Evaluarea initiala a elevilor din invatamantul preuniversitar incepe luni

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 26 septembrie 2011, 11:44 Actualitate | Esenţial

Elevii din invatamantul preuniversitar sunt evaluati, incepand de luni, la toate disciplinele, pentru ca profesorii sa isi faca o imagine asupra cunostintelor dobandite de acestia in anii anteriori. Inspectorul scolar general al municipiului Bucuresti, Cristian Alexandrescu, a precizat ca notele obtinute de elevi nu vor fi facute publice si nu vor fi trecute in catalog, ci vor reprezenta un reper pentru profesorii care predau la clasa, potrivit Agerpres.

"Evaluarea aceasta initiala pe care noi am prevazut-o pentru inceputul anului scolar are rolul principal de a putea sa avem o imagine foarte clara asupra tipului de cunostinte si competente pe care copiii le-au dobandit din anii anteriori. Notele nu vor fi trecute in catalog, ele vor reprezenta un reper, pe de o parte, pentru profesorul de la clasa, pentru a putea sa-si organizeze activitatea la clasa pe anul acesta scolar in functie de rezultate. Totodata, va fi informat fiecare parinte in parte, nu se vor face publice rezultatele acestor evaluari initiale", a declarat luni pentru RRA inspectorul scolar general al capitalei.

Rezultatele evaluarii vor fi analizate timp de doua saptamani la nivelul fiecarei scoli. Elevii vor mai fi supusi unei evaluari a cunostintelor dobandite si la sfarsitul anului scolar.

  • Cum se va desfasura Evaluarea Initiala

Evaluarea Initiala se realizeaza la inceputul anului scolar, iar in functie de rezultate profesorii isi proiecteaza activitatile didactice; acolo unde este cazul, profesorii vor realiza programe de invatare remediala si de educatie diferentiata. Rezultatele obtinute la evaluarea initiala nu vor fi trecute in catalog, ci vor fi folosite ca reper pentru masurarea progresului elevilor.

In cazul elevilor de clasa I, pana la vacanta intersemestriala, invatatorii vor realiza observarea sistematica a elevilor. La finalul primului semestru elevii vor sustine prima evaluare sumativa complexa.

Intr-o nota a Ministerului Educatiei se arata ca, pentru anul acesta, se recomanda ca testele sa fie structurate in doua parti: una cu itemi de tip obiectiv si/ sau semiobiectiv si a doua parte cu itemi de tip semiobiectiv si/ sau subiectiv.

Durata testului initial este de 15-45 de minute, in functie de nivelul de studiu, iar punctajul acordat este de 90 de puncte, la care se adauga 10 din oficiu. Pentru invatamantul primar se pastreaza evaluarea prin calificative.

Pentru disciplinele/modulele de pregatire profesionala la care exista continuitate in planul-cadru, evaluarea initiala se desfasoara la inceputul semestrului intai, fiind precedata de doua saptamani de recapitulare. In cazul celorlalte discipline, care se afla in primul an de studiu pentru elevi, evaluarea initiala se poate desfasura imediat dupa lectiile introductive. In acest caz, testul initial va fi unul preponderent atitudinal, dar va cuprinde si itemi prin care se evalueaza competente formate anterior, dar care vor sprijini realizarea obiectivelor/ competentelor prevazute in programa, informeaza Ministerul.

In primele saptamani dupa inceputul scolii, pana la data de 23 septembrie, catedrele/ comisiile metodice din fiecare scoala realizeaza planurile de recapitulare si stabilesc reperele de elaborare a testelor initiale.

Pana la data de 15 octombrie, fiecare scoala va avea urmatoarele etape parcurse:
  • administrarea si evaluarea Testelor Initiale
  • analizarea, la nivel de catedra/comisie metodica, a rezultatelor Evaluarii Initiale si identificarea problemelor
  • stabilirea modalitatilor de realizare a planurilor individualizate de invatare
  • intocmirea, de catre fiecare catedra/comisie metodica, a unui raport privind problemele identificate si modalitatile de abordare a acestora
Rezultatele Evaluarii Initiale se comunica individual elevilor si parintilor, carora li se fac cunoscute si actiunile propuse de cadrul didactic pentru remedierea deficientelor, asigurarea progresului si stimularea performantei.






















Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

5849 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Curiozitate : (Luni, 26 septembrie 2011, 12:39)

    zit [anonim]

    Nu vreau sa fiu circotas, e doar o nedumerire personala : ce inseamna "punctajul acordat este de 90 de puncte, la care SE ADAUGA 10 PUNCTE DIN OFICIU" ? Daca tot vrem sa fie "pe bune", de ce nu renuntam din start la aceste mici "bonusuri" ? Ce inseamna aceste 10 puncte : ca stie sa scrie/citeasca ? Ca e "premiat" ca a avut "bunavointa" sa se prezinte la examen ? Cind un elev rezolva subiecte de 70 de puncte si-i dai 10, e un discurs ; DAR cind rezolva de 40 si-i mai dai 10, atunci faci dintr-un corijent un "trecut la materie" ! Si nu vorbesc pentru cazul de fata, care nu are decit titlu informativ pt. profesor, ci vorbesc de aplicarea aceleiasi reguli si la teze, examene ?
  • +2 (2 voturi)    
    evaluati profesorii in primul rand (Luni, 26 septembrie 2011, 12:48)

    AKKY [anonim]

    de ce nu evaluati profesorii??? acolo e "buba"...
    profesorii sunt cei ce nu si-au facut treaba!
    sunt licee unde promovabilitatea la prima sesiune de bac a fost 0%.daca analizati dupa aceste rezultate ajungi la concluzia ca ....profesorii au fost platiti in ultimii 4 ani degeaba...de ce nu dau banii inapoi daca au asemenaea rezultate???de ce trebuie sa retribuim lenea a la long?
    de ce greselile adultilor sunt aruncate in spatele unor copii ???
    • 0 (0 voturi)    
      Păi tot aşa (Luni, 26 septembrie 2011, 13:07)

      aqualung [utilizator] i-a raspuns lui AKKY

      Exact aşa se evaluează profesorii: vezi cât ştiu elevii la început şi cât ştie la sfârşit. Dacă nu e nicio diferenţă semnificativă între cele două, profesorul poate fi luat la întrebări.
  • 0 (0 voturi)    
    asta e esenta "reformei", ca de obicei! (Luni, 26 septembrie 2011, 12:59)

    costache [anonim]

    "intocmirea, de catre fiecare catedra/ comisie metodica, a unui raport..."

    Asta e (ca de obicei) esenta reformei in educatie! Raportul! Cand or fi gata hartoagele, totul o sa mearga struna!
  • 0 (0 voturi)    
    Corect (Luni, 26 septembrie 2011, 13:17)

    Gimilica [anonim]

    sincer, mi se pare corecta aceasta evaluare. Important e sa nu se faca de geaba. Modul de desfasurare trebuie de asemenea sa fie corect. Totdeauna e bine sa stii cum stai la un moment dat; sa stii de unde ai plecat si unde vei ajunge.
  • 0 (0 voturi)    
    da (Luni, 26 septembrie 2011, 13:26)

    Gimilica [anonim]

    Corecta ideea de evaluare. Ebine sa stii cum stai, sa stii de unde pleci, ce efort trebuie sa depui tu si cei care te ajuta si in final vei fi evaluat sa vezi unde ai ajuns dupa un an scolar. Unde este problema?
  • 0 (0 voturi)    
    Evaluare inițiala (Marţi, 27 septembrie 2011, 11:35)

    roset [anonim]

    Ati auzit si de sintagma ,,De unde nu e nici Dumnezeu nu cere?”
    Daca la licee (învățământ neobligatoriu)patrund elevi cu 2,50 ,ce credeți că poate face profesorul?


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi