, IGPR va solutiona cu celeritate eventualele dosare penale ce vor fi formate. Petre Toba a spus ca nu poate vorbi de o schimbare de strategie in cazul abordarii de catre organele statului a manifestatiilor din Bucuresti si din tara, compententa in acest caz revenind in exclusivitate Jandarmeriei Romane.

"Aici vorbim de competente de gestionare a adunarilor publice si ea revine Jandarmeriei. Noi sustinem Jandarmeria cu toate activitatile privind organizarea publica, circulatia rutiera ... Consider ca pana acum manifestatiile au avut un preponderent caracter pasnic, iar cand au degenerat, va asigur ca Politia Romana va solutiona cu celeritate toate dosarele penale", a aratat Petre Toba, citat de Mediafax.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat luni ca trebuie diminuata imaginea negativa in legatura cu faptul ca legea nu a fost "aplicata pana la capat" in cazul mintingurilor din ultima perioada, precizand ca se va incerca sa nu se ajunga la conflicte.

Ministrul Radu Stroe le-a spus prefectilor si reprezentantilor Jandarmieriei ca vor trebui monitorizate aceste mitinguri. "Ma refer la cele autorizate si traseele parcurse in astfel de situatii, astfel incat sa diminuam imaginea, pe buna dreptate negativa, in legatura cu faptul ca nu am aplicat legea pana capat. Raman totusi ferm pe ideea pe care si primul ministru a expimat-o, si anume aceea ca vom incerca sa nu se ajunga la conflicte intre cetateni si reprezentantii institutiilor statului", a spus Radu Stroe, la videoconferinta cu prefectii care a avut loc luni.

Ministrul Afacerilor Interne a subliniat insa ca si organizatorii mitingurilor ar trebui sa respecte legea. "Organizatorii mitingurilor vor trebui sa inteleaga faptul ca trebuie sa respecte legea. De voie si, daca va fi cazul, de nevoie", a spus Radu Stroe.

Aproximativ 5.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Rosia Montana, dar si explorarii si exploatarii gazelor de sist au participat duminica la un mars pe traseul Piata Universitatii, Piata Unirii, Piata Constitutiei, Calea 13 Septembrie, Izvor, de unde au revenit la Universitate.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a facut apel, sambata, la protestatarii fata de proiectul minier de la Rosia Montana "sa nu isi schimbe atitudinea din ultimele saptamani", subliniind ca isi doreste ca "situatia sa nu se schimbe, chiar daca unii considera ca violentele sunt o solutie".

Premierul Victor Ponta a declarat, sambata, ca nu are nimic impotriva protestelor cat timp acestea sunt pasnice, precizand ca ceea ce nu va accepta este "momentul in care disputa ajunge la violenta".

"Cred ca intr-o democratie este foarte bine sa existe pareri diferite, sa existe dreptul absolut al celor care nu sunt de acord sa isi spuna punctul de vedere. Ceea ce nu voi accepta, cat sunt prim-ministru, si ce nu trebuie sa accepte niciun om politic serios, responsabil, nu tot felul de aventurieri, este momentul in care disputa normala, dialogul, controversa ajunge la violenta, agresiune, inlalcarea legilor. Acolo nu cred ca vreun om normal la cap poate sa fie de acord sa ne rezolvam problemele prin violenta. In rest, incurajez dialogul, respect pe toti cei care au o alta parere", a spus premierul.

El a declarat ca, impreuna cu ministrul de Interne, Radu Stroe si cu sefii Jandarmeriei, a luat decizia sa se intervina in cazul in care protestele devin violente. "Atat timp cat protestele sunt pasnice, cat nu incalca drepturi fundamentale, nu blocheaza drumuri nationale, nu intra pe proprietati private, evident ca-mi doresc foarte mult ca sa nu existe niciun fel de reactie exagerata a fortelor de ordine si nici n-a fost. E o luna de cand in fiecare duminica sunt manifestari si niciodata nu s-a intamplat nimic. Deci provocari au fost. In momentul in care folosesti violenta, agresezi fortele de ordine, cand blochezi un oras sau o tara, atunci sigur vom interveni", a mai spus Ponta.

Victor Ponta a adaugat ca stie ca in apropiere de Rosia Montana, la Campeni, exista o grupare extremista care incita la violenta, dar ca se vor lua masuri ca manifestarile extremiste si violente sa nu se extinda. "Am vazut ca este un grup extremist care incearca sa creeze o provocare violenta la Campeni, in apropierea Rosiei Montane. Vom avea grija ca sa nu lasam manifestarile extremiste si violente sa se extinda si vom lua masuri", a mai spus premierul.

