Zeci de perchezitii au loc, miercuri dimineata, in judetul Arges, la firme si la locuintele unor persoane suspectate ca au taiat ilegal arbori si au comercializat importante cantitati de material lemnos fara a inregistra in contabilitate tranzactiile, prejudiciul fiind estimat la un milion de lei, transmite Mediafax.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Ages, comisar-sef Danut Dinu, in judetul Arges sunt in desfasurare 24 de perchezitii, fiind vizate 28 de persoane si 10 societati comerciale suspectate de evaziune fiscala in forma continuata, prin tranzactii cu material lemnos.

Conform sursei citate, in perioada 2012 - 2013 persoanele vizate in acest dosar au taiat ilegal arbori si au transportat, prelucrat si comercializat importante cantitati de material lemnos fara a inregistra in contabilitate toate aceste tranzactii, prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit si a TVA fiind estimat de anchetatori la aproximativ 1.000.000 de lei.

La descinderile de miercuri dimineata participa 140 de politisti si 120 de jandarmi.