Victor Ponta: Cele 11 puncte convenite in vara cu presedintele Comisiei Europene au fost indeplinite  in totalitate

de CP     HotNews.ro
Marţi, 29 ianuarie 2013, 14:53 Actualitate | Esenţial


Premierul Victor Ponta sustine ca cele 11 puncte convenite in vara cu presedintele Comisiei Europene au fost indeplinite  in totalitate. "Guvernul a fost si continua sa ramana profund angajat in asigurarea independentei justitiei si intarirea statului de drept", a declarat Ponta potrivit unui comunicat al Executivului. Potrivit acestuia, "Guvernul este determinat sa continue punerea in aplicare a recomandarilor Comisiei Europene in cadrul uzual asigurat de Mecanismul de Cooperare si Verificare, si reasigura partenerii europeni de deplina sa cooperare in acest proces". Aceste declaratii sunt facute cu doar o zi inainte de publicarea raportulului privind Mecanismul de Control si Verificare (MCV) in justitie.

  • Raportul MCV urmeaza sa fie publicat miercuri, 30 ianuarie.

"Guvernul îşi asuma ca obiectiv întărirea independenţei justiţiei pe viitor, prin limitarea şi mai puternică a ingerinţei factorului politic în deciziile care privesc acest domeniu, precum şi prin aplicarea reformelor necesare creşterii eficienţei şi refacerii credibilităţii actului de justiţie în percepţia publică", se mai arata in comunicat.

"Vara trecuta, într-un moment de criză politică, marcat de foarte multe dezinformări, Guvernul României s-a angajat să aducă la îndeplinire mai multe recomandări convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene", mai precizeaza Guvernul.

Cum prezinta Guvernul cele 11 puncte care ar fi fost indeplinite

  • Garantarea atribuţiilor Curţii Constituţionale, prin abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38/2012. A fost asigurată respectarea şi implementarea tuturor  deciziilor Curţii Constituţionale.
  • Reinstaurarea regulii cvorumului special necesar pentru validarea rezultatelor referendumului - s-a facut prin abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 41/2012.
  • Respectarea prevederilor Constituţiei la emiterea ordonanţelor de urgenţă – Guvernul şi-a respectat şi îşi reafirmă angajamentul de a respecta principiul folosirii ordonanţelor de urgenţă strict pentru situaţiile desemnate în Constituţie. Nu s-au emis ordonanţe care afectează instituţii fundamentale, ci doar în situaţii clar de urgenţa şi în număr semnificativ mai redus decât guvernele anterioare.
  • Punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale – acest lucru s-a realizat, inclusiv dupa organizarea referendumului din 29 iulie. Toate deciziile Curţii Constituţionale sunt deplin respectate şi aplicate în prezent.
  • Asigurarea publicării fără întârziere a tuturor actelor, inclusiv a deciziilor Curţii Constituţionale, în Monitorul Oficial - Toate actele sunt publicate la zi in Monitorul Oficial, atât cele care se referă la activitatea legislativa şi guvernamentală, cât şi cele referitoare la deciziile Curţii Constituţionale.
  • Invitarea tuturor partidelor politice şi autorităţilor guvernamentale să respecte independenţa sistemului judiciar; asumarea angajamentului de a impune sancţiuni disciplinare tuturor membrilor de Guvern sau de partid care subminează credibilitatea judecătorilor sau care exercită presiuni asupra instituţiilor judiciare. Guvernul este deplin angajat în respectarea acestui punct. Primul-ministru a cerut CSM să fie informat în legatură cu orice forma de ingerinţă în justiţie a vreunui membru al Guvernului şi a cerut public în mai multe rânduri respectarea independenţei justitiei.
  • Numirea în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul diferitelor partide, în cadrul unui proces transparent şi obiectiv, menit să asigure alegerea unui candidat cu o autoritate, o integritate şi o independenţă de necontestat. La data de 22 ianuarie 2013, Plenul Parlamentului a numit un nou Avocat al Poporului, o persoană din mediul academic, fără activitate politică anterioară. Decizia a fost adoptată cu o larga majoritate, după o procedură în care toate partidele au fost consultate transparent.
  • Introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului General şi a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; un astfel de proces transparent ar trebui să includă depunerea unor candidaturi deschise, fondate pe criterii de experienţă profesională, integritate şi rezultate pozitive în acţiunea anticorupţie; abţinerea de la numiri în cursul preşedinţiei interimare – procedura a fost deja demarată, respectandu-se toţi paşii conveniţi cu Comisia Europeana. În prezent, în urma respingerii primelor propuneri de către Preşedintele României, această procedură va fi reluata pentru desemnarea unor noi candidati pentru cele doua funcţii.
  • Evitarea acordării de graţieri prezidenţiale în cursul preşedinţiei interimare. Dupa cum se ştie, nu s-au acordat deloc graţieri pe durata mandatului Preşedintelui Interimar, în vara anului trecut.
  • Abţinerea de la numirea în posturi de ministru a persoanelor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în materie de integritate; eliberarea funcţiei de către miniştrii aflaţi într-o astfel de situaţie. Nici un ministru în legatură cu care au existat dubii sau acuzaţii referitoare la incompatibilitatea acestora nu a fost nominalizat în Guvernul condus de Victor Ponta. Angajamentul de a nu numi şi de a înlocui miniştrii sau oficialii guvernamentali în acord cu legea, în cazuri de incompatibilitate, a fost respectat.
  • Adoptarea unor proceduri clare prin care să se prevadă demisia parlamentarilor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri definitive privind incompatibilitatea sau conflicte de interese ori care au fost condamnaţi definit într-un caz de corupţie la nivel înalt. Primul-ministru continua să susţină implementarea deciziilor finale ale ANI în ceea ce ii priveşte pe politicieni, pentru a se evita situaţia în care Parlamentul votează împotriva unei decizii a ANI care este confirmată de o instanţă judecatorească. În plus, în data 22 ianuarie 2013, Parlamentul a votat mai multe amendamente care imbunătăţesc Legea 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, în care s-au luat în considerare sugestiile ANI privind sancţionarea incompatibilităţilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1403 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    e de discutat (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:04)