Ponta a precizat ca nu vrea ca Romania sa traiasca intr-un "iz al anilor '80" fara sa se dezvolte precum celalalte tari europene. "Ce vrem sa facem in Romania? Sa ne dezvoltam ca toate celelalte tari folosindu-ne resursele, imbunatatind infrastructura sau vrem sa traim asa intr-un iz al anilor '80? N-o sa mai avem nici masini, nici exploatari petroliere, nimic, si o sa fie totul OK", a spus el.

Intrebat daca aceasta pozitie o va avea ca premier si daca, totusi, va vota impotriva ca parlamentar, Ponta a raspuns: "Am si eu umor, ca si dumneavoastra".

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost agresat, joi seara, in Centrul Vechi al Capitalei, unde mai multi protestatari fata de proiectul minier de la Rosia Montana nu l-au lasat sa plece cu masina in care se afla decat dupa interventia fortelor de ordine, iar luneta masinii sale a fost sparta.

Din 1 septembrie, in Capitala si in mai multe orase din tara, dar si peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului de la Rosia Montana.

Manifestantii cer ca Parlamentul sa respinga proiectul de lege care reglementeaza exploatarea minereurilor din perimetrul Rosia Montana si sa interzica, prin lege, folosirea cianurilor in activitatile miniere din Romania, Guvernul sa respinga, prin hotarare, in regim de urgenta, acordul de mediu, Rosia Montana sa fie inclusa pe lista tentativa a Romaniei pentru includerea in patrimoniul UNESCO si demisia premierului Victor Ponta si a celor patru initiatori ai proiectului de lege: ministrii Dan Sova, Rovana Plumb, Daniel Barbu si directorul ANRM Gheorghe Dutu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1801 vizualizari

  • +13 (15 voturi)    
    Sigur, pentru prostime (Luni, 21 octombrie 2013, 15:13)

    SKBjull [utilizator]

    Se soluționează cu celeritate.

    Fiindcă noi nu putem să ne dăm demisia din funcția de plătitori de impozite, astfel încât să ni se plimbe dosarele între instanțe. Doar în cazuri din-astea aveți mâinile legate...

    Mai ieșiți cu din-astea pe post, domnii mei, să vadă toată țara cine sunteți. Vă plătim din banii noștri să ne furați, să ne amanetați mai nou și viitorul și dacă cumva îndrăznim să mișcăm în front, să ne și bateți și să ne condamnați la închisoare. Toate pe banii noștri.
    • +6 (8 voturi)    
      kgb-iştii ne fac!! (Luni, 21 octombrie 2013, 16:09)

      FFF T [utilizator] i-a raspuns lui SKBjull

      Observaţi diversiunea KGB-istă. Nu mai vorbim deloc despre revendicările protestatarilor, demisii, comisia specială, am ajuns să discutăm despre posibile ilegalităţi şi violenţe ale manifestanţilor. Stroe, Ponta şi sluga Mirel Palada au mutat intenţionat centrul atenţiei înspre cei din stradă, posibili infractori.

      Manifestarea dreptului la adunări publice şi proteste a devenit infracţiune, fraţilor! Tacticile de discreditare a protestului şi răspândire a terorii nu mai contenesc! În România anului 2013, uitaţi şi voi ce fac guvernanţii când se simt luaţi la întrebări! Am ajuns ca-n anii 90. Ruşine!
    • +2 (4 voturi)    
      Lasa-i! sa dea domnul sa aiba gura aurita. (Luni, 21 octombrie 2013, 16:18)

      denvarel [utilizator] i-a raspuns lui SKBjull

      Caci nu este pentru cine se pregateste, este pentru cine se nimereste.

      Daca multe articole din Legea 60/2001 sunt neconstitutionale datorita adoptarii Constitutiei in 2003, raman totusi in vigoare cateva care sunt perfect constitutionale:

      Art. 16. – Comandanţii organelor locale de poliţie şi jandarmerie sau persoanele desemnate de aceştia au obligaţia de a asigura protecţia participanţilor şi de a stabili împreună cu organizatorii măsurile ce trebuie luate pentru desfăşurarea adunărilor publice declarate, în condiţii de deplină ordine.

      Art. 17. – În cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic şi civilizat, poliţia şi trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea şi liniştea publică, pun în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor, a trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat.

      Art. 26 Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni:
      e) instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice;

      Art. 29. – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani introducerea sau portul, de către persoanele participante în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, al armelor de orice fel, materialelor explozive sau incendiare, substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori al altor asemenea materiale, substanţe sau obiecte.

      Daca dam la o parte articolele neconstitutionale (deci nule) din legea 60/1991 ramanem doar cu cele aplicabile autoritatilor pe care ar face bine sa le respecte.
      Ele trebuie doar sa protejeze manifestatiile nu sa le impiedice.

      Domnule Toba, sa aveti gura aurita! Va asteptam rezultatele!
  • +14 (14 voturi)    
    Dar pe ale politicienilor (Luni, 21 octombrie 2013, 15:13)

    , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator]

    care sunt beti in trafic (nicusor constantinescu) cand le... celerati?
    Sau voi sunteti... scelerati?!
  • +14 (14 voturi)    
    Vrem (Luni, 21 octombrie 2013, 15:13)

    xolv [utilizator]

    Vrem sa stim cate dosare penale au fost finalizate ale simpatizantilor bolsevici din ianuarie 2012, cei care distrugeau magazine pe Balcescu !!
  • +8 (10 voturi)    
    In primul rand... (Luni, 21 octombrie 2013, 15:15)

    Luke [utilizator]

    Din cate stiam eu, justitia, nu politia, solutioneaza dosarele penale.
    Si tipul se cam incurca si cu timpurile verbelor: au avut ... caracter pasnic, iar cand au degenerat, va asigur ... va solutiona
  • +9 (9 voturi)    
    Nerecunoscatorii (Luni, 21 octombrie 2013, 15:16)

    JG [utilizator]

    pesedeul a ajuns la putere datorita miscarilor din strada, de la inceputul lui 2012.
    Acum pare ca le e frica de o noua "rasturnare", prin acelasi tip de manifestari.
    Etic si moral, nu e frumos!
    Dar (nici) la pesede nu prea gasesti asa ceva ...
  • +9 (11 voturi)    
    Exact ce spuneam, la articolul lui Stroe ! (Luni, 21 octombrie 2013, 15:16)

    pedepsitorul [utilizator]

    Mai golanilor de la Universitate, sa stati cuminti, ca daca dati cu piatra-n geam... va facem dosare penale - numai decat!

    Sincer exact aceasta lipsa de toleranta a institutiilor va face sa excaladeze mitingurile in revolutii !

    Sper ca demisiile sa vina in timp util!
  • +9 (11 voturi)    
    Toba si monotorizarea (Luni, 21 octombrie 2013, 15:19)

    the [utilizator]

    mai intai si intai, monitorizati-và ministrii incapabili, nombrilisti si aroganti, si pe toti cei care confundà functiile administrative cu hambarul propriu !
  • +7 (9 voturi)    
    interpretare (Luni, 21 octombrie 2013, 15:22)

    lambda [utilizator]

    Guvernul asta tine mortis sa-i scoata pe toti in strada... nu imi dau seama ce urmareste.
    • -5 (5 voturi)    
      se iese mai putin in strada (Luni, 21 octombrie 2013, 16:23)

      andinny [utilizator] i-a raspuns lui lambda

      ies din ce in ce mai putini in strada, pentru ca oamenii incep sa se informeze si isi dau seama ca nu se pot opune ca alti oameni sa aiba un loc de munca si sa pui piedici continuarii unei traditiii milenare, cea a mineritului
  • +7 (9 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 21 octombrie 2013, 15:29)

    [anonim]

  • +9 (11 voturi)    
    cate dosare penale? (Luni, 21 octombrie 2013, 15:33)

    Alalalt [utilizator]

    100... o suta de mii? un milion? cati derbedei, extremisti si golani vede seful politiei? sau asta sa fie pregatirea masurilor pentru anuntul care il va face iubitul conducator cand se intoarce din SUA, conform caruia... romanii vor trebuii sa puna democratia pe pauza pana isi face Chevron, RMGC si FMI felul cu noi?
  • +7 (11 voturi)    
    Sa se auda pana la ei acolo sus (Luni, 21 octombrie 2013, 15:43)

    methalman [utilizator]

    Va rugam sa ne scuzati,
    Nu suntem intimidati!
  • +5 (5 voturi)    
    mda (Luni, 21 octombrie 2013, 15:50)

    nash pandelica [utilizator]

    au inceput da deranjeze.
    au schimbat traseul.
    cand erau pe la cotrocesti si piata univ. a fost conf. cu planul.
    dar, de cand au inceput sa bata pe la portile viktoriei lui viktor viorel ghilimel, doftor in dreptu, pe la portile internelor marinerului secu, si, auzi indrazneala, pe la palavrament, cu lanturi umane...
    pai daca vor lanturi, le da dottore lanturi, iar domnul de la interne ii executa. ii pune in lanturi.