    sucaa [utilizator]

    in special partea cu neamestecul in justitie. nu stiu cu nu s-o amesteca crin cand se duce la ministru justitiei in prag de nominalizare judecatori. sau cum comenteaza si el si restul din usl fiecare decizie din tribunal. vezi cazul cu voiculescu.
    dar sa spunem ca INCA n-au produs efecte.
    ce este totusi de remarcat este ca acest copi/paste se lauda ca a respectat legea. ca a avut teme de la CE si le-a facut.
    aici este ingrijorator. un primministru unei tariu UE primeste teme cum sa se comporte in democratie (mai ales cand el spune ca nu l-a atins comunismul) si apoi se lauda ca a reusit sa respecte cat de cat democratia.
    daca cei 4 mil si ceva de romani asta au vrut inseamna ca nu prea mai avem sanse.
    sa-mi spuna si mie un postac usl-ist cand in cei 8 ani de cand este basescu presedinte a primit acesta vre-o tema de facut, in special cand vorbim de democratie.
    si toti ei tipa jos dictatorul... eu chiar nu inteleg unde dracu s-a dus logica romanului. in special ca a trecut prin totalitarism si se presupune ca stie cum a fost. dar, noi alegem turnatori ca felix cu peste 60%... incredibil...
    • -7 (7 voturi)    
      logica romanului... (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:14)

      contele_de_saint_simon [utilizator] i-a raspuns lui sucaa

      S-a dus toata la orele de gramatica a limbii romane cand a invatat ca se scrie corect "[...] vreo tema de facut[...]" in loc de "[...] vre-o tema de facut [...]".

      Eu va recomand asa, dle: puteti petrece urmatorii patru ani sa gasiti un raspuns la nedumerirea domniei voastre - "eu chiar nu inteleg unde dracu s-a dus logica romanului". Ba chiar, iata, aveti si sansa sa exprimati puncte de vedere si, cine stie?!, poate, in timp, veti intelege "unde dracu' vi s-a dus logica".

      Ca si domnia voastra sunteti roman, asa-i?! La fel de unic ca orice alt roman...
      • +7 (7 voturi)    
        logica romanului (Marţi, 29 ianuarie 2013, 16:19)

        sucaa [utilizator] i-a raspuns lui contele_de_saint_simon

        se bazeaza pe capra vecinului, iar dvs sunteti cel mai elocvent exemplu.
        doar "si domnia voastra sunteti roman, asa-i?!" :)
        evident, doare cand se expune adevarul si cautam nod in papura incercand sa mutam subiectul.
        faptul ca am gresit eu nu-l face pe al dvs ponta mai credibil si mai "democrat". doar dvs cadeti in derizoriu comentand pe langa subiect si, -am plictisit de cate ori s-a intamplat aici, eternul proces de intentie.
        acum fiecare cu abilitatile lui, unii cred ca rezolvarea economiei si a democratiei vine de la gramatica, altii de la coruptie. cum spuneam mai sus, tine de logica. :)
        apropo la fel ai reactionat si cand visatorul la presedentie crin a postat pe facebook ca romanii sunt "mandrii" de tine?
        macar eu n-am pretentii de presedinte si nici profesor nu sunt. si nici la pe site-ul academiei romane nu sunt.
    • +8 (8 voturi)    
      punctul cu Avocatul Poporului (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:38)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui sucaa

      nu-i rezolvat.
  • +7 (7 voturi)    
    Indeplinite! (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:12)

    Alius [utilizator]

    Si nu numai o singura data, ci de mai multe ori.. De fiecare data cand se aducea vorba despre cele "11 puncte", Ponta si cu Antenescu se laudau ca le-au indeplinit. Le indeplinisera de a doua zi, cand i-a trimis lui Barroso o lista cu "indeplinirile".. care dupa inca o zi a ajuns sa fie "un draft", dupa alte zile iar le indeplinisera si tot asa..

    E tare explicatia cu avocatul poporului: "a fost ales cu o larga majoritate". Fireste, cu majoritatea USL. Dar era vorba de un avocat al poporului ales in consens cu opozitia, nu era vorba de "o larga majoritate".

    Asta face ce stie mai bine: minte, minte si iar minte. Nu inteleg cum au incredere hotii lui intr-un astfel de mincinos. Unul care minte, minte pe oricine, nu are "preferinte".
  • +9 (9 voturi)    
    A "rezolvat" 11 puncte si vin alte 20 prin MCV (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:16)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    Astept cu interes raportul de maine (in care toata lumea se astepta sa fim facuti praf), poate ne "explica" dl.Ponta cum s-au "inselat" cei de la CE, cum n-au inteles ei cum e cu sinergia faptelor in Romania...
  • +7 (7 voturi)    
    Iar respira Ponta . . . (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:21)

    gdans [utilizator]

    eu astept raportul MCV.
  • +7 (7 voturi)    
    Minciuni in cascada (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:41)

    ZeroAbsolut [utilizator]

    USL nu respecta CCR. Exemplele prezentate drept "pozitive" de catre CtrlV Pontanocchio sunt perdele de fum care ascund dorinta, exprimata de altfel, de a schimba atributiile CCR si Constitutia pe ici, pe colo, prin punctele esentiale.

    Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a subminat grav prin actiunile ei credibilitatea actului de justitie in Romania: si-a batut joc de procedura de selectie pentru sefii DNA si ICCJ si s-a ofticat precum o tzatza ca nu ii sunt acceptati clovnii, s-a implicat personal si prin organizatiile conduse prin interpusi, gen AMR, in incitarea procurorilor impotriva judecatorilor si viceversa, precum si la crearea unei stari conflictuale in interiorul CSM. Pentru toate acestea, Mona Pivniceru s-a ales cu felicitari din partea grupului infractional organizat numit USL.

    Parlamentarii USL, membrii USL si ministrii guvernului USL urla la foc continuu impotriva actiunilor Justitiei care ii vizeaza, se sustrag prin orice mijloace actiunilor Justitiei si urmaresc sa puna piedici cat mai mari actiunilor Justitiei prin tot felul de artificii precum desfiintarea atributiilor, inlocuirea unor magistrati onesti cu persoane corupte.

    Avocatul Poporului ad interim, tovarasul Dorneanu, a sprijinit penalii sau a tacut ca mortul in papusoi. Noul Avocat al Poporului a fost numit doar cu acordul unor partide, nu al tututor, si este o persoana controversata din punct de vedere moral si profesional.

    Numeroasele numiri de persoane cu probleme de integritate, dosare penale pe rol, profil moral jegos in functii de ministri si demnitari, precum si incurajarea acestui tip de persoane sa candideze pe listele USL pentru Parlament spun totul despre curatenia morala din USL. Ultimul exemplu de moralitate, decenta, coloana vertebrala, integritate si ce alte virtuti mai sunt prin DEX este nimeni altul decat tovarasul securist turnator dovedit Dan Voiculescu alintat "Felix".

    Orice afirmatii facute de un plagiator ordinar precum CtrlV Pontanocchio sunt nule de drept.
  • +8 (8 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 29 ianuarie 2013, 15:49)

    Erasm [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by