    ca democratia are limita sa, la palatal viktoria.
  • +5 (5 voturi)    
    Vai de mine!!! (Luni, 21 octombrie 2013, 15:53)

    Gladiatorul [utilizator]

    Cand vor inceta oamenii acestia sa foloseasca acest limbaj? Au trecut totusi 23 de ani. Chiar nu pot face nici cel mai mic progres de la stadiul in care vorbea generalul de Militie si Ministru de Interne Postelnicu si generalul Diamandescu? Oamenii acestia nu au mai invatat in acesti ani si alte moduri de vorbire. Ma infioara de fiecare data cand apare la TV figura ministrului Stroe. Dar cand deschide gura schimb imediat canalul. E jenant tovarasi.
  • +5 (5 voturi)    
    Tara o blocheaza ei cu atitudinea lor medievala... (Luni, 21 octombrie 2013, 15:55)

    MiDan [utilizator]

    Ce cuvinte stie nenea politistu' ...
    am inteles faza cu celeritatea dar nici o aluzie la corectitudine ...

    Cum e faza sa blochezi un oras sau o tara ?
  • +6 (8 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 21 octombrie 2013, 15:59)

    [anonim]

  • +3 (3 voturi)    
    cind doua ou se ciocnesc (Luni, 21 octombrie 2013, 16:01)

    sorin3 [utilizator]

    unul trebuie sa se sparga.
    Se para ca organizatia s-a saturat de proteste.
    Si cum nu par sa se stinga de la sine incearca sa sperie.
    Oare sint asa de siguri ca vor stinge astfel manifestatia?

    Daca reusesc vor avea numai probleme, cind oala incepe sa fiarba , nu sudezi capacul... il mai ridici din cind in cind, mai dai drumul la aburi.
    Nemultumirile se vor tot acumula si pina la urma tot explodeaza mamaliga.
  • +3 (3 voturi)    
    Campanie de intimidare (Luni, 21 octombrie 2013, 16:15)

    DinuPanescu1318840409867 [anonim]

    De azi dimineata am vazut doar stiri in care autoritatile transmit protestatarilor ca pana acum au fost dragute cu ei, dar de acum incolo s-ar putea sa dea cu parul.

    Si-au dat seama ca lucrurile nu se calmeaza de la sine, ba, dimpotriva, asa ca incep cu actiunile de intimidare.

    Prosti suntem noi daca ne lasam intimidati.
  • -4 (4 voturi)    
    chiar sa inceteze protestele (Luni, 21 octombrie 2013, 16:21)

    andinny [utilizator]

    sa speram ca nu vor degenera si ca poate chiar vor inceta protestele. Eu , cel putin,nu le vad rostul in conditiile in care Romania are nevoie de investitii, dar ne tot imprumutam la FMI
    • +1 (3 voturi)    
      Tu cel putin esti cianurata platita de Gold (Luni, 21 octombrie 2013, 18:09)

      alex1234 [utilizator] i-a raspuns lui andinny

      Tu cel putin esti cianurata platita de Gold

      pacat ca te pretezi la asa ceva
  • +1 (3 voturi)    
    Mai Gunoaielor terminati cu Amenintarile publice (Luni, 21 octombrie 2013, 18:08)

    alex1234 [utilizator]

    Mai Gunoaielor terminati cu Amenintarile publice

    Toba la caderea lui Ponta vei intra pe lista celor care au instigat la violenta contra populatiei pasnice
  • -1 (1 vot)    
    degenerate moral (Marţi, 22 octombrie 2013, 18:48)

    Calinu. [utilizator]

    Protestele mi se par de mukt degenerate din punct de vedere moral, se ignora orice argument, se ignora realitatea, se ignora oamenii din Rosia si doar se repeta obsesiv niste lozinci goale...
  • 0 (0 voturi)    
    sa se ia masuri! (Joi, 24 octombrie 2013, 21:49)

    nicupanait [utilizator]

    trebuie sa se ia masuri impotriva protestatarilor violenti. Ma intreb oare daca ar merge sa protesteze la Rosia Montana,ar fi la fel de violenti? Cred ca motii ar fi, ca n-ar accepta sa vina niste tineri care traiesc bine-mersi in Capitala sa le spuna ca motii n-au dreptul sa munceasca in minerit!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by